Păi aşa-i când tu, stat nevolnic, ai cedat absolut totul şi nu mai poţi controla absolut nimic în propria economie.
Principiul neoliberal al intervenţiei minimaliste sau chiar nule a statului în economia de tip capitalist este desigur o fantasmagorie, una din marile ţepe care se trag în mod sistematic majorităţii populaţiei, singura parte care resimte cu adevărat şocurile şi convulsiile unui sistem economic la fel de imperfect ca şi cel comunist, numai că altfel.
Mă întreb oare de ce ni se plâng reprezentanţii Guvernului şi cei ai altor organisme statale că nu au nici o posibilitate reală de a interveni pentru determinarea producătorilor şi distribuitorilor de produse petroliere s-o lase mai jos cu jecmănirea clienţilor.
Cum se poate să ai pâinea şi cuţitul în mână şi tu să te plângi că mori de foame?Păi, oameni buni, sunteţi o armată! O întreagă hoardă de indivizi care aveţi la dispoziţie şi specialişti, că doar n-or fi numai piloşi şi politicieni printre angajaţii statului, tot trebuie să mai fie cineva să ducă şi povara, nu?
Asinii intelectuali, cei cu studii şi practică îndelungată în domeniu, eventual cu specializări în străinătate, cei prea puţin băgaţi în seamă, atât la remuneraţii şi prime, cât şi la aplicarea de politici economice.
Luaţi şi întrebaţi-i pe aceştia ce se poate face, dacă petroliştii sunt căpoşi şi s-au constituit în Medellin-ul petrolului în România şi de altfel în mai toată Europa, că şi nemţi văz că se vaită de acelaşi tip de “reumatism”.
E mai greu, bineînţeles, după ce guvernul Năstase a făcut impardonabila imbecilitatede a oferi pe tavă ultima societate de stat specializată în producţie, rafinare şi desfacere de produse petroliere, cu tot cu o concesionare de resurse şi cu favoritisme fiscale incredibile – specialitatea casei de altfel, în această republică mafiotă. E gata, nu mai ai pârghii, stat român! Şi fără acestea e infinit mai greu.
E greu, dar se poate încerca. Au şi o funcţie legislativă, domnii de la Guvern. Ar putea studia modalitatea de a emite o ordonanţă de urgenţă sau de a solicita Parlamentului o lege prin care să se oblige aceste societăţi să nu includă în preţuri amenzile aplicate de organele de control ale statului român.
Sau ar putea iniţia o dezbatere anticartel la nivel european, că mai tot bătrânul continent se confruntă cu aşa ceva.
Putem avea şi iniţiative, în Uniunea Europeană, nu numai să stăm ca vaca la rumegat şi să aşteptăm să ne ducă văcarul la adăpat. Sau dacă acest lucru nu se poate sau e impractic, ori dacă nu are nici aceasta efect, ar putea să meargă până la capăt, că nu trebuie să le fie ruşine în ţara lor: să spargă, naibii, cartelul!
Suntem în situaţie de urgenţă, e criză, e inacceptabil ca în asemenea vremuri profitul acestor şnapani să crească cu peste 60%, cauzând în relaţie directă scumpirea tuturor celorlalte produse şi servicii. Căci acest sector este cu adevărat strategic, majoritatea celorlalte fiind dependente de el.
Şi cum se sparge cartelul? Intrând pe piaţă tu, stat român, cu propria societate şi cu preţuri omeneşti. Faci profit, dar nu jupoi pielea de pe oameni.
Fie prin naţionalizarea Petrom-ului, fie prin înfiinţarea unei alte societăţi, care să exploateze resursele interne de petrol şi gaze. Sigur, a doua variantă ţine de domeniul science fiction-ului, căci statul român e sărac lipit pământului.
Avem exemplul Argentinei, care tocmai a încheiat cu succes o astfel de operaţiune, chiar în domeniul petrolier, naţionalizând YPF-ul lor, în timp ce spaniolii de la Repsol au rămas bătând din buze.
Iată că se poate. Bineînţeles, nu faci nu astfel de gest fără să te aştepţi la represalii economice, dar în ultimă instanţă se poate şi aşa, de ce nu? Măcar arătaţi naibii o coloană vertebrală, ceva.
Şi dacă măsurile luate până acum sau zvârcolelile Guvernului, mai de faţadă sau mai reale au stârnit doar priviri condescendente din partea monopoliştilor, o asemenea perspectivă s-ar putea să le îngheţe zâmbetul de pe feţe.
Nu, naţionalizarea nu ar fi o revenire la comunism. Naţionalizări s-au făcut şi în Franţa, şi în Marea Britanie şi cam peste tot în lume, unde situaţia a ajuns la un moment dat căcănie în dungi, cum tinde să devină la noi. Ce anume? Ziceţi că încă nu e? Aveţi puţintică răbdare, stimabililor. Lăsaţi-i să facă ce vor ei şi vă vor arăta ei…
Ion SCUTARU
sursa: financiarul.ro