Inca de pe vremea lui Petru cel Mare, Rusia actioneaza in politica sa externa dupa o reteta simpla. Asteapta ca celalalt stat sa greseasca. Sau chiar il indeamna sa faca un gest agresiv. De orice natura. Apoi, raspunsul Moscovei pare logic, necesar si de bun-simt. Chiar daca aproape de fiecare data el este, in mod deliberat, disproportionat in raport cu motivele care l-au generat. Este reteta pe care a gasit-o un stat transformat in imperiu de a se extinde continuu, intr-o maniera pulsatorie.
Fiecare retragere a fost urmata de o noua extindere a sferelor de influenta rusesti. Recunoscand inalta capacitate a Moscovei de a face cu pragmatism diplomatie si de a imbina diplomatia cu actiunea in plan economic sau militar, statele europene, ca si Statele Unite, de altfel, s-au deprins sa trateze Rusia cu respectul cuvenit unei mari puteri. De aceea, tonul rastit adoptat, in repetate randuri, de presedintele roman Traian Basescu a starnit uimire si iritare in cancelariile occidentale. Este adevarat ca, uneori, un stat mai putin important poate fi utilizat de marile puteri pe post de balon de incercare, pentru a putea fi mai usor studiate reactiile unui rival potential sau chiar inamic potential, cum este puterea de la Kremlin. Dar asemenea experimente se intampla doar atunci cand marile puteri doresc. Iar statul mai putin important, folosit ca simplu instrument, primeste o recompensa. Pe masura dusului rece administrat de Moscova. In echilibrul de forte destul de precar existent dupa incheierea Razboiului Rece si in conditiile in care conflictele inghetate sunt alarmant de numeroase in Euro-Asia si risca oricand sa se dezghete, gesturile Romaniei, asa cum spuneam, au socat.
Traian BAsescu, incercand in mod isteric sa puna Rusia la colt in mai multe prilejuri si, in special, prin mult controversatul sau proiect al unei repozitionari a fortelor in bazinul Marii Negre, a procedat ca un personaj care, traversand in mare viteza o incapere, luand-o intr-o directie gresita, se izbeste, pur si simplu, cu capul de geam. Si ramane nauc. Frecandu-si fruntea. Statele occidentale nu au inteles absolut nimic din insistenta cu care Traian Basescu a zgandarit orgoliul Kremlinului. Pana si Turcia, cu care in mod traditional Romania avea bune relatii, a ramas descumpanita de pretentia unui stat – lipsit de putere economica, militara ori comerciala – de a deveni un partener egal Moscovei si Ankarei, in materie de politica in Marea Neagra. Un lac ba turcesc, ba rusesc, ba impartit, printr-un echilibru precar, de cele doua state. Si, evident, Moscova a raspuns acestei provocari in fel si chip. Uneori politic, alteori economic. Nu ne-am ales cu absolut nimic bun, ca efect al demersului pueril al amatorului in materie de politica externa, care este Traian Basescu. In loc sa devenim – asa cum ne-a sugerat destul de transparent presedintele Clinton, la Bucuresti – o punte intre Rusia si Uniunea Europeana, noi am ajuns un ghimpe si in ochii unora si in ochii altora.
Unul dintre efectele cele mai dureroase ale politicii externe fara cap si fara coada initiate si conduse de seful statului roman este umilirea fara precedent a compatriotilor nostri din Republica Moldova si umilirea chiar a Romaniei, a romanilor si a sefului statului roman de catre presedintele Voronin. Caruia, chiar zilele trecute, Basescu ii da o replica de-a dreptul tampita. Si anume ca nu va interveni in favoarea acestuia, atunci cand va incerca sa isi injghebe majoritatea necesara pentru a redeveni presedinte. Unde putea sa intervina Traian Basescu? Misterul e total. Sau asistam la un joc pervers, care ne trimite direct in capcana rusa?
Sorin ROSCA STANESCU
sursa: ziua.net