Că nu producem mai nimic este una, că există capacităţi limitate pentru aducerea de valoare adăugată consistentă iarăşi o ştim, iar că mediul de afaceri nu izbuteşte să creeze locuri de muncă este ceva cu care ne-am obişnuit în ultimii douăzeci de ani. Dar nenorocirea este că peste toată această economie nevolnică, la jumătatea deceniului trecut, a crescut nefiresc de rapid şi de mult un sistem bancar ieşit din scara de proporţii a unei Românii primitive din punct de vedere economic.
După ce ani de zile banii au venit cu ţârâita în economia naţională şi ne uitam ca la cine ştie ce la 100 milioane de euro, fie ei aduşi de investitori străini sau accesaţi de la Fondul Monetar Internaţional, brusc am trecut la miliarde de euro, la zeci de miliarde euro… ca datorii. Stocul de credit acordat de sistemul bancar românesc se cifrează la aproximativ 50 miliarde euro, potrivit datelor publicate de BNR. Cam mult pentru o economie naţională care nu a reuşit să creeze măcar un brand regional, unde pasul de la companie mică sau mijlocie către companie mare se face rar (iar când se face rezultă de cele mai multe ori în falimente) şi în care salariul mediu nu reuşeşte să se desprindă de 300-400 de euro.
Felicitări băncilor comerciale că au reuşit să plaseze atâtea miliarde de euro şi în aşa scurt timp! Nimic de spus. Ne bucuram în anii de “boom” că băncile ne-au deschis accesul la capitalul occidental şi că “euroii” curg în România, dar uitam să ne gândim că de fapt se umflă o cantitate de datorie care tot în sarcina noastră ar cădea. Din nefericire, cea mai mare parte a creditului a fost direcţionat neproductiv, fie pentru consum de bunuri de import, fie pentru a ne vinde unii altora, la preţuri din ce în ce mai aiuritoare, apartamentele construite pe vremea lui Ceauşescu sau terenurile existente aici şi pe timpul lui Burebista.
Fără a întoarce valoare adăugată, creditul bancar escaladat în deceniul trecut încearcă să stoarcă dobânzi de pe o economie vlăguită. Nu prea are de unde şi tocmai de aceea creditul implodează. Creditele neperformante au urcat la 16,76% la nivelul iunie a.c., potrivit ultimei raportări a BNR. O creştere alarmantă. În septembrie 2009, când ţara se afla deja de un an în recesiune, procentajul acestora era de numai 6,46%. A crescut uşor-uşor şi în martie 2010 a ajuns la 9,11% din totalul creditelor. Tăierile de salarii operate de bugetul public în vara lui 2010 au aruncat acest indicator peste 10% şi de atunci nu a mai făcut cale întoarsă. Creditele neperformante se escaladează acum, dar să nu fim induşi în eroare: ele nu au fost niciodată bune! A fost o alocare greşită a capitalului care acum se răsfrânge asupra sistemului bancar şi asupra economiei naţionale.
Nu se putea ca un credit de consum neproductiv şi finanţarea unui balon speculativ în imobiliare de către bănci să rezulte într-o soliditate sistemică. Implozia creditului va continua în România, ca şi aiurea în lume, iar băncile comerciale sunt ameninţate. Opririi rambursărilor din partea unor debitori i se adaugă deprecierea valorii garanţiilor care se află la baza contractelor de împrumut. S-au aventurat băncile să acorde credite de câte 100.000 de euro sau chiar 200.000 de euro pe 30 de ani pentru achiziţii imobiliare. Felicitări!; acum activul care se află sub incidenţa ipotecii abia dacă poate fi revândut pentru câteva zeci de mii de euro. Pierderile rezultate nu pot sta la baza “solidităţii” clamate a sistemului bancar.
Datoriile de miliarde de euro asumate în societatea românească se clatină şi, odată cu ele, şi sistemul bancar. Cât va rezista? Cât de (dez)ordonată va fi demantelarea acestuia? Ce ruină va rămâne în urmă pentru economia naţională? Ce învăţăminte vom reuşi să tragem? Unde vor fi răspunderile?…
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro