Într-un editorial apărut recent, am făcut o observație despre vocala „comunitate gay” care s-ar putea să facă valuri.
Pe de o parte, acești avocați ai comunității ne spun – nouă, celor presupuși „hetero” – că „orientarea sexuală” a oamenilor nu ar trebui să fie preocuparea noastră. Apoi revin și ne transmit că „orientarea” lor este cel mai important lucru din lume pentru ei, chiar sursa lor de „identitate” și un motiv de „mândrie” („pride”).
Așa că nu ar trebui să ne preocupe pe noi deloc, deși înseamnă totul pentru ei. Dar când avem de-a face cu cineva nu ar trebui să luăm în considerare ceea ce el consideră că este cel mai important pentru el?
Creștinii serioși consideră religia drept cel mai important lucru din viața lor, actul definitoriu al existenței. Ei nu le spun celor care nu sunt creștini că acesta este un aspect mărunt al vieții lor. Ar fi total lipsit de sens.
Mai mult, „gays” (spre deosebire de homosexualii tăcuți) au pretenția din partea noastră de a fi foarte atenți la ei – cum se întâmplă cu recenta agitație pentru redefinirea căsătoriei pentru a include uniunile de același sex, o schimbare ale cărei ramificații, pentru noi toți, ar fi uriași și impredictibile. Ar trebui să privim în continuare „orientarea” lor ca lipsită de semnificație pentru noi?
Unele minorități – cea „gay” fiind doar un exemplu – vor și una și alta. Se plâng de felul în care sunt percepuți, de parcă ar vrea să fie invizibili. Apoi, încearcă să creeze o nouă, foarte vizibilă și desigur complet favorabilă percepție a lor înșiși. Vor să înlocuiască „stereotipiile negative” cu ceea ce ei numesc „imagini pozitive”, care de regulă sunt cu mult mai nerealiste decât vechile clișee.
Liberalismul „incolor” al ultimei generații insista că diferențele etnice nu ar trebui să conteze. Epoca „drepturilor civile” ne-a învățat, printr-o propagandă nesfârșită și elocventă, că „rasa” era un concept în întregime neștiințific, deși ideea că distincțiile rasiale nu sunt doar convenții sociale avea destul temei. Toate acele meschine lecții corecte despre „culoarea pielii” ignorau tainele profunde ale naturii umane.
Au apărut și alte complicații, făcând aceste subiecte incredibil de confuze pentru oricine a înghițit propaganda. Dizidența – adică o simplă analiză critică a pretențiilor minorității – se presupunea că apare din bigotism, o presupunere care făcea lipsită de sens aproape orice discuție publică. Există unele grupuri exceptate de la principiul drepturilor egale și egalității în fața legii? Cum rămâne cu ideea că „standardele duble” sunt rele?
Apoi era ideea de sex sau mai degrabă, cum este numit astăzi, „gen”. Cele două sexe au fost întotdeauna privite ca fiind ceva evident diferit. Foarte diferit. Dar dintr-o dată nu mai sunt. Feminismul ultimei generații doar că nu a negat la difference. Cel puțin la difference exista pentru a le dezavantaja pe femei. Când egalitatea lucra împotriva femeilor, era o altă poveste. Poliția, armata și alte instituții și-au coborât standardele pentru ca bărbații să nu monopolizeze posturile.
Departe de a simplifica totul, cum a promis retorica „progresivistă”, egalitatea a creat un haos de noi reguli, legi și excepții anormale, cum s-a întâmplat când au intrat în scenă „transsexualii”. (Doar un liberal poate crede că un om poate deveni femeie prn mutilarea chirurgicală, ca și cum sexul ar fi definit doar de organele genitale.)
Era destul de clar că „minoritățile” nu urmăresc egalitatea, ci un tratament preferențial. Sau, într-un cuvânt, puterea.
Limbajul searbăd și abstract al egalității ascunde de regulă anumite interese. „Drepturile civile”, este limpede pentru toată lumea, înseamnă anumite interese ale negrilor. Când albii aud despre o nouă măsură de „drepturi civile” nu își imaginează că drepturile lor vor fi protejate. Dimpotrivă, știu imediat că asta înseamnă o nouă încălcare a intimității lor, a libertății de asociere, a drepturilor de proprietate, a dreptului de a se angaja șamd.
În același fel, orientarea sexuală înseamnă anumite interese homosexuale. Nu-i include, de pildă, pe bărbații care au o pasiune pentru blonde, chiar dacă se întâmplă ca această pasiune să fie originea „identității” și „mândriei” lor. Statul încă nu are grijă de „comunitatea iubitorilor de blonde”.
Acest principiu universal aproape întotdeauna se arată a fi ceea ce este bine pentru anumite grupuri specifice. Acest principiu simplu poate sfârși prin a face un dezastru din drept și gândirea normală. Un principiu lipsit de sens, oricât de nobil sau nevinovat ar suna, poate în cele din urmă să submineze un întreg mod de viață.
Traducere din engleză de la http://www.fgfbooks.com/Sobran-Joe/2016/Sobran160706.html
Sursa: Contra Mundum