Site icon gandeste.org

Călin Georgescu: „Statul nu mai există, statul este o corporaţie astăzi în România”

Universitatea de Vest din Timișoara l-a avut recent ca invitat pe reputatul economist Călin Georgescu, expert ONU în dezvoltare durabilă și membru al Clubului de la Roma. Într-o Aula Magna arhiplină, și nu numai cu cei de la UVT, cunoscutul specialist a susținut conferința cu tema „A fi sau a avea”, iar la final a intrat chiar în dialog cu auditoriul pe o serie de teme de interes, începând cu teme politice și până la modalități de dezvoltare personală.



În cadrul conferinței, Călin Georgescu, un critic acerb al neoliberalismului sălbatic, al dictaturii marilor companii transnaționale și marii finanțe mondiale, a susținut necesitatea trezirii conștiinței naționale a poporului român, necesitatea unui proiect de țară (pe care el chiar l-a întocmit, a fost aprobat de Guvern și apoi abandonat), a punerii unei echipe de specialiști la cârma destinelor țării, care să-și dorească binele public, și nu doar declarativ, necesitatea reindustrializării țării, a stabilirii domeniilor în care România poate performa (energie, hrană, apă), a impunerii ca actor important în plan internațional, cel puțin la nivel regional.

În finalul conferinței, Călin Georgescu a acordat și un scurt interviu în exclusivitate pentru Banatul Azi.

Banatul Azi: Aţi venit în România într-un moment de criză politică în care Guvernul, condus de un prim-ministru timişorean, a căzut în urma unei moţiuni de cenzură iniţiate chiar de partidul care l-a propus. D-voastră, care aţi fost de multe ori prezentat ca un posibil viitor prim-ministru al României, cum comentaţi situaţia politică actuală din ţară?

Călin Georgescu: Da, este greu să mai spui ceva atunci când nu mai înţelegem nimic din experienţele vieţii. Şi, neînţelegând nimic, istoria se repetă, şi încă mult mai dur pentru cei care nu o înţeleg. Iar pe de altă parte nu mai ai ce să mai comentezi la un lucru care ţine de morală deja. Şi ţine de morală. Deci, românii nu înţeleg că nu pot să aibe conducători care nu-i iubesc. Şi noi nu înţelegem că singurul liant al nostru este iubirea. Or aceşti oameni dacă se ceartă doar pentru putere şi nu au nimic de-a face cu poporul român, nu mai e nimic de comentat.

B.A.: Aş rămâne puţin în sfera politicii. Actualul program de guvernare a fost prezentat cu mare tam-tam. Credeţi că este sustenabil?

C.G.: În primul rând, nu cunosc programul de guvernare, pentru că toate programele propuse în decursul celor 27 de ani după lovitura de stat din 1989 n-au adus nimic bun poporului român. Or eu vă spun aşa: înainte de orice program de guvernare, ţara nu mai este condusă de Guvern. Şi nici de preşedinte. Şi nici de o instituţie de stat. E condusă de străini. Atâta timp cât activele industriale sunt deţinute de străini, băncile în românia sunt deţinute de străini, pârghiile strategice sunt deţinute de străini, România şi-a pierdut suveranitatea.

B.A.: Şi ce ar trebui să facă pentru a şi-o recăpăta?

C.G.: Ca să devină un stat suveran, în primul rând trebuie să ajute, să descătuşeze forţa internă, să nu mai depindem de nimeni. Atâta timp cât depindem de străini, nu poţi să te dezvolţi. Pentru că ei nu fac altceva decât exploatează resursa. România este ca o mină. Din care se scoate, permanent. Şi nu o se mai scoată când mina va fi goală. Şi atunci o să părăsească puntea.

B.A.: Dar România face parte din Uniunea Europeană…

C.G.: Uitaţi despre ce este vorba. Uniunea Europeană şi NATO nu sunt obiective, cum fals s-a indus în rândul populaţiei. Sunt nişte mijloace prin care te dezvolţi dacă eşti capabil să negociezi. Sau nu. România a intrat în Uniunea Europeană şi NATO fără să înţeleagă nimic. Nu a negociat nimic şi, pe cale de consecinţă, a pierdut tot. România nu are un steag. Şi neavând un steag nu are cum să se dezvolte. De aceea eu am propus un proiect de ţară, „Hrană, apă, energie”. Pentru a dezvolta poporul român, nu a-l ţine în beznă.

B.A.: Apropo de agricultură, știţi legea aceea cu 51% produse româneşti în supermarket-uri. Dacă nu reuşim să vindem nici măcar în România produsele româneşti, credeţi că le vom putea vinde pe piaţa europeană?

C.G.: Dar dumneavoastră ştiţi de cel mai criminal act semnat, de liberalizarea fondului funciar? Semnat acum câţiva ani de zile. Şi omul care a semnat şi care era ministru al agriculturii a fost numit prim-ministru în România. Păi ce să mai spui după chestiunea asta? Vorbesc, evident, de Dacian Cioloş. Nu mai ai ce să mai comentezi. România nu mai este un stat, în primul rând. Este o corporaţie. Şi ea se supune legilor din afară. Punct. Ce îmi spuneţi dumneavoastră ţine de un stat suveran. România trebuie să aibe conducători de glie ca să poată să fie un stat suveran, nu sclavi ai intereselor occidentale.

B.A.: Faceţi parte din Clubul de la Roma, care deseori e prezentat, alături de Bilderberg şi CFR, ca unealtă a „ocultei mondială”. Şi totuşi v-am auzit vorbind împotriva companiilor multinaţionale, împotriva neo-liberalismului, împotriva conducătorilor „din umbră” ai omenirii. Cum se împacă cele două aspecte?

C.G.: Păi în primul rând neştiinţa duce să fie comparat cu Bilderberg, cu care nu are nici o legătură. Clubul de la Roma este un corp de oameni de ştiinţă, care din 1968 până acum a spus un singur lucru: nu poate să fie exploatată natura şi planeta la nesfârşit. Deci limitare în consum. Şi nu este altceva. Deci este un corp de elită care ne arată şi arată lumii greşelile fabuloase pe care le facem prin distrugerea resurselor, exploatarea lor, jefuirea lor, distrugerea naturii.

B.A.: Şi atunci de ce nu sunt destul de popularizate iniţiativele de dezvoltare sustenabilă cum sunt, de exemplu, cele susţinute de colegul dumneavoastră de club, domnul Gunter Pauli?

C.G.: Da, este un foarte bun prieten al meu. „Economia Albastră” este proiectul său. Cartea lui noi am tradus-o în România. Însă, repet, ea ţine încă o dată de suveranitate, ea ţine de un  stat independent, ea ţine de forma în care micul producător se dezvoltă. E firesc că nu poată să aibă acces într-o ţară în care statul nu mai există, statul este o corporaţie astăzi în România.

Autor: Lucian Ronkov
Sursa: Banatul azi

Exit mobile version