Site icon gandeste.org

Bundesbank: Bancile nu trebuie salvate cu banii populatiei!

Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, a susţinut duminică, la postul de radio Deutschlandfunk, ideea restructurării sau a închiderii băncilor cipriote aflate în dificultate, ca măsură de evitare a unor noi şi constante injecţii de lichidităţi care nu sunt altceva decât banii contribuabililor, consemnează agenţia EFE. “Băncile din zona euro aflate într-o situaţie precară nu trebuie salvate cu banii contribuabililor, ele trebuie dezarmate fără să pună sistemul în pericol”, consideră şeful Bundesbank. Potrivit acestuia, trebuie “să învăţăm lecţia” Ciprului şi să înţelegem că sistemul bancar poate fi restructurat, iar unele instituţii de credit pot fi chiar desfiinţate, întrucât sistemul bancar cipriot este “extraordinar de mare”, fiind un caz diferit de cel al structurilor financiare din alte ţări. Jens Weidmann mai susţine că “în prima linie trebuie să se implice proprietarii acestor bănci’ pentru a le salva şi “nu contribuabilul, în măsura posibilului”.

Pe de altă parte, şeful Bundesbank a respins o posibilă intervenţie a Băncii Centrale Europene (BCE) în Slovenia, confruntată cu un deficit bugetar semnificativ şi cu un sistem bancar afectat de creditele neperformante. El consideră că, într-o situaţie de necesitate, măsura “corectă” la care să se apeleze o constituie fondurile europene de salvare.

Sursa: Capital

Exit mobile version