Lumea a treia se caracterizează printr-o economie cu un venit mic pe cap de locuitor, dependentă de import pentru satisfacerea nevoilor primare de alimente şi bunuri de consum, prin slaba prezenţă a capitalului naţional, prin mari inegalităţi sociale din punctul de vedere al veniturilor, prin lacune de democraţie, prin omiprezenta clientelă politică, prin corupţie, prin degradarea instituţiilor statului şi lipsa de calitate a serviciilor sociale.
Sunt caracteristici care aproape ne-ar conduce la concluzia conform căreia România nu este departe de a fi considerată o ţară a lumii a treia, chiar dacă se mândreşte cu statutul ei de membru al Uniunii Europene.
M-aş fi ferit să vorbesc despre ţara mea ca o ţară a lumii a treia şi aş fi sperat că nu voi face niciodată acest lucru dacă ultimele zile nu m-ar fi pus în faţa unor dovezi importante în favoarea includerii României în această categorie rău famată a istoriei economice a secolului XX.
Prima dovadă este cazul Boldea.
Nu ştiu nici dacă ceea ce se spune despre această persoană este adevărat şi nici dacă a făcut ceea ce se spune că a făcut, dar ştiu că domnul Mihai Boldea nu este un cetăţean oarecare de pe stradă, ci este deputat şi fost adjunct al şefului grupului PDL în Camera Deputaţilor. Mai ştiu că este primul şi singurul membru al unui Parlament naţional care fuge din ţară ca un delincvent de drept comun, sustrăgându-se de la cercetare şi mai ştiu că instituţiile şi organele statului român şi-au dovedit cu prisosinţă lipsa de competenţă şi de autoritate. Dacă acestea nu ar fi fost îndeajuns pentru a dovedi nivelul de subdezvoltare instituţională a statului român ca şi calitatea mai mult decât discutabilă (mai corect, condamnabilă) a unora dintre aleşii noştri, am fost şi martorii implicării Preşedinţiei în “scoaterea din gaură de şarpe a lui Boldea” deşi, constituţional, o astfel de implicare nu este posibilă.
Demnitari acuzaţi de coordonarea unor grupuri infracţionale, sustragere de la cercetări prin plecarea din ţară, incompetenţă a instituţiilor de siguranţă a statului, încălcare a Constituţiei, nu sunt oare caracteristici ale lumii a treia?
A doua dovadă este concepţia de dezvoltare a turismului românesc.
Este o dovadă pe care o consider mai importantă şi mai gravă decât prima deoarece atestă înapoierea şi primitivismul modului de gândire a celor de la care aşteptăm cel mai mult, adică de la mediul privat de afaceri.
Patronii hotelurilor de pe litoral au hotărât că cel mai bun client este turistul român deoarece cheltuieşte mult din nechibzuinţă, nu pretinde o calitate superioară a serviciilor şi, în general, se mulţumeşte cu puţin şi prost.
În consecinţă, nu au nevoie de turiştii străini care vor servicii măcar la nivelul stelelor pretinse, care nu dau banii pe mititei şi bere, ba mai şi reclamă prin ţările lor necazurile pe care le-au avut pe plaja rău mirositoare şi plină de alge sau la toaleta unde nu curge apa la robinete, ci pe pereţii plini de mucegai.
Deci, patronii şi-au creat o proprie teorie a pieţei. Este teoria “autarhiei competiţionale”, adică teoria conform căreia beneficiul nu se obţine prin ridicarea calităţii pe o piaţă deschisă, ci prin scăderea calităţii pe o piaţă închisă. Este o teorie a defetismului competiţional care nu ne va duce niciodată la posibilitatea valorificării potenţialului pieţei libere europene. Este o teorie a incompetenţei provincialismului de care încă suferă o bună parte a businessului românesc, incapabil să se descurce într-o lume globalizată. Ar fi poate binevenită o iniţiativă a noului ministru al Turismului de a organiza un program de vacanţă nu numai pentru pensionari, dar şi pentru boschetari. Aceştia din urmă nu ar avea nevoie decât de un singur serviciu hotelier: boscheţi pe plaje. Ar fi o mană cerească pentru hotelieri.
Nu este şi această mentalitate de business tot o dovadă a lumii a treia din care începem să facem tot mai evident parte?
autor: Prof. univ. dr. Mircea Coşea
sursa: curierulnational.ro