Site icon gandeste.org

Borcanul cu miere al corupției!

Politica devine un mediu nesigur, meschin, tenebros, fals şi păgubos. Se simte pentru că pute! Cei puşi pe căpătuială au intenţia să facă un pas înapoi. Tremură la gândul că le poate veni rândul la dat cu subsemnatul. Puţini sunt cei care nu au băgat degetul în borcanul cu miere. Dar cei care nu au mers pe premisa “cu orice preţ”, ci la sigur, nu se aşteptau ca în România o să apară structuri care o să-i ia la purecat.
Când vezi câte minuni se întâmplă, câţi oameni cu funcţii şi responsabilităţi în stat sunt ridicaţi de procurori, te întrebi dacă noi am avut o clasa politică sau ţara a fost condusă doar de hrăpăreţi puşi pe furat. Acum vedem de ce mulţi voiau să între în politică. De ce făceau în campanii pe salvatorii neamului, de ce cotizau cu sutele de mii la partide…

După o absenţa care a generat multe semne de întrebare, la sfârşitul săptămânii trecute, fostul şef al statului a reapărut în lumina reflectoarelor, aşa cum i-a plăcut întotdeauna. Tânăr pensionar, n-a făcut însă declaraţii în parc, plimbându-şi cu căruţul nepoţeii, ci a ţinut un discurs, la cald, la Congresul PMP, partidul pe care acesta l-a promovat încă de pe vremea când era doar o simplă idee.

Primit cu aplauze şi scandări, Traian Băsescu a părut că retrăieşte vremurile când agita, pe scene, steagurile PDL, partid înghiţit acum de noul PNL. Schimbându-şi tonalitatea vocii şi mimica feţei în funcţie de ceea ce spunea, acesta şi-a motivat apariţia la congers prin faptul că vrut, în primul rând, să-şi apere mandatul din timpul în care s-a aflat la Cotroceni, dar şi pentru a anunţa că va fi un partener pentru PMP, fără ca să deţină, neapărat, o funcţie de conducere. Vrăjeli, spun eu!

Cărui partid îi încredinţează fostul preşedinte încrederea şi sprijinul, dar, mai ales, ce ţinte are PMP?! Pentru că Traian Băsescu vrea ca PMP să crească şi să fie un etalon pe scenă politicii, şi, în următorii ani să ofere soluţii pentru modernizarea României şi consolidarea statului de drept(!?!) Şi, atunci, cu adevărat, se pot pune destule semne de întrebare asupra a ceea ce vrea să promoveze fostul şef la statului. Cum se poate crede că PMP poate face un altfel de politică, dar mai ales, că poate fi un partid etalon?

Culmea este că toate acestea s-au spus în aceeaşi zi de duminică, 8 februarie, în care, coincidenţă, Comisia juridică a Camerii Deputaţilor analiza cererile de încuviinţare a arestării pentru Elena Udrea, fostul lider la PMP. Cum să spui că „vreu să crească PMP” când unii care se pozau pe malul marii cu Elena Udrea sau cu Traian Băsescu de mâna, s-au retras de ceva vreme din acest partid? Că să nu mai spun despre faptul că unii dintre cei care consideraseră că s-au regăsit sub umbra mărului verde, la începutul noii sesiuni parlamentare au dat bir cu fugiţii, inregistandu-se în alt grup politic, motivul fiind lesne de bănuit…

Dar pentru că veni vorba de Elena Udrea, uneori mă întreb care ar fi fost parcursul social al Lenuţei din Pleşcoi dacă existenţa sa nu s-ar fi intrsectat atât de radical cu cea a lui Traian Băsescu? E drept, acum e la puşcărie. Că a ieşit de la DNA cu cătuşe şi a ajuns în arestul poliţiei fără ele, nu mai comentez acum. Dar mă îndoiesc că Elena ar fi rămas în rolul de nevasta a unui magnat cu suficienţi bani ca să-i împlinească exigenţele vestimentare şi de confort. Pentru că Elena Udrea are personalitate şi ştie ce vrea. A ştiut întotdeauna. A vrut putere şi s-a scăldat în ea. Dar o putere duală, care să nu-i restrângă opţiunile de ordin personal pentru imaginea proprie. Ar fi avut acces la acest nivel fără puterea lui Traian Băsescu? I-ar fi fost mai bine fără suportul de-a dreptul nesăbuit al acestuia? Nu ştiu să răspund. Ştiu însă că această susţinere a făcut din ea, la un moment dat, cea mai detestată persoană publică a momentului. De ce? Pentru că a umblat cu degetele prin borcanul cu miere al corupţiei. Asta a adus-o unde este astăzi.

Autor: Petru Iosipescu

Sursa: Ziarul Natiunea

Exit mobile version