Prezenţa lui Iohannis la guvern arată obsesia monomaniacală a Sectei adunate în jurul acestui preşedinte impotent: “justiţia”.
Hai să vedem ce se întâmplă în jurul nostru: în luna februarie, Ungaria, ţara care spre deosebire de România a fost nedisciplinată şi în UE, şi în NATO, va deveni obiectivul a două vizite de importanţă majoră pentru regiune: vizita lui Donald Trump, preşedintele SUA, şi vizita lui Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
Donald Trump s-a întrecut în declaraţii pe politică externă: şi niciuna care să determine România să se relaxeze. În schimb, relaxante pentru Moscova.
Ca să nu fie mai prejos, Putin, împreună cu Dodon- dovada vie că în Republica Moldova România e departe de a avea vreo imagine bună, au scos foarte nediplomatic limba la noi, cu glumiţe despre “Moldova mare”.
UE e în cofă. Brexitul e în linie dreaptă şi guvernul britanic a transmis un semnal dur Uniunii Europene- nu doar că nu regretă, dar nici nu vor face vreun compromis.
În Franţa se va schimba garnitura. Şi va fi fie una anti- UE, fie una care vrea regândirea UE pe cu totul alt calapod)
Turcia deja foloseşte oficialităţi pentru a transmite mesaje cel puţin dure spre SUA şi UE.
Vecinii noştri arată, toţi, ca nişte butelii sub presiune. Serbia reia chestiunea Kossovo cu declaraţii inflamante. Ucraina se consolează cu faptul că, ieşiţi la pensie, Biden şi administraţia Obama se vor mai gândi la poporul ucrainean din când în când….
Pe plan intern asistăm la un scandal de proporţii majore, care ridică suspiciuni rezonabile de trădare de ţară, cu privire la lideri importanţi din serviciile secrete şi magistratura românească.
În loc să profităm de cât timp de linişte va mai fi dat să avem, să mai respirăm economic şi să regândim radical strategiile noastre de politică externă şi de securitate, Secta îl îndeamnă însă pe preşedinte să bată apa în piuă cu un non-subiect, deja: al pseudo-justiţiei.
Cu alte cuvinte, ţara arde şi Iohannis luptă cu corupţia…..
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca