Şi, cum totul în economie începe de la ban, de acolo ar fi indicat să fie gâtuită şi hoţia. Astăzi, Banca Naţională a României stabileşte dobânda de politică monetară, un nivel indicativ important pentru preţul banilor, pentru gradul de rigurozitate cu care operează bugetele publice şi instituţiile cu profil financiar.
Cum suntem o naţie de datornici, au existat presiuni constante din partea unei părţi a opiniei publice pentru ca BNR să fie mai agresivă şi să reducă mai drastic ratele de dobândă, astfel încât să stimuleze economia. Se aud constant reproşuri cum că banca centrală nu ar fi o instituţie suficient de îndrăzneaţă pentru a lua măsuri curajoase şi, tăind adânc în dobânzi, să încurajeze activitatea economică. Doar că, fiind obtuzi, cerberii de la BNR se încăpăţânează să se cramponeze de o inflaţie a cărei ţintă oricum o ratează, mai auzim aceleaşi voci.
Noi spunem că BNR nu ar trebui să se îngrijoreze! În România se fură prea mult pentru a mai alimenta această hoţie şi printr-o politică monetară relaxată. Un ban ţinut mai strâns ar mai pune ordine în bugetele publice, ar mai disciplina firmele, ar aşeza mai clar priorităţile familiilor de români. Suprimarea hoţiei inflaţiei ar reteza din start elanul şi pentru celelalte categorii de furăciuni.
În mod remarcabil, Banca Naţională a reuşit – cum-necum – să ţină relativ constantă cantitatea de bani în intervalul aprilie 2012 – februarie 2013 undeva în jurul valorii de 220 miliarde lei, oprind cel puţin temporar o perioadă stagflaţionistă păguboasă, când contracţia – şi apoi stagnarea economiei reale – a fost acompaniată de o expansiune aberantă cu o treime a masei monetare.
De aproape un an avem, aşadar, inflaţie zero, scumpirile din perioada amintită fiind doar reverberaţiile unei etape în care leii ieşeau unul după altul din “cornul abundenţei” sectorului bancar. Pentru sănătatea economiei noastre, nu ar fi rău ca această cantitate de bani să se stabilizeze lăsând valoare leului şi creând un climat în mediul de afaceri în care preţurile să transmită, într-adevăr, informaţii de valoare despre preferinţele consumatorului şi priorităţile pieţei.
Poate că economia va gâfâi… mai mult decât probabil vom afla că ar trebui să continuăm efortul restructurărilor. Tot ar fi însă de preferat decât ca, prin dobânzi mici şi lichiditate abundentă, să ţinem în viaţă risipa din bugete şi hoţia generalizată din mediul public şi privat.
Politica monetară relaxată stimulează doar o economie în care aceiaşi actori perpetuează de ani buni relaţii nepotrivite, practici imorale, ineficienţă cronică. Nu este disciplină mai mare decât cea impusă de banul strâns!
Cine au fost câştigătorii inflaţiei, i-am văzut: aceleaşi bănci nerestructurate, aceleaşi entităţi publice stoarse fără milă de politicieni şi administratori corupţi, companii care rostogolesc agonizant pierderi, mortul viu care este sectorul imobiliar… Am văzut cam cine sunt cei care scot bancherii la plimbări în parcuri pentru a ne face o idee despre cine sunt beneficiarii creaţiei monetare. În mod clar, nu ne trebuie!
Cine sunt pierzătorii inflaţiei o ştim cu toţii. Noi, cu mic cu mare, angajaţi la bugetul de stat sau mici întreprinzători, salariaţi în domeniul privat sau bătrâni pensionari. Cu toţii. Părinţi, fraţi, surori, fii şi fiice, prieteni şi cunoscuţi. Preţurile taie nemilos în veniturile noastre doar pentru a beneficia câţiva privilegiaţi şi cei a căror îndeletnicire principală este hoţia din banul public.
Creşterea economică adusă de stimulentele monetare este efemeră şi îndoielnică, cum cel puţin la nivel teoretic şi guvernatorul Mugur Isărescu o admite. Şi pe creşterea lentă din 2000-2004 şi în “boom”-ul din 2005-2008, dar şi în etapa recesionară prelungită pe care o traversăm economia naţională nu a putut genera mai mult de patru milioane de locuri de muncă. Nu vedem de ce dintr-o dată, cu dobânzi artificial reduse, ar fi o efervescenţă a activităţii economice şi angajărilor.
Regula a fost mai degrabă aceea că atunci când au fost bani mai mulţi, doar hoţia a fost mai mare. Şi, dacă Justiţia tot nu izbuteşte să îi pedepsească pe cei care fură, măcar o monedă cinstită este în măsură să îi disciplineze şi să le taie avântul hoţesc.
Undeva la începutul anului, când premierul Victor Ponta rostea un discurs despre “Starea Naţiunii”, oamenii au fost întrebaţi ce aşteptări ar avea ei de la noii guvernanţi. “Ne spuneţi şi nouă ce aşteptări aveţi dumneavoastră de la anul ăsta, de la Guvern, de la miniştri?”, a întrebat un reporter Antena3 o femeie de pe stradă. Răspunsul a venit cu timiditate: “E o întrebare grea. Mă rog… În primul rând, sănătate să căpătăm de la Dumnezeu ca să putem să muncim. Mă rog. De la ei, prea multe nu aşteptăm, că multe au promis, nimic n-au făcut. Ce pot să spun, să le dea Dumnezeu sănătate şi gânduri bune pe anul ăsta, măcar un sfert din cât au promis să facă…”. Interesant este că răspunsul nu a vizat vreo pomană, ci ajutor ceresc pentru puterea de muncă. Dimpotrivă, o neîncredere persistă faţă de politicieni şi promisiunile lor, chiar dacă în noi găsim încă puterea unei binecuvântări pentru ca aceştia să facă totuşi măcar ceva bine. Reporterul a insistat pentru un răspuns mai particularizat: “Din ce au promis, ce vă priveşte pe dumneavoastră direct, ce vă interesează direct?” Ce zice femeia: “Păi ce m-ar interesa, mă rog, să nu mai scumpească… Chiar dacă au tăiat salariile la bugetari, chiar dacă au dat înapoi prea puţin din cât au luat, măcar să lase piaţa la nivelul la care e, să nu mai scumpească atât, să avem şi noi un trai cât de cât decent.” Desigur, prea puţini dintre români ştiu că problema preţurilor – reflectare a puterii de cumpărare a monedei – cade în sarcina paznicilor leului de la BNR. Ştiu însă hoţii şi de aceea urlă după bani ieftini…
Autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro