Am explicat într-un articol anterior de ce cred că la nivelul SRI s-au radicalizat cele două tabere care, în momentul prezidenţialelor din 2014, se aliniaseră, una în spatele lui Klaus Johannis, cealaltă în spatele lui Victor Ponta: tabăra Coldea şi tabăra Maior. La acest moment, octombrie 2016, înţeleg prin binom alianţa dintre DNA, condusă de Laura Kovesi, şi tabăra Coldea din SRI. Atât!
Cealaltă tabără din SRI, rămasă fără lider prin detaşarea lui Maior la Washinghton, trecuse în expectativă după înfrângerea lui Ponta. A fost însă obligată să sune, din nou, mobilizarea, când şi-a dat seama că tabăra Coldea, în complicitate cu şefa DNA, şi-a propus să-i scoată din joc pe toţi membrii ei marcanţi, într-o tentativă extrem de agresivă de preluare nedemocratică a puterii.
Cele mai evidente indicii ale acestei epurări au fost pensionarea forţată, în două serii, a generalilor incomozi din SRI (Coldea, evident, a rămas pe post) şi decapitarea într-o zi şi-o noapte a DIPI, ai cărei şefi fuseseră schimbaţi cu doar un an in urmă, noii numiţi atunci provenind tot din rândul unor foşti ofiţeri SRI.
Noului binom, aşa cum l-am redefinit mai sus, i-au reuşit fără niciun fel de piedici “salturile înainte” spre ţelul propus – acapararea totală a puterii în stat. Doar că, spre sfârşitul marşului triumfal, s-au poticnit în două personaje extrem de redutabile în gherila politică: Traian Băsescu şi Sebastian Ghiţă. Din cauza cărora, lucrurile au început să meargă prost.
Nu voi relua motivele acestei afirmaţii. Cei interesaţi de subiect le cunosc prea bine. Voi spune doar că, după Black Cube, atacurile şi insinuările lui Traian Băsescu, autodenunţul şi dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, doamna Laura Kovesi se află în acest moment în cel mai dificil punct al carierei sale de până acum. După ce propria ei propagandă, asmuţită să-l înfunde pe Victor Ponta, a gonflat păcatul plagierii la dimensiuni de crimă împotriva umanităţii, se vede acum ea însăşi pătată de bănuiala acestui păcat. Să-l ţină ascuns, e prea târziu. Să-l bagatelizeze, nu se mai poate. Şi atunci, tot ce-i rămâne de făcut, este să încerce a se ascunde după jumătăţi de adevăr şi după fumul unor diversiuni care să abată atenţia spre alte subiecte.
Că situaţia şefei DNA e critică, se vede din orice unghi ai privi-o. Un aspect, însă, a accentuat această percepţie şi anume interviul acordat ieri de LCK postului de radio Europa FM. Marea surpriză a acestui interviu nu a fost faptul că doamna Kovesi s-a dus, şi de data asta, la un post prieten ci că a acceptat ca unul dintre ziariştii care o intervievează să fie “căpcăunul” CTP. Surpriza nu a durat decât până când căpcăunul a deschis gura să-i adreseze prima întrebare. S-a văzut atunci că, special pentru acest interviu, îşi pilise dinţii şi îşi ignifugase limbile de foc.
Tot interviul a fost o farsă. De la întrebările reporterilor, convenite cu răspuns unic şi fără reveniri asupra unor minciuni evidente ale invitatei (de exemplu, aceasta s-a făcut că nu înţelege diferenţa dintre Comisia de Experţi şi CNECSDTI) până la intervenţiile ascultătorilor (mirosind de la o poştă a regie), am asistat la o tentativă puerilă şi ruşinoasă de spălare în direct a imaginii şefei DNA.
Participarea lui CTP la această înşelătorie publică m-a întristat peste măsură. Iniţial am pus-o pe seama firii pătimaşe a ziaristului care, susţinător înfocat al DNA şi al Laurei Kovesi, s-a lăsat copleşit de sindromul de fan. Deşi favorita lui făcea henţ după henţ în careu, CTP n-a avut nici măcar o dată tăria să fluiere penalti, să o sancţioneze cu o întrebare care să defrişeze drumul spre adevăr.
Spre seară, însă, mi-am schimbat explicaţia. Auzind acuza oribilă a lui Ghiţă, cum că, pe vremuri, CTP primea de la Vântu, lună de lună, ascunşi într-o carte (ca să nu plătească impozit), 5000 Euro, am înţeles că în cazul lui CTP nu e vorba de sindromul de fan ci de supunerea de înrolat. Partea SRI-stică a binomului controlându-l cu acest secret murdar (şi poate şi cu altele) i-a ordonat să sară în ajutorul LCK şi el s-a executat fără crâcnire. Simplu ca “să trăiţi”!
A trecut mai mult de o zi de la umilitoarea (pentru CTP) dezvăluire a lui Ghiţă şi marele stâlp al principialităţii, temutul inchizitor moral al corupţilor cu gulere albe din ţărişoară, tace. Strânge din fălcile dreptunghiulare, îşi pune şosete albe şi pălărie de cowboy şi se gândeşte ce braşoave să ne mai toarne la emisiunea de vineri a lui Prelipceanu ca să mai dreagă busuiocul. Sărman contorsionist!
O altă murătură a binomului, scoasă la bătaie pentru a mai atenua greaţa momentului, este Gabriel Liiceanu. Acest mare îmbălsămat, care a vrut să testeze pe colegii săi de la editură vinul otrăvit primit cadou de la Virgil Măgureanu (deci şi mare caracter), s-a dezis, ieri, printr-un articol de jigodie cu ifose, de Traian Băsescu (http://www.contributors.ro/editorial/scara-fermecata-a-lui-traian-basescu/). Despre care, în 2014, scria:
“Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim”.
Licheaua care mustră lichele, hoţul care strigă “hoţii” a fost extras din abluţiunile şi pomezile lui matinale pentru a executa un ordin de zi pe unitate: discreditarea lui Traian Băsescu, atacatorul binomului. Sigur, o discreditare nu în ochii mei, care am văzut din prima clipă ce-i poate pielea fostului preşedinte, ci în ochii celor care, ca şi Gabriel Liiceanu, l-au creditat, odată, cu mari merite de conducător.
***
Ca la un semn şi, foarte probabil, chiar la un semn, două personaje notorii ale menajeriei naţionale, CTP şi Gabriel Liiceanu, de o fudulie ieşită din comun când vine vorba de dat lecţii de moralitate semenilor, ies la rampă pentru a apăra interesele discutabile ale puternicilor nealeşi ai zilei.
Aceste personaje nu se plasează nicicând de partea riscului. Mereu aleg siguranţa. Tabăra cu avans. Luntrea mai promiţătoare.
***
Coldea a înţeles că “e groasă”. Ghiţă, toată viaţa lui, şi-a înregistrat întâlnirile. Aşa l-a înfundat pe Vântu, aşa ar putea să o compromită şi pe Kovesi. Panta negării fără acoperire e periculoasă. După ce Laura se jură pe onoarea DNA că nu a fost prietenă cu Sebi, apare o înregistrare devastatoare. Case closed. Ce să mai spui după aia? Să redefineşti prietenia?
De-asta, binomul a apelat la artileria sa grea. Şi CTP, şi Liiceanu, bine conservaţi pentru vremuri grele, trebuie, acum, să-şi aducă obolul. S-o albească, prin interviuri cosmetizate, pe Laura Kovesi; să-l tăvălească-n mocirlă, prin metafore scremute, pe Traian Băsescu.
Ce se speră? Provocarea pasului înapoi.
Încă e posibil. La astfel de caractere, niciodată să nu spui niciodată.
Să încremenească dosarul lui Udrea, să încremenească dosarul Ioanei Băsescu, să încremenească dosarele lui Ghiţă şi veţi vedea cum, ca prin minune, vor încremeni şi atacurile la adresa Laurei Kovesi.
Ar mai rămâne poporul şi ce a înţeles el din toate astea. Nu e mare lucru dar nici neglijabil nu e!
Sursa: Contele de Saint Germain