„Avem o clădire nouă, dar nu putem spune că avem o bibliotecă naţională funcţională pentru secolul 21”
Mulţi români nu cunosc istoricul Bibliotecii Naţionale, dar şi mai mulţi nu ştiu ce se întâmplă în spatele pereţilor de sticlă ai clădirii destinate să găzduiască tezaurul de carte al ţării. Care sunt problemele BNaR?
Ca să vorbim de toate problemele Bibliotecii Naţionale ar trebui să umplem pagini întregi. Biblioteca Centrală de Stat a luat fiinţă în anul 1955. Înfiinţarea ei a apărut ca o necesitate, fiind o instituţie care lipsea României – o bibliotecă ştiinţifică cu profil enciclopedic, la care să aibă acces publicul larg. BCS a fiinţat într-un local de împrumut, în Palatul de Justiţie, din care s-a mutat în alt local de împrumut, Palatul Bursei. De Biblioteca Naţională a României se vorbeşte începând cu anul 1836, când s-a dat ordinul de înfiinţare a primei mari biblioteci publice din istoria ţării. În anul 1864, prin Regulamentul bibliotecilor publice, capătă denumirea de Biblioteca Centrală a Statului. După anul 1880 putem vorbi de o Bibliotecă Naţională, dar, în anul 1901, colecţiile sunt transferate în patrimoniul Academiei Române. Nici astăzi, în anul 2013, nu putem spune că România are o Bibliotecă Naţională, bibliotecă ştiinţifică cu profil enciclopedic, după standardele UNESCO şi ale altor ţări din lume. Avem o clădire nouă, dar nu putem spune că avem o bibliotecă naţională funcţională pentru secolul 21, iar publicul larg nu are acces… Aşa o ruşine chiar că nu se mai întâlneşte nicăieri în lume, cred că este singurul caz. După anul 1996, odată cu venirea la conducerea bibliotecii a graficianului Erceanu, Biblioteca Naţională a devenit locul unde nu se întâmplă nimic. Să nu credeţi că bibliotecarii nu au avut încredere în noul director. Dimpotrivă, sperau că, venind la conducere un om de cultură, cu multe relaţii, pe care le vedeam cu toţii în beneficiul instituţiei, Biblioteca va fi scoasă din anonimat, va deveni ceea ce era de fapt, Prima şi cea mai mare Bibliotecă a României. Din păcate, a fost perioada cea mai neagră a Bibliotecii. Nu s-a construit nimic, nu s-a schimbat nimic, în perioada aceasta, au fost câţiva ani în care bibliotecarii cu studii medii îi depăşiseră, ca număr, pe cei cu studii superioare, ceea ce era de neadmis pentru o bibliotecă naţională. Totul mergea în virtutea inerţiei, numai cu contribuţia oamenilor Bibliotecii de dinainte de 1990, care-şi cunoşteau bine „meseria”, atâţi câţi mai rămăseseră şi doreau menţinerea şi continuarea a ceea ce era bun. Biblioteca aluneca pe o pantă continuă, fără semne de îndreptare.
Focul din mai 2009
Citisem, după anul 2000, că guvernul dorea să ocupe clădirea BNaR. A fost adevărat?
A fost. Acest episod a schimbat viaţa Bibliotecii Naţionale a României, dar şi viaţa mea. Este bine să fie cunoscut. Este vorba de EPISODUL DIN VARA ANULUI 2002, aşa cum este el cunoscut de către toţi bibliotecarii din România. În 13 iunie 2002, guvernul României a emis Hotărârea de Guvern nr. 578 prin care clădirea destinată sediului Bibliotecii Naţionale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, clădire aproape gata în anul 1990, trebuia să devină sediul guvernului. Trecuseră două săptămâni de la emiterea HG 578/13.06.2002, nimeni nu spunea nimic, deja se făceau aranjamente de mutare a publicaţiilor şi ştiam cu toţii că odată cu dispariţia sediului în construcţie al BNaR, cu toţii ne gândeam la dispariţia definitivă a Bibliotecii Naţionale. Dupăprezentarea unui material redacţiei ziarului „Adevărul”, de către mine şi soţul meu, şi după apariţia unui articol semnat de Cristina Modreanu, au început acţiunile de stradă ale bibliotecarilor. Au urmat intervenţiile altor jurnalişti, au vorbit câţiva oameni de cultură români şi numai după aceea a fost anulată hotărârea respectivă, clădirea revenind definitiv Bibliotecii. Aş dori să se înţeleagă foarte clar că fără acţiunea iniţiată de Vali şi Theodor Constantinescu, din vara anului 2002, actualul sediu al Bibliotecii Naţionale nu ar fi existat.
Dar nu numai că nu ni s-au adresat felicitări pentru acţiunea noastră hotărâtă, dar ne-am ales cu blocarea tuturor activităţilor noastre, pentru că nu am fost „cuminţi” şi nu am lăsat ca sediul BNaR să devină sediul guvernului României. S-a încercat chiar eliminarea noastră fizică, prin înscenarea unui „accident” auto pe trecerea de pietoni, necercetat de procuratură nici la ora actuală. Biblioteca Naţională a fost pedepsită şi ea, fiind lăsată în uitare şapte ani de zile …
„Biblioteca Naţională a României parcă ar fi Căminul Cultural Naţional”
Dar, acum, Biblioteca Naţională a României are un sediu nou, toată lumea este mulţumită, care ar mai fi problemele?
Sunt atât de multe… Mai întâi: noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României, la aproape doi ani de la inaugurare, nu are trecut numele instituţiei pe frontispiciu. În schimb, aşa cum bine aţi observat şi dvs. într-un articol despre BNaR, se vede de la o poştă numele SAMSUNG, parcă ar fi vorba de un magazin cu aparatură a firmei coreene. Din toamna lui 2012, cu ajutorul RATB, am reuşit eu, Vali Constantinescu, să fixez o mini-firmă a Bibliotecii Naţionale prin staţia RATB. Oricum, preocupările Bibliotecii Naţionale de după inaugurarea noului sediu, din decembrie 2011, tind mai mult spre vernisaje, simpozioane, întâlniri diverse ale altora, foarte puţine ale bibliotecarilor, în spaţiile goale, imense ale bibliotecii. Aşa că nu m-ar mira ca, în curând, să fie şi ceva nunţi sau standuri de vânzare de aparatură Samsung… Cred că şi de aceea se voia denumirea de „mall” pentru această clădire. Vă amintiţi cum toată mass-media pomenea de noul „mall” din Bulevardul Unirii? Cât m-am mai luptat şi cu asta, unde nu am scris, câte argumente nu am adus… Până la urmă, am reuşit. A dispărut din mintea oamenilor ideea de „mall”. Minţi bolnave, în cel mai bun caz, ale celor care s-au gândit să denumească „mall” o instituţie destinată Bibliotecii Naţionale a României! În decembrie 2012, am cerut să fie pus tricolorul la intrarea în BNaR. Era uitat şi steagul ţării. Dar, dacă nu ai firmă, probabil, că nu trebuia nici steag…
Cum îşi îndeplineşte BNaR funcţiile de bibliotecă naţională?
Cea mai mare problemă a Bibliotecii Naţionale este că nu-şi îndeplineşte aceste funcţii! Nu are grijă de publicaţiile ei; milioane de publicaţii zac fără acte, neprelucrate, neînregistrate, foarte multe ar trebui „îngrijite”, după atâţia ani de stat în condiţii improprii, cred că multe au dispărut. De aceea, spun că Biblioteca Naţională a României parcă ar fi Căminul Cultural (Naţional!?), pentru că găzduieşte tot felul de evenimente culturale, fără a oferi şi servicii de bibliotecă. Repet, dacă s-ar face şi nunţi, şi-ar merita clar denumirea de Cămin Cultural… Practic, Biblioteca Naţională nu-şi onorează nici măcar funcţiile ei de bază: nu conservă, nu cercetează, nu dezvoltă şi nu pune în valoare patrimoniul de documente deţinute în colecţiile sale; nu depistează, nu colecţionează, nu organizează, nu conservă şi nu pune în valoare Fondul Documenta Romaniae; nu cred că Biblioteca Naţională mai este centru naţional de schimb, aşa că nu se mai realizează evidenţa centralizată şi statistica schimburilor internaţionale de publicaţii; centru naţional metodologic este numai pe hârtie, despre o metodologie a împrumutului interbibliotecar intern şi internaţional nu se mai vorbeşte de mult, Comisia Naţională a Bibliotecilor nu mai există de vreo trei ani; centrul naţional de patologie şi restaurare a publicaţiilor are multe de făcut pentru milioanele de publicaţii care se află de zeci de ani într-o stare jalnică, dar, sigur, nu face faţă ş.a.m.d.
Aţi putea exemplifica cu câteva activităţi din Biblioteca Naţională care, conform legii bibliotecilor, fie că nu există, fie că ar trebui să se facă?
S-o luăm pe rând. Să spui, în site-ul web, că „misiunea” Bibliotecii Naţionale este „identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional”, atunci când publicaţiile sunt de fapt blocate, stivuite, fără cote, fără inventariere, fără a fi conservate, fără a li se cunoaşte numărul exact, este complet fals! În fapt, „misiunea” Bibliotecii Naţionale, expusă pe site-ul BNaR, este cea expusă de către Angela Popescu-Brădiceni, fosta directoare din anul 1955 până în 1989, după manualul „Tâches et fonctions”. Cercetare?! Comunicare?! Nu poate fi vorba de aşa ceva! Sunt doar cuvinte frumoase, trântite pe site-ul BNaR ca să dea bine. Trebuie să fie foarte clar că, dacă se doreşte o schimbare în şi pentru Biblioteca Naţională a României, instituţie neglijată în zeci de ani, este necesar un control serios, total: oameni, funcţii, activităţi, proiecte prezente şi viitoare. Control care nu s-a făcut niciodată, nici înainte, nici după 1989.
„Publicaţiile Bibliotecii Naţionale sunt distruse din indiferenţă, zac ferfeniţite, putrezite, arse”
Publicaţii stivuite în noul sediu al BNaR
Care este situaţia publicaţiilor găzduite de bibliotecă?
Publicaţiile Bibliotecii Naţionale sunt distruse din indiferenţă, ca să mă exprim frumos. De fapt, zac ferfeniţite, putrezite, arse. Efectiv, au ars publicaţii în Biblioteca Naţională, în mai 2009, fără ca o singură ştire să apară în presa românească. Atunci când arde un chioşc în România, toată mass-media vuieşte, iar când ia foc o hală imensă din noul local al BNaR, plină cu publicaţii care s-au făcut scrum, şi nimeni să nu scrie un cuvânt, este ceva de neînţeles. Se spune că, până în anul 1989, publicaţiile Bibliotecii Naţionale au stat inadmisibil de mult şi în condiţii precare în 59 de depozite din Bucureşti şi din ţară, dar de ce acum, după decembrie 2011, nimeni nu spune un cuvânt, niciodată, despre starea UB-urilor Primei Biblioteci a ţării, că de rezolvat nici nu se pune problema? Dar de ce atâta tăcere? Problema gravă cu Biblioteca Naţională, o putem declara noi, soţii Constantinescu, este că NU SE VREA! Toţi cei cărora ne-am adresat în ultimii unsprezece ani, mari sau mici în funcţii, parcă ar asculta de un ordin ocult, nu ştim la ce nivel şi dacă numai din România…
Românii au dreptul să cunoască starea gravă în care se află patrimoniul scris al ţării. Câte cărţi şi periodice deţine biblioteca?
13.000.000 UB (unităţi bibliografice)! Dar nimeni nu ştie câte sunt cărţi şi câte periodice, şi acestea pe cotidiene, câte ziare, câte reviste, câte săptămânale, câte lunare ş.a.m.d. De aceea vorbeam de necesitatea absolută a unui control serios la Biblioteca Naţională a României. Legat de existenţa publicaţiilor, ne gândim imediat la digitizare, la transferul pe suport electronic. Proiect naţional important. Dar întreb: există un program clar de digitizare la Biblioteca Naţională ? Nu ştim. Nu ar trebui să ştim? Apoi, ca să digitizezi trebuie să ai ce digitiza! Din publicaţii ferfeniţite, putrezite, aruncate la coşul de gunoi, arse, ce se poate digitiza?
Care este starea Fondului Documenta Romaniae?
Fiind vorba de fondul care reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate, orice bibliotecă naţională nu ar şti cum să şi-l ocrotească mai bine, să-l scoată în evidenţă. La noi stă în stivă, neprelucrat. Eu nu garantez că acest fond mai există! Vorbim apoi despre inexistenţa unei baze de date cu conţinut românesc. Date despre România găsim numai în baze de date străine, în Ebsco, ProQuest. Nimic la Biblioteca Naţională, aşa cum ar fi normal! Ni se spunea, la începutul anilor ’90, că Biblioteca Naţională a încheiat un acord cu cea mai mare bancă de date bibliografice din lume, OCLC. Dar, pentru a intra în circuitul şi reţeaua internaţională, trebuia ca Biblioteca Naţională să ofere toate înregistrările bibliografice de carte românească curentă. S-a pierdut şi acest acord, ca multe altele… Mă gândesc şi la Catalogul partajat, un Catalog Colectiv Naţional care trenează de ani buni, conducătorul proiectului fiind Biblioteca Naţională a României… Dacă ar fi răspuns altă bibliotecă de proiect, garantez că era deja finalizat.
Lives-ro, Lista de Vedete de Subiect Enciclopedică Românească, nu există. Ar fi Lives-ro numai după ce termenii traduşi din cele 8 volume RAMEAU (Répertoire d’Autorités Matières Encyclopédique, Alphabétique et Unifié) ar fi fost completaţi cu termenii româneşti, adaptaţi la realităţile româneşti lingvistice şi social-economice-culturale etc. Ceea ce este pe site-ul BNaR este numai traducerea „Ghidului de indexare RAMEAU”– 2 volume, opera francezilor! Nimic românesc.Pe site-ul BNaR ar trebui pus instrumentarul românesc „Index CZU”, cu 48.526 de termeni româneşti, creaţia bibliotecarilor din Biblioteca Centrală Universitară şi cu contribuţia majoră a bibliotecarilor din Biblioteca Naţională. La Indexul CZU au lucrat bibliotecarii din serviciul Clasificare/Indexare al BNaR, fără a fi studenţi la Facultatea de Biblioteconomie.
Cred că ar fi interesante şi alte „mistere” din birourile Bibliotecii Naţionale. Despre ce ne mai puteţi vorbi?
Despre Catalogul Topografic al BNaR. Dispărut?!Distrus?! Dispariţia catalogului topografic înseamnă sabotare! Specialiştii ştiu că în condiţiile în care fondul Bibliotecii Naţionale nu este integral introdus în bazele de date, şi nu este introdus, situaţia este gravă. Catalogul topografic este bază de inventariere, dispariţia lui înseamnă că, în momentul de faţă, gestiunea este scăpată de sub control. Nici un control financiar nu este apt să intre în detaliile şi specificul gestiunii de bibliotecă, astfel că se creează condiţii propice producerii de pagube ireparabile pe care necunoscătorii nu au cum să le vadă. Astfel, când fondul de publicaţii din Biblioteca Naţională va fi introdus integral, şi după cum merg lucrurile va fi foarte târziu, ca-n multe situaţii identice româneşti, nimeni nu va răspunde… Dar să fie foarte clar în acest moment: Catalogul topografic nu conţine decât vreun milion de cărţi! Atât! De restul de cărţi ale BNaR nu se ştie nimic, din moment ce toate celelalte (câte or fi?) sunt neprelucrate, nu sunt înregistrate în nici un fel.
„La Biblioteca Naţională este necesar un control serios din partea Corpului de Control al Guvernului României”
Despre bibliotecari ce se poate spune?
În Biblioteca Naţională se întâlneşte o uniformizare a pregătirii bibliotecarilor. Vorbim despre obligativitatea absolvirii unei singure facultăţi, de Biblioteconomie, şi obligativitatea absolvirii unui master, numai în Biblioteconomie (master plătit 50% de către Biblioteca Naţională). De notat că asistăm la un conflict de interese: actualul director al BNaR, Elena Tîrziman, este şi profesor la numita facultate. În consecinţă, biblioteca nu mai are absolvenţi de limbi străine, nu mai are absolvenţi de limba română, nu mai are absolvenţi de istorie etc. S-ar spune că asta este peste tot în lume, că sunt persoane specializate în acest domeniu. Fals! În multe ţări europene, absolvenţii de biblioteconomie sunt angajaţi în activităţi de execuţie, mai limitate, iar în funcţiile-cheie ale bibliotecilor naţionale găsim oameni cu multe cunoştinţe în afara pregătirii stricte de bibliotecă. În unele locuri, pregătirea în domeniu rivalizează cu cea a istoricilor, arhivarilor, documentariştilor, biologilor, filologilor, toţi ştiind şi meserie, dar având cunoştinţe avansate în diverse domenii, cunoaşterea perfectă a 1-2 limbi străine etc. Mulţi bibliotecari din BNaR spun clar că nu ar fi făcut această facultate dacă nu ar fi fost obligaţi, şi tot atât de mulţi nu o apreciază deloc.
Ce observaţii aveţi despre conducerea bibliotecii? În fond, directorul este principalul răspunzător pentru instituţia pe care o conduce…
Legat de managerul Bibliotecii Naţionale, trebuie să spunem că nici unul dintre directorii care au fost la conducere, după 1990, nu a fost de calibrul directorului care a condus Biblioteca de la înfiinţare până în 1990, Angela Popescu-Brădiceni. Singurul si adevărat Director al Bibliotecii Naţionale. Om de aleasă cultură, absolventă a Facultăţii de Limbă şi Literatură Italiană, cu solide cunoştinţe în biblioteconomie căpătate nu printr-o facultate absolvită în acest sens, ci prin studiu personal, interesată în tot ce era bibliotecă, cu multe idei originale şi novatoare, care a început, încă din anii ’80, informatizarea bibliotecilor. Tot pe timpul ei, pentru prima oară într-o bibliotecă a fost aplicat accesul liber la raft pentru sălile de lectură. De aceea, ne trebuie la Biblioteca Naţională o personalitate din lumea culturală românească. Managerul BNaR trebuie să fie un om cult (recunosc, greu de găsit aşa ceva în România, astăzi), bun cunoscător al istoriei României, dar şi al realităţilor din România, iubitor de carte şi de bibliotecă, care să înţeleagă conceptul de „bibliotecă naţională”. Nu ne trebuie un director care „recită” definiţii învăţate pe de rost sau „recită” funcţiile Bibliotecii Naţionale, dar nu le aplică. Manager nu înseamnă să stai în faţa computerului şi să… agiţi mouse-ul în chestiuni de interes propriu; iar dacă îl agiţi totuşi, atunci să faci bine să te „uiţi”şi prin alte biblioteci ale lumii. Avem la BNaR şi un Consiliu ştiinţific. Dar în acest consiliu ar trebui să existe oameni valoroşi, care să se dedice vieţii profesionale a Bibliotecii, să gândească nu numai la prezent, dar mai ales la viitor. În numirea directorilor la Biblioteca Naţională ar trebui să ne inspirăm din conducerile marilor biblioteci ale Europei, Franţa, SUA, Anglia, Belgia. Am avea ce învăţa. De exemplu, Consiliul Ştiinţific din Biblioteca Naţională a Franţei are, pe lângă specialiştii bibliotecii, şi personalităţi din afară, chiar şi cititori (noi şi aici ne-am pune rudele, prietenii). Şi, cel puţin o dată pe an, se verifică instituţia cu privire la politica ştiinţifică şi de cercetare. Încă un detaliu semnificativ: programul Bibliotecii Naţionale a României pentru utilizatori este foarte scurt, neadecvat, de 8 ore pe zi, 10 – 18h. Sâmbătă şi duminică e închis! Toate bibliotecile din ţară şi din lume au program şi sâmbăta, unele chiar şi duminica. În Vietnam, de exemplu, Biblioteca Naţională are 2.000 de vizitatori zilnic şi este deschisă continuu, de luni până duminică; multe biblioteci din lume sunt deschise şi noaptea. Şi BCS – actuala BNaR avea program de luni până sâmbătă şi duminica era deschis între 8.00 – 15.00. Consider că şi aceasta, la noi, se înscrie clar în siajul sabotajului educaţiei, învăţământului, culturii.
Publicaţia americană „American Libraries” scria că „noua bibliotecă naţională a României este un vis încă neîmplinit”. Cum comentaţi?
Şi spuneau redactorii respectivi: “We have a building, but not an institution that operates as a national library” (Avem o clădire, dar nu o instituţie care funcţionează cabibliotecă naţională). Este normal să spună aşa, este exact cum gândim şi noi. Sunt atâtea alte nereguli la BNaR, că cei din afară nici nu realizează. Repet: la Biblioteca Naţională este necesar un control serios din partea Corpului de Control al Guvernului României, dincolo de „nisiparii” din Ministerul Culturii. Cine ne sunt „nisiparii”? Aceia din toate ministerele, deci şi din Ministerul Culturii, care pun „nisip” la roţile instituţiilor pe care le „veghează”, ei, mereu-prelinşii ministerelor, care fac atâta rău unor instituţii de importanţă naţională, aşa cum este şi Biblioteca Naţională. Fără să exagerăm cu nimic, situaţia Bibliotecii Naţionale este similară situaţiilor de la Roşia Montană, gazelor de şist, autostrăzii Bechtel etc. etc. Dar probabil că asta se şi doreşte. De plătit, oricum, nu plăteşte nimeni în România, oricâte rele ar face. Plătesc alţii, nevinovaţi.
„Ce se întâmplă cu Biblioteca Naţională este o agresiune împotriva poporului român”
Pe ce cale vedeţi posibilă redresarea situaţiei de la Biblioteca Naţională?
Pledez pentru necesitatea realizării unui Proiect Naţional, de rezolvare a milioanelor de publicaţii ale Bibliotecii Naţionale a României, care zac neprelucrate, fără acte de înregistrare şi inventariere. Pentru aceasta trebuie în mod obligatoriu refacerea şi completarea catalogului topografic până ce toate documentele Bibliotecii noastre Naţionale vor fi introduse în baza de date. Nu putem vorbi de acţiuni frumoase realizate de Biblioteca Naţională atât timp cât nu avem în ordine cele 13.000.000 UB. Nimic nu trebuie făcut înaintea rezolvării publicaţiilor care zac în teancuri, sau puse pe rafturi, dar tot grămezi, grămezi şi mai ales fără vreun act financiar-contabil. Este realizabil acest Proiect de prelucrare al publicaţiilor BNaR, fie cu fonduri UE, fie prin contribuţia unor bogaţi ai României, fie printr-o colectă publică. Numai să se vrea. Chiar dacă pentru rezolvarea milioanelor de publicaţii s-ar putea cere românilor un hei rup total, ca la… Bumbeşti–Livezeni… Apoi, vrem să vedem şi noi numele BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI pe frontispiciul clădirii care-i este destinată. Este chiar straniu că, în ciuda sesizărilor noastre, încă nu există firma Bibliotecii Naţionale. Mă uluiesc răspunsurile decidenţilor de la Biblioteca Naţională, din Ministerul Culturii. Cum să spui că BNaR are specialişti cu studii înalte în România şi străinătate, când ai milioane de publicaţii neprelucrate? Ce au învăţat aceşti specialişti? Aşa au văzut ei prin bibliotecile în care sigur au intrat, nu-i aşa, dacă tot au studiat prin străinătate? Unde or fi aceşti specialişti ? La fel ca-n basmul cu straiele de aur ale împăratului… Ce se întâmplă cu Biblioteca Naţională este o agresiune împotriva poporului român, parte a tot ce ni se întâmplă nouă, românilor, de 24 de ani.
Pe cine aţi anunţat de situaţia dezastruoasă din BNaR?
Întotdeauna am luat-o ierarhic. De zeci de ani duc o luptă surdă, singură, doar cu familia alături. Colegii mei îmi spuneau şi îmi spun să mă astâmpăr, că mă îmbolnăvesc şi nu o să rezolv nimic (câtă dreptate au); şefii, răspunzători şi ei de situaţie pentru că se complac, luându-şi doar procentul de şefi, nu fac nimic, deşi ştiu că este adevărat tot ce spun eu. Asociaţiile profesionale sunt surde, ca şi inexistente. Memoriilor scrise, nici un răspuns. Tuturor miniştrilor din cultură, de după anul 1996, le-am prezentat situaţia, am cerut audienţe. De regulă, nici un răspuns. Nici după 30 de zile, nici după 100 de zile. Dacă, totuşi, mi se răspundea, „nisiparii” (cei care stau pitiţi prin ministere de zeci de ani, „turnând nisip la roţile” României) ministerului vegheau şi primeam un răspuns de formă, „dictat” de conducerea BNaR. Niciodată, nici un răspuns concret, pe puncte, la problemele semnalate de mine. La fel şi politicienii, parlamentarii, diverşi oameni de cultură cărora m-am adresat, sunt oripilaţi de ce aud şi, după aceea, tăcere!
Doamnei Vali Constantinescu îi puteţi scrie la e-mail: valiconstant2007@yahoo.fr