Bătălia pe România, SUA vs Rusia: miza politică

(…) Nu există Albă ca Zăpada, nu a fost și nici nu va fi, ea, cea mai frumoasă din țară, care ne va salva și ne va mântui și ne va purta pe cărările progresului. Albă ca Zăpada este creația laboratoarelor de partid, în scopul fărâmițării voturilor și diluării sentimentului negativ indus de contextul socioeconomic general și guvernarea anticetățean, care nu a ieșit din nota ultimilor 20 de ani. Sentimentul negativ se va transpune fără dubiu într-un alt vot negativ pe care cetățeanul îl va da la următoarele alegeri. Problema Puterii nu este atât votul negativ, cât amplitudinea decalajului dintre forțele politice, pentru că un eventual decalaj major, va fi imposibil de redresat prin uriașa mașinărie de ”completat” voturi, cu care s-au îndeletnicit partidele postdecembriste și serviciile adiacente. Iar puterea actuală nu mai este dispusă să cedeze puterea, după vechiul algoritm, indiferent de mijloacele la care recurge. Trebuie să reținem acest element deoarece este un semn că ceva s-a schimbat.

Discuția ar trebui s-o încep de la 1989, dar abordarea istorică este stufoasă și ne pierdem în detalii. Algoritmul e simplu și stă în cheia prin care Bush și Gorbaciov au decis la acea vreme înlăturarea lui Ceaușescu de la conducerea României și distribuirea echitabilă a ”pieței potențiale” între părțile implicate. Povestea însă o cam știm cu toții, o vedem în viața reală, iar ”împărțeala” este poate acum mai evidentă decât atunci: în esență, marile active ale țării sunt următoarele: un sistem energetic și industrii grele controlate de ”băieți deștepți”, care dau cu subsemnatul la Moscova (și aliați), resurse energetice de subsol, tot pe filiera Gazprom, o armată și o piață a armamentului, care deservește Pentagonul, contracte publice majore și privatizări, o listă interminabilă, distribuite după preferințe, către SUA și aliați, resurse de aur și argint (posibil și uraniu) și mai nou, petrol în Marea Neagră, promise tot SUA.

Lucrurile au rezistat în acest status quo mai bine de 20 de ani, ambele părți (americană și rusă) s-au mulțumit să gireze sistemele politice din România care le continuau algoritmul, dar ceva a tulburat apele, iar bătălia a reînceput. Coincidență sau nu, la a doua cădere a Pieței Universității are loc a doua mare bătălie a împărțelii.

Ca să înțelegem unde suntem, trebuie să amintim contextul: chiar la sfârșitul anului trecut, SUA, prin Fondul Proprietatea, administrator Franklin Templeton și prin vocea FMI au lansat asaltul asupra băieților deștepți din energie, cu ecou la Bruxelles și amenințări pe partea de concurență. A fost semnalul cel mai puternic că SUA dorește un upgrade al algoritmului. Faptul că actuala putere primește undă verde să mențină puterea, cu orice mijloace, este tot un argument.

Bătălia a început și e încinsă. Opoziția va beneficia de sprijinul total al băieților deștepți, ceea ce înseamnă resurse financiare colosale aruncate în lupta politică. Protestele sunt doar la forma embrionară, există potențialul ca ele să ajungă la anvergura unei revoluții. De cealaltă parte, imaginați-vă numai banii cheltuiți pe PR și lobby de RMGC, cam cât sunt dispuși să aloce.

Ce ar mai fi de spus? Desigur, în ce fel câștigă România de pe urma acestui context geopolitic? Nicicum. Răspunsul la această întrebare îl putem deduce din starea actuală de fapt: în 22 de ani de după Revoluție, România este câștigător sau pierzător net de capital? Pentru a afla răspunsul la o astfel de întrebare, nu trebuie să ne uităm la evoluția PIB, nu e suficient, pentru că pierderile de active suferite se transpun și în oportunități de dezvoltare economică pierdute.

Pentru că o nouă împărțire nu atrage capital în România, ci scoate, nu putem deduce decât că starea României se va înrăutăți, dar populația va suporta mai ușor, pentru că tendința de emigrare se va accelera.

Cronicarul – donquijote-cronicarul.blogspot.com