În ianuarie 2012, europarlementarului PDL Traian Ungureanu îl apăra pe Viktor Orban de acuzaţiile aduse de presa şi politicienii din UE, care îl considerau pe Orban “fascist”, “anti-european” şi “putinist”:
“Comisia pentru stabilirea ereziilor s-a pus iar în mişcare. De data asta pericolul e Viktor Orban, Primul Ministru maghiar. O avalanşă mediatică a îngropat Ungaria în denunţuri şi avertismente urgente privitoare la iminenta ruptura de democraţie. Imediat după eşecul catastrofal al socialiştilor la alegerile de anul trecut, opinia publică internaţională a stabilit că Ungaria e tîrîtă de Orban şi de FIDESZ, partidul de dreapta care guverneaza cu o majoritate masivă, spre dictaură, fascism, autoritarism, putinism – în funcţie de preferinţă semnatarului. Publicul larg are toate motivele să creadă că Ungaria are o problemă serioasă. Atîtea asigurari alarmate şi atîtea nume credibile ale presei internaţionale nu pot greşi.”
Considerând că toate acuzaţiile la adresa lui Orban sunt un şir de calomnii ale stângii maghiare şi mondiale care nu ar şti să piardă, TRU continua:
“Referințele presei cumsecade și pro-democratice reproduc unul și același catalog de acuzații și, mai mult, folosesc, adesea, aceleași fraze. Rechizitoriul pare, în prea mare măsură, preluat din pachetul pasat de inamicii lui Orban. Lista acuzațiilor începe cu noua Constituție pe care editorialiștii o denunță sub culpa de naționalism-creștin. Nu văd care e problema, cu atît mai mult cu cît lipsesc exemplele incriminante. Cert e că noua Constituție nu interzice și nu condamnă liberalismul sau ateismul […] n lipsa arguemntelor concrete și raționale critica administrației Orban e, pur și simplu, o operațiune masivă de defăimare. Adevărata problemă nu privește comportamentul guvernului maghiar ci obișnuințele și răspunderile celor ce au dezlănțuit sau reprodus acest atac. Guvernul Orban e așezat între monștrii anti-democratici în urma unei decizii, nu la capătul unei analize. Cu alte cuvinte, adversarii lui Orban au hotărît cum arată realitatea.“
Cu un an mai devreme, în ianuarie 2011, TRU deja luase partea “reacţiunii” lui Orban – dar şi a lui Berlusconi, Băsescu sau Sarkozy – persecutate de “stânga europeană”:
“Frontul stîngii unite de spaimele cenzurii care nu există dar ucide presa l-a supus pe Primul Ministru ungar Viktor Orban unei ședințe de reeducare menită să îl facă să recunoască și să semneze autodenunțul. Orice: o frază, un comunicat sau chiar tăcerea vinovată. Pentru că, în cele din urmă, ferocitatea noii Internaționale e doar un mod de a presa, pe tiparul interogatoriilor NKVD, pentru recunoașterea acuzațiilor scornite în prealabil de anchetator. Orban dar și Berlusconi, Sarkozi, Băsescu sau alți lideri ai dreptei de guvernare ar trebui să se scuture de păcat șă să declare, tumefiați, la capătul marilor procese publice organizate de progresiști că, da!, sînt fasciști-autoritari camuflați de o parodie democratică.“
Mă întreb a cui soartă o va împărtăşi Băsescu: a lui Sarkozy sau a lui Belusconi? Din moment ce UE şi Orban nu ne-au lăsat să-l trimitem la pensie, ca pe Sarkozy, bănuiesc că va trebui să-l trimitem la închisoare, ca pe Berlusconi.
Există oameni care acţionează în viaţă conform principiului “să nu ştie stânga ce face dreapta”. TRU vede lucrurile în acest fel. Clarviziunea lui politică decurge din faptul că nu vede stângul ce ocheşte dreptul. Cu ochiul drept, cu care se uită la Orban, vede conspiraţii mondiale stângiste împotriva unui exemplu de rectitudine reacţionară. Cu ochiul stâng, pe care-l aţinteşte asupra USL, vede conspiraţii locale stângiste anti-EUropene:
În tot acest timp, dl Tismăneanu vede atacuri la democraţie mai ales din partea USL:
Citindu-l pe Tismăneanu prin prisma lui TRU, nu-ţi vine să-ţi crezi ochilor (lui TRU): e Tismăneanu membru al unei conspiraţii stângiste mondiale? Conform lui TRU, oricine critică Ungaria e un NKVDist care ne spală pe creier. Nu l-am auzit pe dl Tismăneanu să dezavueze această idee, deşi domnia-sa insistă mereu asupra obligaţiei tuturor celorlalţi de a dezavua ideile şi atitudinile cu iz antidemocratic. Pe de altă parte, Tismăneanu e, ca şi TRU, împotriva USL şi, mai ales, pentru Băsescu. Deci nu poate fi părtaş al vreunei conspiraţii stângiste mondiale decât până la un punct. E stângist mondial şi NKVDist atunci când adie critic, moderat, la adresa Ungariei, dar e un stâlp al reacţiunii atunci când împlântă, cu fermitate, steagul băsist în creierele patriei.
Probabil acest statut ambiguu, de jumătate de NKVDist călare pe jumătate de anticomunist şchiop, e responsabil pentru logica amfibie a lui Tismăneanu, care uită că în iarna lui 2012 românii au ieşit în stradă împotriva lui Băsescu, că în vara lui 2012 românii au votat cu milioanele împotriva lui Băsescu şi că în primăvara lui 2013 cetăţenii maghiari au ieşit în stradă împotriva lui Orban. Cu ajutorul căruia a rămas la putere Băsescu. În aplauzele entuziaste ale (ne)Popularilor din UE.
Autor: Mircea Platon
sursa: focuriinnoapte.blogspot.ca