V
Vedem, astfel, mulți oameni care n-au făcut o faptă de milă de-a lungul zilelor lor, dând savante lecții asupra chipului în care trebuie exercitată caritatea înspre oameni. Sau, vedem pe alții, care nu cunosc deloc elementarele reguli ale binecuviincioasei conviețuiri și care nu pregetă deloc să dea lecții altora cum ar trebui să se poarte. Borfași care fac prelegeri asupra felului în care trebuie urmăriți, prinși și pedepsiți cei care dosesc un ban al altuia. Proexeneți care se indignează în fața imoralității individuale, familiare și sociale. Cartofori care se miră de ce viața e atât de stricată. Într-o vorbă, o flagrantă contradicție între cele spuse și cele făcute, un divorț permanent între cuvânt și faptă.
Dar acolo unde pila bârnei se ridică falnică și de-a dreptul impertinentă, este în viața politică a țării. O sfruntată și cinică pornire de ascundere a teribilelor bârne și năpăstuire îngâmfată de falsă moralitate asupra paielor din ochii altora.
Dacă am cerceta viața multora din acei care fac per cenzorii vieții publice la noi, desigur că ne vom uimi de disproporția dintre ce vom găsi și ceea ce înfățișează aceste personagii ca dogme infailibile de conduită.
Ei au și pus în circulație unele dictoane, pe care le argumentează la orice prilej, când au a fi strânși cu ușa logicei și a răspunde la unele învinuiri ce se poartă, firește, asupra altora, asupra lor niciodată.
Așa a fost inventat dictonul că una e viața publică și alta e viața particulară a insului politic, ca și cum nu tot același individ ar fi acela care le consumă pe amândouă. O morală simplă și consecventă, oricât de atenuată pentru tot felul de circumstanțe ale vieții omenești, nu poate accepta acest dicton ilogic, primejdios și de-a dreptul imoral.
Dar ce nu face omul ca să-și acopere cu grijă bârna din ochiul său și, iarăși, ce nu face ca să fie mereu descoperit paiul din ochiul altuira?
[…]
Să dea lecții de zburat în înălțimi, curcanul care stă lipit de noroiul libidinos al conchistelor terestre, să dea asemenea lecții rățoiul greoi și libertin, sau pelicanul gușat, iată ce ni se pare de neprimit. Oricât am acoperi asemenea zdravene bârne cu mușamaua oricăror dictoane binevoitoare și oricât de telescopic am mări firele de pai din ochii celorlalți, tot nu putem ajunge să primim o asemenea situație.
Și totuși personagii asemănătoare […] mișună stăruitor în viața noastră publică. Pielea obrazului s-a îngroșat peste măsură, simțul rușinii a pierit. Se însărcinează însă vremea să-i descopere și să-i facă ridicoli în fața lumii, arătându-ne că ades în pielea unui moralist de această speță se ascunde un impostor.
Al. Lascarov-Moldovanu, „Cruce și Națiune”, pp. 106-108.
Sursa: Foaie Nationala