Site icon gandeste.org

Baricada

Societatea civilă (…) s-a trezit din chinuitorul vis al iernii sociale, al letargiei publice pe care au acceptat-o inconştienţi în anii ce au trecut. Lungul drum al tinerei noastre democraţii, se apropie în aceste zile de final, cetăţenii cointeresaţi de soarta lor, trezindu-se unilateral, fără implicare politică, fără scenarii premeditate.

Am asistat emoţionat la un început de marş al libertăţii noastre, al dorinţelor ascunse dar profunde, de regenerare.

Regeraţionismul clasei politice, renaşterea actorilor politici, trebuie să fie portavocea nemulţumirilor cetăţeneşti, regăsite legitim într-o ţintă imorală, un cârmaci viclean fugit din capitală.

Băsescu este vinovat, Emil Boc este vinovat dar la rându-ne trebuie să ne asumăm autocritica, fiindcă România a ajuns să trăiască drama asta.

Şovăielnic am gustat câteva remarci a celor ce judecă, dărâmă, dar nu construiesc, nu clădesc ci doar critică insipid pe la colţurile indiferenţei comunitare.

Condamnaţi galeriile de fotbal, dar oare unde sunt sindicatele, unde sunt miile de studenţi, unde sunt profesorii afectaţi de criză? În stradă, dar dezorganizaţi şi înfricoşaţi de ziua de mâine! Este trist că am ajuns să comentăm singura formă coerentă de organizare cetăţenească, asociere de idei – galeria de fotbal.

Şi da unii sunt huligani, şi da nu-mi place violenţa, dar unde oare Doamne, mai poţi găsi prundenţa?

Trebuie să trecem la o politică 2.0 în care cetăţeanul, cartierul şi comunitatea să ajungă priorităţiile noastre, ingredientele de succes a unei bune guvernări. Este nevoie de protejarea sănătăţii noastre şi de investiţia masivă în educaţie, învăţământ, aducând aminte că subzistenţa spirituală a acestui popor s-a păstrat în secole prin conservarea limbii şi credinţei noastre.

Astăzi voi participa din nou, la baricada culturală şi socială a strigătului nostru de revoltă, a nemulţumirilor cetăţenilor liberi, conştienţi dar responsabili.

Articol scris de: Horia Nasra
sursa: presalocala.com

Exit mobile version