Cum trebuie să gândească şi ce trebuie să facă fiecare actor public, Sturza le înşiră ca mărgelele pe aţă. E destul ca respectivul ins doar să strănute pe Facebook şi imediat, cât ai zice peşte, canalele de manipulare a opiniei publice se şi grăbesc să-i tirajeze cugetările sforăitoare şi seci.
De remarcat că „prosperul om de afaceri” stabilit la Bucureşti, cum îl botează cu dragoste presa favorabilă grupului de interese care îl împinge în faţă, este prezentat în ipostaza unui personaj legendar, care a făcut minuni în scurta lui aflare în jilţul de premier. Campania de promovare a imaginii acestui impostor a fost organizată după toate regulile genului. Privind acest şir de injecţii edulcorate, înfipte cu o regularitate perfectă în mentalul colectiv, cetăţeanului credul nu-i rămâne decât să plescăie din limbă şi să-şi zică: „Măi să fie, frate! Aista-i omul! Numai el ne va salva de toate leprele cocoţate la guvernare!” Însă aşa sunt regulile marketingului politic. E necesar ca o campanie de promovare să creeze efectul aştăptării. Şi când răbdarea publicului ajunge la limită, – popâc! – ţâşneşte din tufari şi eroul nostru naţional.
Ca să nu lungesc mult vorba despre isprăvile lui Sturza, mă limitez cu invitaţia adresată tuturor ziariştilor liberi (câţi o mai fi rămas dintre aceştia!) să facă o investigaţie simplă, răsfoind colecţiile ziarelor „Ţara” şi „Flux” din perioada anilor 1998-2000, când respectivul a deţinut funcţia de ministru al Economiei şi vicepremier şi apoi pe cea de premier. Acolo se pot găsi o mulţime de cazuri scandaloase de delapidare a banilor publici, de privatizări ilicite, de deturnare a resurselor financiare ale Fondului Social şi multe alte crime cu caracter economic deosebit de grave, în care Sutrza este implicat fie ca protagonist, fie ca şi complice. Eu personal am condus o comisie de anchetă parlamentară, care se ocupa de cazurile de corupţie şi am avut o mulţime de intervenţii în Parlament şi în presă pe parcursul acelor ani. Ştiu cum va para individul cu pricina aceste învinuiri. A existat cumva vreun dosar penal sau vreo condamnare în justiţie, care să îl vizeze? Răspund: fireşte că nu! De ce? Pentru că tot gaşca din care făcea parte controla şi Procuratura generală, şi sistemul judecătoresc în ansamblu. A te întreba de ce unul ca Sturza sau ca Filat, Urechean, Diacov, Lucinschi etc. n-au ajuns să fie anchetaţi şi condamnaţi în anii respectivi, ar fi la fel de naiv ca şi a pretinde ca Plahotiniuc să ajungă obiectul urmării penale de la 2009 încoace. Este vorba de starea de paralizie, în care se află statul de drept sub guvernări de tip mafiot. Nimic nou sub soare.
A nu se uita şi cum a ajuns acest Sturza în politică. Vorba e că după ce Petru Lucinschi reuşise să rupă în 1997 24 de deputaţi în frunte cu Dumitru Diacov de la Partidul Democrat-Agrar, gruparea respectivă s-a transformat în partid şi a mers în alegerile parlamentare din 1998 cu sigla „Rândunica” şi cu titulatura Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă (ulterior PDM). Anume pe lista respectivă apare Sturza. Gazetele controlate de Lucinschi şi Diacov promiteau în acea campanie electorală că prosperul om de afaceri Sturza, care tocmai falimentase nişte fabrici de conserve, va oferi un milion de lei acelui raion, care va da cele mai multe voturi pentru această grupare sordidă. Bun, este clar că milionul a rămas în buzunarul lui Sturza, nemaiajungând în nici un raion. Mă opresc aici cu detaliile din biografia ruşinoasă a eroului nostru. Doar precizez: scurta guvernare a lui Sturza a fost una dintre cele mai negre din istoria noastră. Lumea murea de foame, nu primea salarii şi pensii câte patru-cinci luni, iar hoţii de la guvernare, – proeuropeni ca şi cei de azi! – îşi umpleau sacii cu banii furaţi de la stat.
Maniera cum îl adulează şi îl umflă o serie de structuri media pe Sturza arată că el nu este decât un vârf de lance al unor interese oculte, care urmează să fie plasat în vârful ierarhiei statale pentru a executa un rol anume. Şi aşa cum este vorba de reţeaua de presă ce debordează un fundamentalism prooccidental agresiv, nu trebuie să ai multă minte ca să realizezi cui serveşte unealta în cauză. Iar dacă mai punem la socoteală adularea plină de entuziasm, pe care o revarsă diluvian curvele de lux ale canalelor TV afiliate unor interese străine (tot ele agenţi de influenţă decoltate şi fardate strident pentru a seduce şi mai abitir prostimea) şi perierea linguşitoare pe care o îndeplineşte în mod ritualic toată liota de nemernici, care îşi zic ritos analişti şi comentatori politici (tot ei – brigada de agitaţie a lui Soros şi ai altor coţcari internaţionali) devine cu totul uşor de înţeles la ce bun este împins în faţă din răsputeri acest Făt-Frumos. El vine pentru a aservi şi mai mult ţara noastră unor interese străine. În spatele luptei cu corupţia şi a integrării europene se ascunde intenţia unor cercuri din exterior (le putem spune convenţional corporatocraţie), care vor să-şi consolideze statutul de putere neoimperială prin continuarea procesului de subjugare economică, de îngenunchere politică, de distrugere religioasă şi culturală, în definitiv, de pecetluire a stării de vasalitate a statului nostru în raport cu imperiul global – SUA, cu tot cu subdiviziunea lui regională – UE.
Adică, altfel zis, ori Sturza, ori Maia Sandu, ori Filat, ori Streleţ – e tot un drac. Aceeaşi Mărie în altă pălărie. Iar întrucât şi Sturza, ca şi toţi ceilalţi euroentuziaşti care mai stau cocoţaţi la putere, agreează ceea ce bietul Filat se încăpăţâna să numească invariabil „parcurs european”, cu tot cu regimul de liber schimb care omoară definitiv orice speranţă de refacere economică a ţării, salută continuarea liniei de cooperare cu FMI şi Banca Mondială (numai idioţii încă nu ştiu că unde a călcat FMI în ultima jumătate de secol, nici iarbă nu mai creşte!), aprobă utilizarea Republicii Moldova în calitate de instrument de presiune a SUA împotriva Rusiei în detrimentul propriilor noastre interese naţionale, ar trebuie să fim de-a dreptul orbi, surzi şi descreieraţi în acelaşi timp ca să ne mai facem vreo iluzie în raport cu el.
Capcana în care riscă să cadă mulţi dintre concetăţenii noştri care urmăresc la TV păruiala dintre Sturza şi Plahotniuc, primul atacându-l frontal pe ultimul, este următoarea. De vreme ce Plahotniuc e prin excelenţă un personajul negativ, cel care sare la gâtul lui, prin contrast, apare ca un personaj pozitiv. Cum spuneam, un Făt-Frumos care se ia de piept cu balaurul. Faptul că portavocea cochetă a lui Plahotiniuc, Marian Lupu, a respins candidatura lui Sturza, spunând că gruparea respectivă nu o va susţine, n-ar trebui să ne inducă iluzia că cel respins ar fi mai breaz. Altfel zis, atunci când Sturza îl atacă pe Plahotniuc, îi dăm dreptate, iar atunci când uneltele politice şi mediatice ale lui Plahotniuc îl scarpină pe spinare pe Sturza, şi acestea au dreptate. Când se bat două clanuri, cel al lui Plahotniuc şi cel al lui Lucinschi-Filat-Sturza-etc., deosebirea este doar de imagine, Plahotniuc fiind denigrat iremediabil (şi pe meritate!), iar Sturza albit cu tărie (şi pe nemeritate!), în timp ce în ambele cazuri esenţa este la fel de găunoasă. Este ca o luptă a gândacilor de la fundul borcanului.
În Republica Moldova nu mai există politică. Una adevărată, înţeleasă ca slujire, ca sacrificiu pentru binele comun. Există doar minciună, interese meschine, trădări în serie şi furt ca expresie emblematică a unui regim mamonocrat. Şi orice combinaţie ar cloci escrocii de la guvernare, indiferent din ce partid ar fi, orice scamatorie ar mai pune la cale sforarii de la Preşedinţie (alde Ionică Păduraru, ex-ministru al Justiţiei pe când Sturza era în fruntea Guvernului, iar Filat – în fruntea Privatizării, care s-a tupilat în spatele lui moş Timofte), ar fi o nebunie curată să-şi mai lege cineva întreg la minte speranţele de vreunul dintre ei. Să nu turnăm vin nou în burdufuri vechi. Altminteri deziluzia va fi cumplită. Iar regretele – tardive şi inutile.
P.S.: Cine a gândit mişcarea cu Sturza, nu e prost deloc (asta nu înseamnă că e şi bun!). E o mutare cu un câştig de sută la sută. Dacă Sturza reuşeşte să se instaleze în fruntea Guvernului, perfect! Dacă nu, îl victimizăm, îl scoatem drept şansa ratată a ţării, răpusă de balaurul Plahotniuc. Iar din postura de candidat la funcţia de premier, plus întreaga trenă de legendă ce se asociază cu numele impostorului cu pricina, este mult mai lesne să plonjezi, ca dintr-o trambulină, în fruntea unui nou proiect politic vechi, scopul căruia se reduce la obsesia de a-l debarca pe Plahotniuc pentru a-i lua locul şi a prelua controlul asupra pârghiilor puterii şi fluxurilor financiare.
Dixi.
Iurie Roşca,
22 decembrie 2015
Sursa: Flux.md