„În cancelariile puterii se vorbeşte foarte mult, dar se consemnează foarte puţin ori pe lângă esenţa subiectelor discutate. Documentelor scrise – condiţie a dovedirii secretelor murdare – li se substituie oralitatea şi aluzia decizională, înţelese doar de colaboratori apropiaţi ai înalţilor demnitari, cei iniţiaţi în practicile oculte ale guvernării. Practici cel mai adesea deduse din ritualurile organizaţiilor discrete care le-au deschis, finanţat şi luminat drumul către putere. […] Capitalul politic este un nesecat izvor de profit oneros.
În fiecare campanie electorală, liderii partidelor politice acumulează, pe cont şi risc propriu, câteva milioane de euro, fiecare după importanţa şi şansele partidului. Aspiranţii la fotoliile puterii îşi cumpără locurile pe liste şi funcţiile în administraţia centrală sau în cea locală. Ei ştiu că trebuie să cotizeze oficial la trezoreria partidului, dar numai după ce le-a fost acceptat cuantumul darului cuvenit şefului politic suprem. Cuantumul acestui dar îl comunică şi percepe un reprezentant personal, de regulă, un membru al primei familii politice a partidului. Sursele acestor bani sunt mai murdare decât cele mai murdare secrete ale puterii. Pentru albirea darurilor politice există reţele ale unor frăţii ale trinităţii criminale transnaţionale – „submasonerii eşuate”, servicii secrete şi organizaţii ale mafiei bancare -, acoperite ca fonduri de investiţii, companii de brokeraj, opere de caritate, fundaţii de susţinere a libertăţilor civice etc.”
Spirala conspiraţiilor
„Prinsă în spirala perpetuă a conspiraţiilor, România alternează perioadele faste, dar efemere la scara istoriei, cu perioadele de involuţie, care pun sub semnul întrebării înseşi atributele existenţei naţionale. Românii au câştigat şi au pierdut deopotrivă de pe urma marilor conspiraţii internaţionale cunoscute ca Revoluţia franceză, revoluţiile de la 1848, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, Pactul Ribbentrop-Molotov, înţelegerile de la Moscova şi Teheran, parafate la Ialta şi, mai nou, de la Malta. Ne place sau nu, credem sau nu credem, o cercetare obiectivă a istoriei, bazată doar pe fapte atestate, se loveşte de numeroase dificultăţi atunci când vrea să pună în evidenţă, corect şi complet, cauzele evenimentelor care, în numele unor idealuri aşa-zis nobile, au generat efecte distructive în fibra existenţială a popoarelor. Secolul XX, al atomului, al cuceririi Cosmosului, al computerului şi al revoluţiilor tehnologice, este şi secolul ideologiilor, cel mai violent din istoria cunoscută a umanităţii. Această din urmă dimensiune a marcat profund şi transecular destinele multor popoare cu pecetea judecăţilor extreme, a intoleraţei şi a autodistrugerii. Popoarele traumatizate de totalitarismele secolului trecut, legate de numele lui Stalin şi Hitler, Mussolini, Franco sau Horthy, nu sunt, deşi ar avea toate motivele să fie, în aceeaşi măsură prudente în privinţa viitorului pe care şi-l pregătesc ori pe care pur şi simplu îl acceptă ca pe un dat (de la Dumnezeu, de la cei mai puternici sau din urzeala perpetuelor conspiraţii).
La jumătatea secolului al XIX-lea s-a conspirat împotriva unei ordini economice şi politico-sociale care devenise o stavilă în calea afirmării în istorie a noilor clase – burghezia şi proletariatul -, apărute în urma primei revoluţii industriale. În secolul următor, în numele proletariatului şi al doctrinei rezumate de Karl Marx şi Friedrich Engels în Manifestul Partidului Comunist, publicat la Londra în 21 februarie 1848, se va urzi cea mai răsunătoare conspiraţie politică internaţională. Iniţial şi aparent, era o acţiune a kaizerului (Imperiului German) împotriva ţarului (Imperiului Rus), dar, până la urmă, a ieşit cu totul altceva: Puterea Sovietelor şi întreg evantaiul consecinţelor apariţiei şi afirmării Uniunii Sovietice ca mare putere mondială, consecinţe sintetizate în realitatea „dictaturii proletare în lagărul socialist, leagăn al păcii şi înfrăţirii popoarelor”. Mă rog, cine nu a apucat să trăiască vremurile în care „lagărul” era şi „leagăn” are tot dreptul să fie nedumerit, chiar să ne bănuiască şi să ne denunţe ca suspect de conspiraţie în forma agravată a diversiunii calificate.
„O stafie umblă prin Europa”
Manifestul Partidului Comunist, considerat piatră de temelie a „comunismului ştiinţific”, este unul dintre textele care au schimbat lumea. Începutul şi finalul său sunt memorabile. Celebrul preambul („O stafie umblă prin Europa – stafia comunismului. Toate puterile bătrânei Europe s-au unit într-o sfântă hăituială împotriva acestei stafii: Papa şi Ţarul, Metternich şi Guizot, radicali francezi şi poliţişti germani”) sună ca o premoniţie a realităţilor europene de azi. Doar că stafia este alta. Iar continuarea sa („Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi fost defăimat ca fiind comunist de către adversarii săi de la putere ? Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi răspuns la rândul său atât elementelor mai înaintate ale opoziţiei, cât şi adversarilor săi reacţionari zvârlindu-le în faţă imputarea stigmatizantă de comunist?”) parcă ar fi unul dintre clişeele folosite azi pentru spălarea creierelor şi formarea omului nou, a „cetăţeanului european”, adică a nimănui. Mă rog, stigmatele sunt mai multe, dar în esenţă contează repetarea la infinit a temei, până când şi manipulatorul confundă minciuna cu adevărul. Conspiraţia împotriva ordinii politice aflate sub hegemonia Moscovei a dobândit toate atributele organizării statale moderne, ca parte nevăzută a politicii, dar fiind asumată de ceea ce s-a numit „lumea liberă” sau „democraţiile occidentale” de dincolo de Cortina de Fier. Conspiraţia a izbândit, cortina a căzut, dar conspiraţiile continuă.
De când lumea nu mai este antagonizată în formele acute ale ideologiilor dominante din secolul trecut, noi inamici şi conspiratori – reali ori inventaţi – au ocupat scena discordiilor mondiale. Stafia terorismului a antrenat o altă sfântă hăituială, iar islamofobia poate deveni ideologia unui viitor conflict mondial. Nu sunt puţini cei care gândesc şi afirmă că Rusia conspiră împotriva democraţiilor occidentale, invadând Europa cu valuri de emigranţi. Dar Rusia are împotrivă-i propriile vulnerabiliăţi, care-i dau atât de mult de lucru acasă, încât nu ar mai avea motive să aspire de una singură la dominaţia lumii. Nu sunt puţini cei care văd la originea slăbiciunilor economice ale Occidentului expansiunea economică a Chinei, Japoniei, Coreei de Sud şi a altor state din regiunea Pacificului. Lumea, la rândul ei, ar putea face un efort ca să înţeleagă ce ar însemna implozia coloşilor învecinaţi – Rusia şi China -, despărţiţi de cea mai lungă frontieră a planetei. Capacitatea Occidentului de a gestiona crize precum cele provocate în Afganistan, Irak, Siria, Libia şi Ucraina nu este de natură a inspira nici cel mai firav optimism în faţa ameninţărilor globale rezultate dintr-o eventuală destabilizare a Rusiei sau a Chinei.
Astăzi, toţi par a conspira împotriva tuturor
Spirala conspiraţiilor este fără de sfârşit. În situaţia în care se află azi lumea, toţi par a conspira împotriva tuturor. Vehiculul ideal al conspiraţiilor este la îndemâna oricui are în faţă o tastatură şi un monitor sau un touchscreen. Astăzi, conspiratorii nu sunt neapărat agenţi secreţi, mercenari ai revoluţiilor permanente sau profesionişti ai asasinatelor politice. Ei pot fi specialişti în comunicare, teleaşti, consultaţi politici ori de business, vedete ale marelui sau micului ecran. Manifestul Partidului Comunist se încheie cu lozinca, binecunoscută şi ea, „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”. Mă rog, genericul „proletari” poate adăposti sub umbrela lui pe oricine, de la infractori la politicieni, de la prostituate la europarlamentare, de la regi ai asfaltului la împăraţi ai romilor, de la poliţişti şi magistraţi corupţi la prim-miniştri penali, după caz. Toţi şi toate sunt în spirala nesfârşitelor conspiraţii împotriva legii, bugetului, statului şi drepturilor cetăţeanului. Internaţionalele criminalităţii organizate au luat locul internaţionalelor proletariatului. Congresele noilor cominternişti se ţin în Insulele Cayman, în Liechtenstein, Panama, Bahamas, Isle of Man, Gibraltar, Singapore, Antilele Olandeze şi în alte spaţii offshore. Internaţionala marilor puteri ale lumii a declarat război conspiraţiei Stat Islamic, care vizează instaurarea Califatului Universal. Până la arme, violenţă şi crime genocidare există şi formele aparent nevinovate ale unei propagande menite a obişnui cu ideea opinia publică. Aşa, de exemplu, în Bucureşti există mai multe califate : Militari, Iancului, Şelari. Pe cel din Militari l-am văzut semnalizat rutier, conform legislaţiei internaţionale. Ceea ce mi-a şi atras atenţia asupra chestiunii, aflând că este vorba despre nişte restaurante cu specific oriental. Importantă este reclama! Pe Calea Victoriei se află statuia lui Kemal Atatürk. „Tatăl turcilor” a fost marele reformator, sub a cărui cârmuire Turcia a renăscut după prăbuşirea Imperiului Otoman. Pe Bulevardul Expoziţiei urmează să fie ridicată, de către guvernul Turciei, o mare moschee, pentru care primăria a emis certificatul de urbanism. În zona cea mai luminoasă a Lipscanilor, în vecinătatea imediată a Băncii Naţionale a României, tronează pe aproape întreaga lăţime a străzii terasa cârciumii unui negustor turc. E în toate acestea vreun iz de conspiraţie sau sunt gesturi de recunoştinţă istorică pentru că la nord de Dunăre otomanii nu au intrat călare în bisericile ortodoxe?
În spirala conspiraţiei împotriva legii, jandarmul s-a dovedit a fi complice
Cât despre terasa turcului vecină cu Banca Naţională, iată o întâmplare petrecută chiar pe când scriam acest text. Pe Lipscani, primăria a modernizat infrastructura de iluminat public, înlocuind vechii stâlpi cu alţii mai potriviţi cu ansamblul arhitectural. Conform planului de situaţie şi fişei de inventar, un stâlp ce trebuia înlocuit nu mai exista: pe locul său se afla terasa din stradă. Un muncitor de la compania de iluminat public a constatat lipsa şi a observat că lăcaşul fusese acoperit cu o placă de metal. Când a dat să desfacă placa, să vadă dacă există vreun branşament pentru furt de curent, a fost imediat somat de patron să părăsească locul. Mai mult, patronul l-a fotografiat şi ameninţat că, dacă înştiinţează conducerea companiei, îşi poate pierde viaţa, ca şi familia sa. Jandarmul care patrula în zonă a fost chemat în ajutor. Stupoare însă: jandarmul l-a sfătuit pe muncitor să-l lase în pace, căci nu te poţi pune cu banii turcului. În spirala conspiraţiei împotriva legii, cu banii turcului care ocupă strada cu afacerea sa şi face ce vrea în reţeaua de iluminat public – adică în proprietatea publică a Primăriei Capitalei -, jandarmul s-a dovedit a fi complicele micului conspirator. Dacă-i adunăm pe toţi aceşti mici conspiratori şi pe complicii lor, vom constata că în curând România nu va mai avea loc pe harta lumii. Va dispărea, iar pe locul rămas cineva va pune o lespede mare şi grea, ca să nu ni se audă cumva revolta.
O stafie bântuie prin România – Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale.
Nimeni nu se uneşte într-o sfântă hăituială împotriva cozilor de topor. Nici Preafericitul patriarh, nici laicul preşedinte, nici şefii celor şapte poliţii secrete. Dacă vorbeşti de dragoste de neam şi credinţa datorată patriei, eşti un retard comunist. Toţi membrii elitei care reprezintă puterile laice şi religioase mimează interesul naţional, dar nici unul nu a dovedit că ar cunoaşte acest interes, adică acela de a fi liberi şi prosperi într-o ţară nimănui închinată, cu drepturi depline, de popor suveran, asupra darurilor date de Dumnezeu pământului numit România. Români din toate zările lumii, uniţi-vă!
NOTA: Fragmentul de mai sus reprezintă „cuvântul-înainte” care precede multitudinea informaţiilor, a analizelor şi a elementelor inedite prezentate în noua carte „Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor”.
Autor: Aurel I. Rogojan
Sursa: Art-Emis