Dragi prieteni minoritari – noi, ăștia, 21%.. bătălia noastră nu este pierdută. Prin invalidarea referendumului din lipsă de cvorum, legea pentru revizuirea Constituției nu a fost nici respinsă, nici aprobată.
Las la o parte că pragul la referendum este neconstituțional, ori că vine in contradicție flagrantă cu recomandările Comisiei de la Veneția in materie de referendum, dar asta am mai explicat-o și o să o mai explic o dată la sfârșit. Putem privi momentul acesta din cel puțin două perspective:
Prima, din perspectiva legii actuale, in care, deși neconstituțional și impotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția, acest prag există:
Prin invalidarea referendumului, nu inseamnă că legea de revizuire a Constituției a fost respinsă și nici că poporul român s-a exprimat decisiv, așa cum ticălos clamează toată propaganda progresistă adversară a referendumului. Nicidecum.
Rezultatul ne arată că poporul, in majoritatea lui (80% dintre cei cu drept de vot), a ales să nu-și exercite suveranitatea (opțiune liberă), neprezentându-se la urne. Deci legea nefiind respinsă prin vot, ea rămâne in continuare valabilă.
Altfel spus și cu prag, așa cum a ieșit in urma votului, prin invalidarea referendumului, legea nu e respinsă, ea trebuind să se intoarcă in Parlament, care să decidă calea de urmat.
Este dacă vreți, o situație similară referendumului din 2012 când, printr-un abuz in serviciu, CCR-ul condus la acea dată de Zegrean, un jurist de autobază, a decis in locul Parlamentului, deși nu avea această atribuție, ca Băsescu să se intoarcă la Cotroceni. Acum situația este cumva similară. Diferă numai cifrele – și alea mult măsluite.
Deși acum poporul, in proporție de 80% nu s-a pronunțat pur și simplu, ceilalțí, cei care s-au pronunțat au votat in proporție de aproape 92% aprobarea legii de revizuire.
De reținut, că prin neindeplinirea cvorumului, REFERENDUMUL pentru aprobarea legii de revizuirea a Constituției ESTE INVALID, NU LEGEA in sine, care rămâne valabilă, fiind votată in Parlament.
Legea deci, nu a fost nici adoptată dar nici respinsă de popor dacă ținem seama de pragul mincinos. Drept urmare, trebuie să se intoarcă la Parlament, rămânând in suspensie până se va decide ce se face cu ea.
Ori asta inseamnă, dacă Parlamentul nu o abrogă, că poate fi supusă unui alt referendum la un moment dat – să zicem cu ocazia europarlamentarelor – când să vedeți ce ne vom distra cu politicienii care vor și voturi de la popor dar și să dea bine la Bruxelles – sau va intra intr-o altă revizuire a Constituției.
A doua perspectivă, este cea a neconstituționalității pragului:
O să repet aici ce spuneam și acum o săptămână și acum două și cu alte ocazii, când atrăgeam atenția că stabilirea unui prag la o consultare populară, așa cum este referendumul, incalcă legea fundamentală a României, Constituția.
Așadar.. Cum dintre cei 3.857.308 de cetățenii care s-au exprimat la urne, 3.531.732, adică 91,56% au votat DA pentru aprobarea legii de revizuire a Constituției și 249.412 adică (6,47%), impotrivă, asta inseamnă că, deși nu s-a atins pragul pentru validare, legea pentru revizuire a primit votul majorității celor care s-au prezentat la urne. Fapt indiscutabil.
Deci, făcând abstracție de prag – prag amintesc, neconstituțional, legea de revizuire a primit aprobarea cetățenilor care au ales să-și exercite suveranitatea, conf. art. 2(1) din Constituției, prin referendum, nu a celor care au ales să nu și-o exercite..
Art. 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Deci ce ne spune nouă art. 2(1):
Că suveranitatea aparține poporului și se exprimă […] și prin referendum. Iar la art. 2(2), că nimeni nu poate exercita suveranitatea in nume propriu.
Ori stabilirea unui prag arbitrar pentru validarea exprimării suveranității la urne, vine in contradicție flagrantă cu spiritul și litera Constituției.
Suveranitatea – ne spune Constituția, nu numai că aparține poporului român neputând fi exercitată in nume propriu de nimeni altcineva, dar și că, pe cale de consecință, nu poate depinde nici de vreo condiționare – așa cum este pragul, care să o valideze. Ea, suveranitatea este sau nu este. Punct. Și aparține intr-adevăr poporului român, in măsura in care și-o exercită.
* * *
Și ca cercul să se inchidă perfect..
In articolul 7 al Codului de bune practici in materie de referendum, Comisia de la Veneția precizează:
7. Cvorum
Nu se recomandă următoarele:
a. Un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ;
b. Un cvorum de aprobare (acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului (pragului) necesar. / sursa: CDL-AD(2007)008
Autor: Petre Căluian
Sursa: Petre Căluian