E mai limpede decît moartea că lucrurile nu vin nici de la Sfîntul Duh, nici de la hazard, nici de la actuala putere. În același timp, este la fel de limpede că Traian Băsescu împreună cu echipa sa de amatori entuziaști din garajul de pe strada Comănița, cu Bogdan Oprea, amărîtul de fost purtător de cuvînt al Elenei Udrea, cu Sebastian Lăzăroiu, cu Cotoi-Voinescu și cu bîjbîitul de Traian Ungureanu, nu pot mișca un asemenea mecanism infernal. Mai este cineva care lucrează în spatele lor. Cine să fie și de unde o asemenea forță?
De unde vin puterea și deșteptăciunea suspendatului Băsescu?
De săptămîni de zile am început o investigație jurnalistică discretă. Toate drumurile duc în aceeași direcție: Serviciile secrete ale statului român. Ele continuă să-l servească pe fostul președinte. Unele chiar mai intens decît înainte. Iar între cei mai zeloși se numără Florian Coldea și Silviu Predoiu. Din aproape în aproape, am izbutit să conturăm imaginea acestui centru suplimentar de putere ce operează în aceste zile în spatele lui Traian Băsescu. Două dintre sursele noastre ne-au confirmat același lucru. În interiorul SRI a fost constituită o celulă de criză. În orele premergătoare suspendării, Traian Băsescu s-a întîlnit cu generalul maior Florian Coldea și cu generalul de patru stele de la SIE, Silviu Predoiu și au stabilit modalitățile de lucru. Toți ofițerii au fost rechemați ca și în situație de alarmă. La funcționarea acestei celule de criză contribuie și Laura Codruța Kovesi. Si ea a primit sarcină de la Traian Băsescu ”să pună la dispoziția domnilor generali resursele specifice ale instituției”. Și, astfel, la Serviciul Român de Informații a fost constituită o celulă de criză condusă de prim- adjunctul directorului SRI, generalul maior Florian Coldea, general cu trei stele, umflat de Traian Băsescu după demisia lui Radu Timofte din fruntea SRI și după marele dosar ”Răpirea jurnaliștilor români în Irak”.
Am întrebat și noi cine face parte din această celulă de criză și cum operează ea? Iată cîteva amănunte:
-În afară de primul adjunct al dirctorului, activitatea este condusă de doamna general Elena Istode, șef al Departamentului Securității Economice și de doamna general de brigadă Emilia Cristina-Posaștiuc (vă rog să dictați pe litere ca să nu-i pocim numele! – n.r.). Dînsa este șefa Centrului de Monitorizare Media. Oficial se numește CSD, adică Centrul pentru Surse Deschise. Amîndouă doamnele au fost avansate în grad de Traian Băsescu în luna martie. Erau două colonelese extrem de devotate.
–Există și un centru de supraveghere media?
– Mamă, mamă, ce centru! E mult mai mult decît monitorizare, domnule! E penetrare, infiltrare, manipulare!
-Si ce face celula de criză?
-Celula de criză instituită de generalul Coldea împarte cetățenii României în buni, cei de partea lui Traian Băsescu, și în răi, toți cei care au contribuit în orice fel la demiterea acestuia sau se manifestă împotriva președintelui suspendat.
-Ei și?
-Categoria ”băieților răi” are parte de o minuțioasă investigare și fișare personală. Se scormonește trecutul și prezentul celor care sunt etichetați vehement anti-Băsescu, unii sunt trecuți pe liste speciale de potențiali atentatori, alții primesc ”eticheta VIP”, adică de agenți de legătură cu puteri străine. Și sunt ascultați, urmăriți, monitorizați. Stau cu lunile pe lista dușmanilor Constituției.
-Si ce face celula de criză cu ”datele” obținute?
-Livrează zilnic materie primă pentru aparițiile publice ale suspendatului și, concomitent, alimentează agenții acoperiți din mass-media cu material de denigrare, intoxicare, dezinformare și derutare, nu numai opiniei publice interne și internaționale, ci, mai cu seamă, cu țintă către autoritățile legitime ale statului român și către instituții ale Uniunii Europene.
-Ajung și pînă acolo?
-N-ați văzut? Mamă-mamă!
–Directorul SRI George Maior știe de celula de criză?
-Știu că a dat dispoziție să nu activăm în acest sens. În mod normal, ar trebui să bănuiască. S-ar putea chiar să știe ceva.
–Cum vă explicați această situație?
-Traian Băsescu s-a făcut negru de furie în timpul acelor zile nebune din Parlament, cînd au fost schimbați președinții celor două Camere și a fost decisă suspendarea. De ce n-au aflat din timp, de ce nu l-au informat, de ce nu au făcut ceva să-l prevină și să-l apere că el este șef de stat ales!? Sunt convins că se tem de întoarcerea lui Traian Băsescu și de aceea lucrează din greu. N-au mamă, n-au tată! Vor să-i dovedească faptul că nu i-au înșelat încrederea!
-Ce spun ceilalți ofițeri despre situația de acum?
-Să nu care cumva să vă imaginați că au aceeași atitudine ca și doamnele generălese care conduc celula de criză. Unii tac, alții înjură, alții se fac că plouă. Și unii încep să vorbească. Realizează că este o situație a unei persoane care amenință statul și stabilitatea României. Mulți își dau seama că lucrurile au luat-o razna! (Sursă anonimă)
Precedentele generalului Florian Coldea în materie de poliție politică
Numărul referințelor legate de activitatea de poliție politică a generalului Florian Coldea este deja semnificativ. Toate consemnează două lucruri. Devotamentul față de Traian Băsescu și lipsa de scrupule în acțiunile sale. Acestea conturează deja portretul funcționarului slugarnic, de tipul securistului habotnic de altădată, capabil de orice abuz pentru a executa ordinele superiorului. Misterios, plin de morgă, devotat orbește stăpînului, lipsit de orizont intelectual și de capacitate de comunicare, de discernămînt și de spirit critic, dar și de sentimente pentru cauze nobile, generalul maior Florian Coldea a devenit imaginea ofițerului superior supus orbește, loial pînă la abuz în apărarea celui care l-a promovat în funcție și grad. Cariera sa profesională este legată de mandatul lui Traian Băsescu. Și viitorul său. Relația sa deosebită cu Laura Codruța Kovesi a scăpat deja presei. Ofițerii din SRI îl consideră pe generalul Coldea capabil de orice. ”Este în stare să îngroape orice și pe oricine”, spunea cineva care l-a cunoscut mai bine.
Prim adjunctul directorului SRI Florian Coldea s-a lansat în slujba lui Traian Băsescu în timpul dosarului ”Răpirea jurnaliștilor” din Irak:
”În perioada răpirii celor trei jurnaliști români în Irak (2005), numele lui a fost vehiculat de presa centrală ca fiind unul dintre cei care conduceau operațiunile de recuperare a acestora, alături de generalul SIE Adrian Isac [1]. Potrivit informațiilor furnizate de presă, el s-a deplasat în timpul crizei la Ambasada României din Bagdad și a supervizat transportul și perioada de diebriefing la care au fost supuși jurnaliștii români la vila SRI-ului. De asemenea, a asistat și la audierea jurnaliștilor de către comisia de anchetă irakiană condusă de generalul Raad și locotenent-colonelul Moaed, deplasată la București imediat după eliberare. [2] După cum declara mai târziu, “într-adevăr, este adevărat, Serviciul Român de Informații a avut o implicare în ceea ce înseamnă operațiunea de salvare. Pe un anumit segment de acțiune am reprezentat instituția, ca specialist în cadrul SRI, mai precis, în cadrul Inspectoratului pentru prevenirea și combaterea terorismului, iar cu privire la interferența acțiunii serviciilor, a SRI, conform atribuțiilor noastre, nu am avut suprapuneri, cel puțin, atât cât eu am fost acolo, nu am fost toată perioada, cu o acțiune a așa-zisului doctor Yassin” [3].(Wikipedia)
Primul semn de poliție politică a fost semnalat în scandalul notiței despre judecătorii de la Curtea Constituținală:
”După avizul negativ al Curţii Constituţionale la propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a susţinut că şeful statului a cerut date de la SRI referitoare la judecătorii Curţii, liderul social-democrat spunând că aceştia au fost şantajaţi. Mircea Geoană a prezentat două note scrise de prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, despre situaţia dosarelor a trei judecători, Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu”. (BBCromanien.com)
Hîrtia de pe biroul lui Florian Coldea trimisă presei de Mircea Geoană a generat și o anchetă parlamentară:
”Florian Coldea a făcut aceste afirmații la finalul audierilor din Comisia SRI, unde a fost chemat de urgență împreună cu directorul SRI, George Maior. Coldea a pretins că, după ce presa ar fi publicat articole conform cărora Serviciul ar șantaja judecători ai Curții Constituționale, SRI a dispus “verificări interne” și au fost făcute “notițe de birou”, care, la rândul lor, au apărut în presă. El a precizat că “alegațiile” respective din presă se refereau la faptul că SRI “ar verifica sau ar șantaja” anumiți membri ai Curții Constituționale. “Alegațiile de presă s-au făcut începând cu luna a patra, în diferite publicații”, a spus Coldea. Explicația sa a continuat: “S-au făcut asemenea verificări. Au fost făcute niște notițe de birou, care au ajuns, într-o formă care nu s-a putut stabili în mass-media”. Adjunctul șefului SRI a mai spus că “notițele de birou” erau neclasificate. Potrivit lui Coldea, dosarele de Securitate aflate în arhivele SRI au fost predate CNSAS, “conform celor prezentate în aceste notițe de birou”. (“România Liberă”, 19 aprilie, 2007)
Profilul de ofițer dur, fără scrupule a fost semnalat și în scandalul Valer Marian:
“Acum, pentru că s-a legat de SRI, o să-i rupem gâtul lui Valer Marian”. Consider că o asemenea afirmaţie la adresa unui parlamentar, a unui membru al puterii legiuitoare, ales al poporului şi reprezentant al naţiunii, constituie un atentat grav la adresa democraţiei şi a statului de drept, circumscriindu-se poliţiei politice pe care o practică tot mai frecvent SRI şi statului poliţienesc ce prinde iar contur în România. Menţionez că am prezentat toate aceste aspecte în cadrul unei declaraţii de presă susţinută în faţa sediului SRI din Satu Mare în data de 07 mai a.c., iar în data de 12 mai a.c. am prezentat la Senat o declaraţie politică intitulată “SRI reînvie practicile Securităţii”. (Valer Marian către Comisia de supraveghere a activității SRI)
Înclinațiile către poliția politică au fost semnalate și în urmărirea Noricăi Nicolai:
”Grupul de Investigații Politice (GIP) a publicat, în septembrie 2007, două documente oficiale, primul referitor la urmărirea de către SRI a senatorului liberal Norica Nicolai, iar celălalt, ștampilat, vizat și semnat de Coldea, având următorul conținut: “Domnule Director, Vă prezentăm un material referitor la intenția Partidului Național Liberal de a coagula un “pol de dreapta liberal” în Republica Moldova, precum și reacții după recenta declarație a președintelui Traian Băsescu referitoare la “aderarea Republicii Moldova la UE”. (Mediafax, preluat de HotNews, la 23 martie 2012)
Nu mai rămîne decît să tragem o concluzie. Celula de criză care funcționează la Serviciul Român de Informații și felul în care lucrează și acordă sprijin suspendatului Traian Băsescu încalcă legea SRI, Constituția României, Legea partidelor politice și liberul acces al cetățeanului la informațiile de interes public. Despre libertatea presei, ce să mai vorbim! Pentru stoparea acestor activități este necesară o investigație a unei comisii parlamentare (alta decît cea de Control a activității SRI, aceasta fiind deja penetrată și ea în mare parte!) și de o intervenție publică a președintelui în exercițiu Crin Antonescu. Dacă nu chiar de o analiză specială în CSAT!
Și de o decizie de stopare imediată a practicilor invocate mai sus!
Post scriptum:
Folosesc acest prilej pentru a transmite generalul maior Florian Coldea și celor două generălese din fruntea celulei de criză, chiar și directorulu George Maior, că în următoarele săptămîni și luni nu mă voi întîlni și nu voi lua legătura cu ”sursa” . Drept pentru care degeaba mă ascultă sau mă urmăresc. Doar dacă nu cumva le face o mare plăcere și…