Până să traverseze Oceanul, tatăl său, Jeno Saul Friedman s-a ocupat cu comerţul de trăsuri într-un amărât de târg românesc, iar mama sa era vânzătoare într-un magazin de îmbrăcăminte.
“Penniless romanian emigrants”, sărmani emigranţi români, cu aceste cuvinte îi descrie site-ul Southern Utah University, care îl prezintă pe Milton. Evreul român, care a decedat în 2006, este considerat unul din cei mai mari economişti ai secolului trecut. Reformele monetare internaţionale gândite de Friedman i-au adus renumele de “Adam Smith al secolului XX”. A studiat îndelung fenomenul monetar, fiind şi consilier al preşedintelui Ronald Reagan.
O frumoasă grijă au avut-o părinţii săi, doi români săraci ce au ajuns în SUA, pentru fiul lor, ce a realizat o carieră impresionantă, încununată cu suprema distincţie, Nobel Prize şi care este considerat unul din cei mai mari specialişti în economie ai tuturor timpurilor. Poate că modestele începuturi ale familiei şi-au spus cuvântul în formarea sa, deschizându-i calea spre o gândire economică vizionară. Pentru că ştiau ce înseamnă să te lupţi cu mijloace modeste, mama şi tatăl său au ţinut ca fiul lor să urmeze licee şi universităţi prestigioase, cum e cea din Chicago şi unde Friedman a creat o adevărată şcoală numită “Şcoala de la Chicago”, aici punându-se pentru prima dată bazele monetarismului.
Cronologic, traseul său este următorul: 1932 – bacalaureat în economie şi matematică, 1933, doctorand la Universitatea Columb din New York, după care se transferă ca asistent la Chicago şi unde împreună cu Simon Kuznets fondează Biroul Naţional de Cercetări Economice.
Teoria sa economică, folosită de Ronald Reagan, a dus la căderea Cortinei de Fier şi instaurarea democraţiei în România,ţara părinţilor săi
În oraşul lui Al Capone se căsătoreşte cu Rose Director cu care are un fiu şi o fiică.
Friedman e autorul a peste 200 de studii şi 26 de monografii, primind în 1976 premiul Nobel pentru economie.
În funcţia de consilier al preşedintelui Reagan, Friedman va promova o politică economică dinamică, care se ştie la ce urmări a dus: prăbuşirea blocului comunist şi instaurarea democraţiei în ţările din sud-estul Europei.
Teoria monetaristă a evreului cu părinţi români este formulată în două lucrări: “Un cadru teoretic pentru analiza monetară” (1970) şi “Rolul politicii monetare” (1967). Ideile sale economice şi-au găsit rădăcinile în cele ale marelui economist englez John Keynes care a elaborat, ca şi Friedman, o teorie originală a banilor şi a circulaţiei lor. Puternica influenţă a lui Friedman în politica economică mondială s-a văzut încă de când era consilier al preşedintelui Nixon. Mai mult, laureatul Nobel ce se trage din România a reuşit să-şi impună punctul de vedere în faţa acestuia determinându-l să renunţe la aplicarea unui sistem rigid de preţuri fixe şi de reglare a salariului.
Friedman a avut o lungă perioadă de timp o rubrică în prestigiosul “Newsweek” în care a sugerat reglarea economică liberală utilizând banii, o pârghie importantă mai puţin folosită de oamenii politici până atunci. El devine astfel pentru 30 de ani preşedinte al Asociaţiei Economice Americane obţinând de-a lungul timpului numeroase titluri ştiinţifice la universităţi şi instituţii academice importante ale lumii.
Încă din anii ’40, Friedman a creat teoria monetaristă care stă astăzi la temelia Fondului Monetar Internaţional, teorie definită simplu prin propoziţia: “Banii sunt totul”. De altfel, el a lansat şi o frază-aforism care circulă astăzi în rândul economiştilor şi nu numai în rândul lor şi care spune: “Totul costă bani. Prânzuri gratuite nu există!”. Teoria sa este revoluţionară, ea vine chiar în contradicţie cu cea a lui Keynes, şi pentru că s-a bucurat de success, a fost acceptată de majoritatea marilor economişti ai lumii.
Cum era şi firesc, eforturile sale în cercetarea şi elaborarea conceptelor economice au fost răsplătite cu Premiul Nobel, în special pentru realizările sale în domeniul “analizei consumului, teoriei circulaţiei monetare şi demonstrarea urmărilor nefaste apărute în urma utilizării politicii de stabilizare economică”.
Autor: Cristinel C. Popa
Sursa: Jurnalul.ro