Baza actuală a capitalismului este criza. Pentru că din criză iese profit, mai ales când ai o economie speculativă în proporții care depășesc de mii de ori economia reală. În toată lumea occidentală care a preluat sistemul economic neoconservator avem o clasă medie care este în curs de lichidare, pentru că neoliberalismul polarizează complet societatea, prin interdependența politică stat-corporație. Mai precis, criza economică face ca săracii să devină mai săraci, iar bogații mai bogați. Corporația nu face numai legislația, dar crează și criza din care se hrănește financiar.
Următoarele crize care vor afecta planeta sunt cele ale apei, așteptată în anul 2025, și a hranei, așa cum arată studii ale Băncii Mondiale și ale altor organisme financiare. Or, gazele de șist otrăvesc apa freatică. Dacă pentru un om e posibil să bea apa îmbuteliată în peturi, care evident costă, este greu de crezut că vacile pot fi crescute cu apă plată, când litrul de apă îmbuteliată îl depășeste pe cel al laptelui, care este acum în jur de 80 de bani litrul la poarta multinaționalei. Nici pământul nu-l mai poți uda cu apa din puț, dacă este contaminată. Iar o națiune care nu are apă este transformată în populație, fără apă viața fiind imposibilă. Iata cum o criză a apei este nu numai anunțată, dar este chiar stimulată prin acorduri economice secrete – așa cum este cel cu Chevron, semnat de M.R. Ungureanu.
Experimentul a fost încercat deja în Bolivia dupa un scenariu pe care îl cunoaștem foarte bine. După ce a obligat-o să își privatizeze sănătatea, învățământul public, energia, căile ferate, liniile aeriene, telefonia și industria de hidrocarbon, Banca Mondială a condiționat împrumuturile de privatizarea serviciilor de distribuire a apei. Câștigătorul licitației de privatizare în anul 1999 a fost compania care a făcut în România cea mai scurtă și costisitoare autostradă din lume: Bechtel. Aceasta a scumpit apa până acolo încât populația nu a mai putut-o plăti – în două săptămâni de la preluare, cu 200%. Disperați, bolivienii și-au montat pe case dispozitive de strângere a apei de ploaie. Bechtel prevăzuse în acordul cu guvernul corupt și aceasta posibilitate, astfel încât instalațiile au fost demontate de autorități. Iată cum apa pluvială era, la rândul ei, privatizată. A izbucnit o revoltă populară, soldată cu morți și sute de răniți, însă poporul a reușit să învingă, astfel că acordul a fost reziliat, dar Becthel a intentat proces împotriva statului bolivian și a cerut despăgubiri de 25 milioane dolari. Scenariu binecunoscut, România trebuind sa plătească despăgubiri încă neștiute după rezilierea contractului secret al autostrăzii Bechtel, iar Primul ministru a amenințat cu imense despăgubiri dacă proiectul RMGC nu ar fi pus în practică. Colonia trebuie să-și arate obediența față de stăpân.
Noaptea Națională urmează Zilei Naționale
Felul în care corporația calcă în picioare, împreună cu guvernul complice, o comunitate locală, este relevant în cazul Pungești. Dacă inițial, după ce țăranii s-au opus în octombrie instalării unei sonde în perimetrul comunității lor, compania Chevron a spus că va duce o campanie de informare, iar consilierii locali au votat în unanimitate o hotărâre privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist în zonă, a urmat ofensiva statului-corporație. După eșecul campaniei “door to door” a Chevron în randul sătenilor și anularea în instanță, prin intervenția Prefecturii Vaslui, a unui referendum local pe tema exploatării, considerat “neconstituțional” de justiția română, imediat și în mod absolut simbolic, în noaptea ce a precedat Ziua Națională de 1 Decembrie, a început o lovitură de forță împotriva celor care se opun fracking-ului în zonă, prin dizlocarea unui număr impresionant de jandarmi, introducerea în forță a utilajelor Chevron, arestarea “elementelor turbulente” și blocarea efectivă a comunei, prin baraje și razii, inclusiv pe câmp. La aceasta s-a adaugat și blocarea mediatică a cazului în presa mainstream. În Bolivia, armata a ocupat stațiile de radio și redacțiile ziarelor locale. În România, autocenzura se instalează benevol, pentru că fiecare jurnalist sau proprietar de post tv are prețul său.
Criza la care se opun țăranii din Pungești nu este a lor, este a României. Pentru că 70% din suprafața țării este concesionată pentru exploatarea gazelor de șist, ceea ce înseamnă că marea majoritate a populației va avea de suferit în cazul în care aceasta bulă economică a fracking-ului nu va fi oprită la timp. Instinctul țăranilor le spune limpede că această exploatare este un pericol pentru comunitate și generatoare a unei crize de neimaginat, care ar semăna întrucâtva cu imaginile din seria Mad Max.
O Românie fără apă freatică potabilă este un scenariu inacceptabil, care ar trebui sa coalizeze absolut toate forțele responsabile ale acestei națiuni. Iar ofensiva statului-corporație trebuie oprită definitiv. Pentru că, dacă nu se va întâmpla asta cât de curând, România nu va avea niciun viitor.
TICALOSIA DECENIULUI: PRIVATIZAREA APEI IN UE