Site icon gandeste.org

Anul de criză 2009: un an de excepţie pentru sistemul bancar românesc

E clar, se poate câştiga şi pe timp de criză, şi chiar bani buni. Nu neapărat câte puţin de la mulţi, ci mai mult de la unul singur. În vremuri grele, aşa au procedat şi bancherii autohtoni, speriaţi de falimentele răsunătoare din Europa şi de peste Ocean. Şi-au făcut business-planuri inteligente, pornind de la câteva ingrediente banale: au ales clientul cu cel mai bun profil de risc şi cu o bonitate ideală, după care l-au creditat masiv, scump şi des. Nu, nu este vorba despre cea mai mare companie din România în funcţie de profit. În 2009, bancherii au ales să facă afaceri cu statul şi până acum nu au greşit deloc. Şi de ce ar fi fost o alegere proastă, când dobânzile plătite de statul român în primele şapte luni din 2009, majoritar pentru împrumuturile interne şi o foarte mică parte pentru cele externe, echivalează cu 65% din profitul obţinut în 2008 de întregul sistem bancar? Iar acum suntem în recesiune severă, pe când în 2008 eram tigrul estic al Europei, campionul creşterii economice pe bătrânul continent. Toţi aceşti bani din dobânzile plătite de România se duc într-o proporţie destul de mare în profitul băncilor, pentru că atunci când împrumuţi statul nu ai nevoie de sute de angajaţi care să completeze dosare. N-ai nevoie nici de omul de la ghişeu, nici de cel care calculează riscul şi nici măcar de evaluatorul care să-ţi spună cât de bună este garanţia. Pur şi simplu, e suficientă decizia băncii, după care se face clic pe tasta enter şi gata, tocmai ai creditat statul cu câteva sute de mii de euro, la un randament de 10%. Aşadar, investiţie minimă, câştig maxim. La fel de uşor şi fără dureri de cap se face şi rambursarea banilor. Nu există întârzieri, nu există rescadenţări şi nici perioade de graţie. Statul se ţine întotdeauna de cuvânt şi îşi face conştiincios plăţile către bancher. Nu de alta, dar mai are nevoie şi săptămâna viitoare.

După prima jumătate de an, rezultatele pe industria bancară românească nu arată deloc rău. Primele două bănci din 2008 sunt în continuare primele două bănci şi în 2009. Altele au câştigat cote de piaţă, mergând pe creditarea IMM-urilor, la îndemnul statului. Câteva au ieşit pe minus, dar acestea sunt doar rezultatele la şase luni. Cam aşa arată situaţia într-un an dificil, un an în care se poate şi câştiga. Nu este nevoie decât de un plan de afaceri şi de un context economic dureros…

Simona SIMIONESCU
sursa: gandul.info

Exit mobile version