Aproape toţi editorialiştii vorbesc zilele acestea despre salariile şi cheltuielile pentru bugetari. Unii scriu folosindu-se de raţiune, alţii dau pur şi simplu cu noroi în toţi. Important e că se ia poziţie.
Dar cine sunt aceşti bugetari? Ne gândim la ei ca la nişte porci care trăiesc din sudoarea privaţilor. Dacă întrebăm oamenii individual, e foarte probabil să primim un răspuns de genul: Dom’le, ăia mari, directorii, au salarii de sute de milioane lei, da’ lasă că ştiu eu că şi ăia mici stau pe la birouri, beau cafele şi nu fac nimic!
În general, se ştie că există undeva acolo o armată imensă de „pigmei“, cu salarii mai mici. Şi atunci de unde toată această reacţie pentru toţi? (Nu discut acum despre risipa prin cheltuielile bugetare. E clar că acolo nu e vorba numai de nesimţire, ci chiar de furt ca în codru).
Mă întreb, totuşi, dacă am fi fost la fel de porniţi împotriva bugetarilor, dacă am fi avut funcţionari mai conştiincioşi (ce combinaţie de cuvinte, nici mie nu-mi vine să cred), mai puţine cazuri de neglijenţă medicală şi socială, inspectori la nivel de ţară şi de judeţe mai responsabili, care să nu dea avize de mediu şi de construcţii în locuri interzise de lege etc.?!
Practic, cea de-a doua lecţie este despre sistemul imunitar al bunului simţ, mai exact despre virusarea acestuia.
Un bolnav de cancer din provincie a fost trimis la un spital din Capitală pentru a fi operat. Medicul de aici i-a spus că trebuie să se interneze şi să-şi facă formele necesare la camera de internări cât timp are el o altă operaţie. Asistenta şefă, dna Lili, a refuzat să facă internarea, în ciuda dosarului complet şi a trimiterilor de la ambii doctori, pe motiv că nu are confirmarea verbală de la cel de-al doilea medic. Deja treaba mirosea suspect. Bărbatul trecut de a doua tinereţe a aşteptat câteva ore pe holul spitalului până a ieşit doctorul din operaţie. Acum însă, a apărut o altă problemă. Era prea târziu pentru internări. Era 13:00. După lungi discuţii cum că bărbatul e din provincie, că îi ia o zi de mers cu trenul şi că oricum a fost în spital în acea zi de la prima oră, asistenta i-a spus că problema e, de fapt, alta. Că nu mai sunt paturi disponibile. Ei, şi uite aşa, după un ping-pong psihologic de juma’ de zi, bătrânul s-a săturat şi i-a pus 150 de lei în buzunar asistentei şef, care i-a făcut imediat internarea. Ba l-a şi întrebat apoi dacă vrea la un salon cu fereastra către grădină. Şi ghici ce? În salonul respectiv erau trei paturi libere.
Mulţi spun că bunul simţ ţine de educaţie. Dar nu cred că e orice fel de educaţie. Poate chiar un alt tip de educaţie decât cei 7 ani de acasă. Astfel de cadre medicale nu duc lipsă de educaţie. Nu cred că au trăit în familii dezorganizate, cu părinţi indiferenţi. În schimb, au intrat într-un sistem care nu le aduce satisfacţii morale şi financiare, cel puţin nu majorităţii, dar şi un sistem viciat, virusat de veterani. Şi atunci profită de situaţie şi trag cu dinţii de orice oportunitate. Fie că e vorba de şpagă, de tras chiulul la muncă sau chiar de băut cafeau în timp ce contribuabilii aşteaptă la uşa biroului. Nu contează dacă eşti bolnav de cancer, dacă ai de plătit taxe, dacă îţi moare copilul pentru că învaţătoare nu l-a supravegheat, dacă ai de recuperat nişte datorii de la stat, deşi tu ţi-ai plătit obligaţiile, dacă ţi-ai „pierdut“ timpul prin facultăţi şi burse şi n-ai ajuns un specialist într-o agenţie de stat care să facă într-adevăr treabă pentru că un porc politic avea o datorie de primit şi a fost numit în locul tău, dacă tu vrei să trăieşti mai civilizat şi te plângi celor de la primărie ce probleme ai în cartier şi cum ţi le pot ei rezolva. Toate acestea nu mai contează pentru că, odată ce ai nevoie de sistemul bugetar, ai toate şansele să depinzi de un sistem cu paralizie imunitară la nesimţire, un sistem putred, în care colcăie nesimţiţii aşa cum o fac viermii într-un cadavru, un sistem în care sunt prea mulţi, care vor de mâncare fără a face prea mult efort.
Se pare că păpica s-a cam terminat, iar din cadavru au rămas doar oasele. În mod normal, ar trebui să ne bucurăm. Ura, se reformează sistemul bugetar şi vor fi date afară toate lichelele! Vă doresc o beţie frumoasă cu apă chioară!
Dacă se va face într-adevăr restructurarea de 10% sau 20% (sincer, eu nu cred pentru că toţi politicienii sunt atât de dependenţi de banul public, încât nu pot concepe noţiunea de sevraj financiar; cel mai probabil, o vor lălăi ei cumva), nu vor rămâne minţile sclipitoare şi sârguincioşii, ci ăia cu susţinere politică mai mare. N-ar fi exclus să asistăm la eliminarea unor posturi care nici nu există şi alte trucuri din vremurile lui Caragiale.
Nu lăsa moartea să te găsească stând!
sursa: afrindia.wordpress.com