America este singura super-putere a lumii de astăzi și va mai rămâne astfel câteva decenii. Ca urmare, și când greșește, America are întotdeauna dreptate.
Însă emisarul american Philip Gordon are cu adevărat dreptate. La întâlnirea cu oficialii români, a spus: ”Ne pasă de România, ne este un prieten și un partener cu care avem un parteneriat strategic. Ne pasă de democrația din România și facem tot ce se poate pentru a susține statul de drept și independența instituțiilor și suntem preocupați de această situație”.
Culmea este că și noi suntem preocupați de democrația și independența instituțiilor din România. Cum am putea fi altfel, când Parchetul – trecut pe față în tabăra politică a președintelui suspendat Traian Băsescu – și-a asumat rolul Securității din vremea lui Ceaușescu? Cum am putea să nu fim îngrijorați, când convorbiri interceptate de Parchet sunt furnizate presei portocalii, în totalul dispreț al celor mai elementare norme de drept? Cum am putea să nu fim îngrijorați, când Parchetul descinde cu mascați la BEC, Eviența Populației, Biroul de Pașapoarte, Curtea Constituțională și arestează… liste de votanți sau chiar buletine de vot! Și, apropo de Curtea Constituțională: cum am putea să nu fim îngrijorați, când ne gândim cu toții că asupra președintelui Augustin Zegrean se fac presiuni politice uriașe? Numai așa se poate explica comportamentul aberant al Curții, dinainte și de după referendum.
Cum am putea să nu fim îngrijorați de sfârșitul democrației în România, când voturile a 8,4 milioane de oameni, dintre care 88% au votat pentru demiterea președintelui Băsescu, nu valorează nici măcar cât bricheta de la care a aprins flacăra democrației?
Într-adevăr, declarația lui Philip Gordon surprinde în cel mai înalt grad o realitate românească. Îngrijorător. Există, dacă vreți, și un amendament: ambasadorul Mark Gitenstein este și el îngrijorat, doar că excelența sa îl vede pe dl. Băsescu ca întruchipând lumina și adevărul, iar pe cei care i se opun ca emisari ai întunericului și minciunii.
Dacă dl. ambasador Gitenstein ar fi venit la post înainte de ‘89, Nicolae Ceaușescu ar fi fost un democrat dat jos printr-o lovitură de stat odioasă. Și America are întotdeauna dreptate…
Bogdan Chirieac
sursa: dcnews.ro