Site icon gandeste.org

Ambasadorul Germaniei la Chișinău: Discuțiile despre unirea României cu Moldova sunt o furtună într-un pahar cu apă

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, anterior, că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, va fi unirea cu Republica Moldova. Potrivit ambasadorului Germaniei la Chișinău, Matthias Meyer, discuțiile despre unirea acestor două state sunt ca o „furtună într-un pahar cu apă”.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7, informează UNIMEDIA.

Ambasadorul a declarat că Germania vede Republica Moldova ca stat aparte. Totodată, acesta a subliniat faptul că discuția despre unire nu ar trebui să existe în aceste momente.

„Noi îi respectăm pe toți președinții țărilor membre ale Uniunii Europene și fiecare poate să aibă propria părere. Noi vedem Republica Moldova ca stat aparte. Un stat care este un subiect al dreptului internațional. Un stat care se află pe drum spre Europa. Și sperăm că va ajunge membru al Uniunii Europene. Și această cale merge direct spre Europa. Pentru aceasta nu aveți nevoie de altcineva. Sunteți cu toții bineveniți la noi. Această discuție nu trebuie să fie acum. Aș numi această discuție ca o furtună într-un pahar cu apă. Prin urmare acestui subiect nu i-aș da o valoare prea mare acum”, a precizat Excelența sa.

Potrivit lui Meyer, în Germania nu se discută subiectul unirii României cu Republica Moldova. „Nu trebuie să vă îngrijorați, în Germania nimeni nu s-a gândit la așa ceva. Pentru noi acest lucru nici nu se discută. Nu este o discuție acest subiect”, a subliniat ambasadorului Germaniei la Chișinău.

Sursa: Unimedia.info

Foto: Timpul.md

Exit mobile version