S-au terminat si protestele. Acum tragem linie. Cine a participat la ele? In termeni cantitativi, zeci de mii de oameni. Multimi imense, daca e sa ne luam dupa organizatori, Antene si Realitatea.
De fapt, acolo nu au fost 60.000 de manifestanti. Nici 50. E putin probabil sa fi depasit 20.000. Asta stiind ca si la celelalte proteste, cele din 2009, cifrele au fost umflate cu pompa. In loc de cei 10.000 de oameni anuntati la televizor, atunci nu erau nici macar un sfert. O spune cineva care a fost la fata locului. Oricum ar fi, in termeni calitativi, la asemenea proteste participa mereu aceleasi trei tipuri de oameni:
1. Disperatii
Oamenii cu adevarat disperati. Cei care castiga putin si pentru care o scadere din salariu de doua milioane reprezinta granita intre subzistenta si disperare. Erau furiosi, amarati, speriati. Poate mai speriati ca niciodata in ultimii 10 ani. Mitingul a fost al lor si despre ei. Adevarata drama a fost lor.
2. Turistii de ocazie
Tot bugetari si astia. Dar mai putin afectati de scaderi si mai interesati sa vada Bucurestiul, unde liderii de sindicat i-au adus ca sa umfle numerele. O parte dintre ei nici nu s-au sinchisit sa vina la miting si au profitat de excursia gratuita pe banii sindicatului. Adica ai statului. Altii au plecat la prima ocazie. Iar unii nu au plecat macar din localitatile de origine si au profitat de ziua libera.
Caracteristici: bascaliosi, galagiosi si veseli. Foarte veseli, unii dintre ei. Sunt mandri ca sunt acolo. Si mandri ca sunt bugetarii tipici ai Romaniei.
3. Liderii de sindicat
Cu greu gasesti o specie mai pestrita decat asta. Pentru ei, mitingurile sunt ocazia sa-si justifice existenta. De aia, atunci ii vezi rai, cu priviri necrutatoare si vorbe grele. De oameni hotarati. Chipurile.
De fapt, multi dintre ei sunt marii rechini. Nu toti. Majoritatea. E gresit sa spunem majoritatea? Deductia logica ne spune ca nu, desi dovezile sunt zdrobitoare doar pentru unii. Atunci sa spunem o nepermis de mare minoritate. In timp ce pretind ca se bat pentru drepturile saracilor, se folosesc de ei ca masa de manevra pentru a intra in politica. Sau pentru a ridica imense averi pe spinarea lor.
Ca sa dam un exemplu, liderul sindicatelor din energie, Liviu Luca, invarte zeci de milioane de euro. Din banii oamenilor. Ce face cu ei? Ii investeste. Sau ii spala. Adesea, ii pierde. Stiati ca PAS, asociatia controlata de el, a pierdut milioane investind in Ziua, Gardianul sau Cotidianul? Toate practic disparute. Sau ca se declara pe fata omul lui Vantu, pe care il numeste “sfatuitorul sau financiar”?
Sa mai vorbim de Dumitru Costin, care e administrator la Realitatea TV, deci tot in solda lui Vantu. Sau alti o duzina de lideri, care ocupa aceleasi functii? Culmea, niciunul nu vede vreo incompatibilitate. Si niciunul nu se sinchiseste ca Realitatea TV are datorii la stat.
Am putea sa mai vorbim si de Bogdan Hossu, caruia nu-i mai ajungea sefia Cartel ALFA, asa ca a mai tras sfori sa ocupe si un post in CA a Societatii Romane de Radiodifuziune. Si exemplele pot continua. Pentru ca liderii de sindicat nu sunt sindicalisti. Sunt niste politicieni care joaca in aceeasi piesa cu politicienii cu acte-n regula. Sunt al naibii de asemanatori cu ei. Aceleasi interese de afaceri, aceleasi averi imposibil de justificat. Si-i mai uneste faptul ca nici ei nu vor avea de suferit de pe urma crizei. Umputura, da. Iar amaratii din prima categorie si mai mult.
Lucian Lumezeanu
sursa: ziare.com