Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Aurelian Pavelescu şi Adrian Papahagi au semnat, miercuri, un manifest politic comun, care reprezintă un preambul la protocolul de formare a alianţei de centru-dreapta între formaţiunile pe care aceştia le reprezintă.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, după semnarea manifestului, că PDL îşi exprimă clar intenţia de a-şi uni forţele în mod natural cu alte formaţiuni profund ataşate valorilor democraţiei, că această alianţă se naşte natural într-un moment important pentru ţară. El a spus că în ultimele două luni au fost atacuri fără precedent la adresa democraţiei din partea USL, a grupării Ponta-Antonescu şi că de aceea forţele civice şi partidele de dreapta se angajează într-un efort comun pentru recredibilizarea României în plan internaţional.
“Considerăm că dialogul este necesar într-o societate democratică şi vom reconstrui realaţiile între cetăţeni şi politicieni. Vom construi şi vom menţine un dialog cu toate forţele democratice pentru obiective de interes naţional, adversarul nostru este stânga politică sub denumirea de USL, care a acaparat statul de drept şi justiţia”, a adăugat Blaga.
El a mai spus că manifestul politic se adresează celor care împărtăşesc valorile de dreapta, pentru recâştigarea credibilităţii, economie socială de piaţă, independenţa justiţiei, lidertatea individuală a fiecărui cetăţean.
Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, a declarat că semnarea manifestului reprezintă “începutul luptei adevărate” pentru un câştig al dreptei în alegerile parlamentare. “Am asistat la un atentat la statul de drept şi la valorile democratice, manifestul conturează o intenţie şi este un legământ”, a spus Ungureanu, adăugând că manifestul este primul răspuns pe care forţele dreptei îl lansează USL.
Potrivit lui Ungureanu, manifestul rămâne deschis “pentru oricine se simte un cuget curat”.
Aurelian Pavelescu a declarat că PNŢCD revine pe scena politică şi semnează acest manifest, care este un preambul al protocolului care se va semna în curând pentru formarea alianţei de centru-dreapta.
Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihai Neamţu, a precizat, după semnarea manifestului, că acesta rămâne deschis “tuturor celor care vor să lase o semnătură” şi că partidul lui reprezintă pe cetăţenii care vor inteligenţă, inovaţie, pe oamenii care ascultă glasul trecutului, pe cei nenăscuţi încă, neglijaţi, sfidaţi de puterea socialistă.
“Suntem pasionaţi de învingători, ne interesează victoria, suntem oameni dornici să lupte”, a mai spus Neamţu.
Adrian Papahagi, reprezentantul Fundaţiei Creştin-Democrate, a spus că manifestul va începe un circuit prin ţară, de unde se va întoarce cu zeci, sute de semnături. Documentul semnat se intitulează manifest şi menţionează că destinul european al României a fost pus sub semnul întrebării, că USL a generat o criză politică şi a şubrezit instituţiile statului şi că propune societăţii româneşti o construcţie de centru-dreapta.
Manifestul mai precizează că reforma clasei politice este premisa unui nou pact cu societatea şi se încheie arătând că “România are suflet, România are destin naţional, România are viitor european!”. PDL, PNŢCD, PNR, ICCD şi FCD intenţionează să formeze o alianţă de centru-dreapta a cărei conducere va fi colegială, formată din patru preşedinţi. De asemenea, va fi formată o comisie de etică, aceasta urmând să fie condusă de Monica Macovei.
Cristian Teodorescu: Alianţa dreptei inocente cu dreapta trecută prin multe. Neamţu&Udrea
Cineva din preajma lui T.B. l-a citat că ar fi zis în noaptea din 29 iulie: „Ce-i cu agitaţii ăştia?” Printre agitaţi, Mihail Neamţu, care-şi făcuse loc în faţă, asigurîndu-şi spaţiu vital cu coatele, să fie văzut în imaginile din garaj, după referendum. Agitaţia lui Neamţu continuă şi dă periodic în clocot, de-o opăreşte pînă şi pe Elena Udrea, care are ceva experienţă în acest domeniu. Mai vizibil şi mai zgomotos decît Aurelian Pavelescu – avocatul care conduce deriva PNŢCD-ului – Neamţu, studii teologice, a ocupat locul „dreptei curate” din stînga PDL-ului şi apare strategic între Monica Macovei şi Băsescu, dacă-i rost de vreo poză sau de niscai imagini pe sticlă, dînd din cap şi zîmbind dulce cînd spre unul, cînd către celălalt.
De-abia după ce s-a convins tînărul teolog că PDL a ajuns pe mîna lui Blaga, a luat-o pe Udrea în cătare şi a început s-o flageleze cu şfichiul crezului său adaptat împrejurărilor.Cucernicul apucat s-a repezit la ea bărbăteşte, să-i facă vînt cu anticipaţie din alianţa de centru-dreapta pe care-o vămuieşte Blaga, gîndind că-i face de-o jubilaţie şefului. Însă, oricît n-o înghite Blaga pe fosta şefă a cancelariei lui T.B. şi a ministerului responsabil cu dezvoltarea şi propăşirea partidului, ca să nu-l întristeze pe revenitul la Cotroceni, s-a simţit dator să-l canonească pe Neamţu şi să-i explice că nu se face să-şi spele indispensabilii pe facebook. A intervenit şi Monica Macovei să anunţe, imparţială, că asta e aşa o ciondăneală de început şi că între cei doi se va aşterne armonia. Pe scurt, dacă-i ordin, lui Neamţu odată i-a trecut şi agitaţia şi sacra indignare şi astfel dreapta lui inocentă a intrat în parteneriat cu dreapta trecută prin multe a Elenei Udrea.
Costi Rogozanu/ Voxpublica: La un semn, MRU! Udrea şi vechea gardă. Clovnii sînt ieftini
Funcţionează încă bine coordonarea comentatorilor “independenţi” din tabăra Băsescu. Ce s-a întîmplat imediat după ce Băsescu s-a întors la Cotroceni?
Au început rîcîielile dintre tabăra MRU, Neamţu Macovei şi Udrea & alţi grei.
A început să fie promovat MRU ca soluţie unică pentru cărăţarea României. Autorii lobbyului: comentatorii foarte iubitori de aripă băsesciană idealistă (Ioniţă, Aligică şi alţii). S-au aliniat imediat pentru noul pas. Acumulare de “capital simbolic” pentru MRU, dintr-o dată uitat, subevaluat, nedreptăţit. E şi un semn în graba asta: nu mai speră nimeni că Băsescu va rămîne pînă în 2014 la Cotroceni.
Udrea a atacat, oameni precum Neamţu şi “contributorii” au sărit. Într-un fel le dau dreptate, nu Udrea s-a înghesuit pe geamul de la baie să urle victorie, nu ea a fluturat funiile de usturoi şi nu a fost invitat maratonist la Diaconescu. NU, aripa asta curată şi plină de speranţă au făcut treaba murdară pentru apărarea lui Băsescu, cel care la începutul campaniei nici 
Ce visează MRU, Macovei şi ceilalţi? Visează putere de la PDL vopsită cu intenţii etice – vor PDL fără să fie în PDL. Pretind greucenilor din partid retragere. Vor justiţie, dar nu spun o iotă despre Blejnarul băsescian. Şi nu numai.Fiecare articol despre curăţenia sufletească a grupării MRU e completat de o liotă de sinecurişti de stat care vor privatizare ca-n Vest (evident că nu ştiu sau se prefac că nu ştiu ce spun). Oamenii nu-s naivi. Deşi tineri, s-au descurcat perfect politic, inocenţa e o poză.
Greii PDL tac şi pregătesc banii pentru la toamnă. Tăcerea e de aur şi în cazul lui Traian Băsescu. Dacă n-are de anunţat vreo demisie, mai bine tace mai departe.
Udrea totuşi a vorbit. Vor mai ieşi cîte unii să-i pună în ordine pe micii clovni folosiţi pe scenă pentru referendum. Aceştia din urmă au un atu, au exacerbat un discurs de separare, de atac total la adresa unor zone sociale întregi, promovează tot ce poate fi mai neeruropean în numele europenismului, mint din ce în ce mai senin şi visează la o falangă ultramorală care să ia sub control ditai partidul.
În PDL nu se bat bunii cu răii. Se bat ăia cu bani cu ăia fără bani. Ăia fără bani dar cu idei au făcut circ, s-au prostituat, au pus războaie civile în scenă. Băsescu i-a folosit şi nu cred că va putea să-i plătească. Însă portiţa deschisă de fanatici nu se va închide. Ei au dreptate să ceară mai mult pentru că au făcut mai mult: au declarat război ecivilizaţilor şi borfaşilor care nu sînt cîţiva, sînt milioane – practic o minoritate de “români normali” ar fi subminată de asistaţi, sărăcani manelişti, evazionişti etc.
Aşa că sînt de acord cu Cătălin Stoica pînă la un punct: falanga “idealistă” şi-o va fura de la vechea gardă. Dar şi vechea gardă nu va risca nici o clipă să renunţe la “ideile” lor. Ele au fost cele care au antagonizat România în ultimul hal în ultimele două luni. Şi tot ele vor fi bune şi peste două luni: fanatismul ăsta protofascist are un avantaj extraordinar – COSTĂ PUŢIN!
Greii asigură ceva infrastructură, ceva funcţii şi case de la RAPPS, burse, instituţii anticomuniste pentru “morali”, poate un post două de europarlamentar, iar ăştia sînt gata să facă “tea party”, să seducă clasa de mijloc superioară, să ceară iresponsabil tot ce le e pe plac celor care mai au putere şi bani. Iar cu justiţia mergem la sate.
Mihai Gotiu/ Voxpublica: Alianța forțelor de centru-dreapta. Cronica unui manifest eșuat
Nu cred în șansa unor construcții care încep prin a deconstrui. Care se bazează pe demolări. În politică, un asemenea tip de discurs poate duce la victorii contextuale și momentane. A se vedea cazul USL, ridicat și hrănit din mesajul anti-Băsescu. Victoria de la alegerile locale se erodează în progresie aritmetică, pe de o parte din cauza grabei și inconșteinței cu care au încercat preluarea absolută a Puterii, dar, mai ales, din cauza faptului că nu sunt în stare să pună în practică, odată ajunși la Guvernare, un program fundamental diferit de cel care a transformat România într-o colonie a FMI, a UE și a SUA.
PDL, PNȚCD, Noua Republică, Inițiativa Civică de Centru-Dreapta și Fundația Creștin-Democrată au dat publicității, ieri (miercuri), un manifest pe baza căruia intenționează să-și construiască discursul pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul anului. Și încep cu o greșeală elementară: poziționarea anti-USL.
”Domnia legii și democrația nu sunt niciodată definitiv câștigate. La mai bine de două decenii de la prăbuşirea comunismului în România, forţele trecutului s-au coalizat împotriva statului de drept şi a justiţiei.
La peste jumătate de deceniu de la integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, forțele trecutului ridică glasul, provocator şi iresponsabil, împotriva partenerilor noştri europeni şi americani.
Destinul național și euro-atlantic al României este pus sub semnul întrebării. Niciodată, de la mineriade până azi, țara nu a avut o mai proastă imagine externă. Incapabilă să gestioneze criza economică, puterea de stânga a generat în plus o criză politică și instituțională.
În loc de „revoluţia bunului simţ” pe care o promitea, coaliția socialist-liberală a declanșat contrarevoluția bunului plac. USL a subminat statul de drept, a schimbat regulile jocului democratic şi a șubrezit instituţiile statului. (…)
Manifestul Alianței de Centru-Dreapta (textul integral aici).
În primul rând ar trebui deplânsă lipsa de inspirație semantică a manifestului. Onor intelectualii care îl semnează s-ar fi putut feri măcar de sintagma ”forțele trecutului” care, în terminologia comunistă, influențează încă puternic mentalitatea românească, îi desemna tocmai pe reprezentanții dreptei istorice, pe ”burgheji” (întreprinzători, intelectuali, liberi profesioniști) și ”chiaburi” (țăranii înstăriți).
Mai apoi, a fi critic la adresa instituțiilor europene și americane nu înseamnă a fi anti-european și anti-american. Cel puțin atâta vreme cât prin ”europenism” și ”americanism” se mai înțelege încă acel spirit liber și democratic a cărui esență constă tocmai în dreptul de a te exprima critic față de instituții și politici publice. A fi ”euro-atlantic” nu înseamnă poziția ghiocel (ori a calului când bea apă) față de Bruxelles, Berlin ori Washington. Mentalitatea de slugă nu are nimic de-a face ideile de centru-dreapta. E mentalitate de slugă indiferent unde își are reședința stăpânul, la Instanbul, la Moscova ori la Wahington.
Din punct de vedere istoric, să mai câștigi alegerile cu un discurs anti-comunist și anti-Moscova e o eludare a realității. Un asemenea mesaj și-a epuizat resursele pe 6 decembrie 2009. Re-aducerea lui în discuție în bătălia electorală va avea taman efectul contrar, reactivând nostalgii alimentate din plin de ”succesele” austerității impuse de Băsescu și Guvernele Boc.
Și mai sortit eșecului e folosirea ca argumente a propriilor eșecuri. Atât de grozavă a fost imaginea României în exterior încât Spațiul Schengen ne-a primit cu brațele deschise. Sau nu? Cât despre cât de multă încredere în justiție și în depolitizarea ei au românii ar fi instructiv de întrebat cei care s-au trezit cu procurorii la ușă pentru că și-au exercitat dreptul fundamental de vot ori pe cei aproximativ 7,5 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu după toate bâlbâielile CCR.
Așadar, pe acest teritoriu, ar fi o pâine bună de mâncat. Ce face, însă, prin manifest, Alianța de Centru-Dreapta? Se apucă să jignească tocmai această mare majoritate activă a electoratului! Calificându-i ca ”anti-europeni”, ”forțe ale trecutului”, ”provocatori”, ”iresponsabili”, ”inamici ai statului de drept și justiției”. Apoi se miră unde ajung voturile și încing liniile telefonice plângându-se Bruxelles-ului…
***
Nu mai insist asupra problemelor pragmatice ale anunțatei alianțe (orgoliile și împărțirea locurilor cu baronii și ”greii” PDL, coabitarea monarhiștilor țărăniști cu ”noii republicani” sau ”politețurile” Udrea-Neamțu). Eșecul proiectului poate fi anticipat și fără acest ”amănunt”. Dovedind, prin manifestul proaspăt lansat, o rupere totală de realitate. O neînțelegere totală a ceea ce s-a întâmplat în lume în ultimele decenii (a se vedea doar trendul sud-american bolivarian Hugo Chavez – Evo Morales – familia Kirchner & Co după eșecul politicilor FMI și neo-liberale) și în România ultimului an (protestele din ianuarie și votul anti-austeritate și anti-Băsescu, nu pro-USL de la Referendum).
Pentru a atenua sau chiar stopa o rotație sinucigașă între extremele stânga-dreapta-stânga etc. (în care, fiecare transfer de Putere va începe cu desființarea a tot ce s-a făcut anterior), România are nevoie, într-adevăr, de o mișcare politică de dreapta echilibrată. Manifestul făcut public ieri arată însă, mai degrabă, o dreaptă caricaturală. Care trăiește doar din cărți și teorii, frustrări și resentimente, ignorând situația și schimbările sociale majore din ultimii ani. Care nu va face altceva decât să accentueze trendul de stânga până la depășirea limitelor dincolo de care nu mai poate fi controlat.
[…]
Ciprian Domnisoru/Voxpublica: Cum să critici Tirania Majorității din studioul Televiziunii Poporului
România este departe de a fi epicentrul problemelor politice din Uniunea Europeană. Un europarlamentar ungur din partidul antisemit Jobbik a descoperit recent că e evreu şi a ieşit din partid, un alt parlamentar ungur vrea revizuirea granițelor Ungariei. Parlamentul grec are membri neonazişti şi comunişti. Îngrijorarea oficialilor europeni față de politica din România trebuie pusă în lumina derapajelor antidemocratice din regiune. Teoretic, dacă 53% dintre români îl regretă pe Ceauşescu conform unui sondaj recent, România se poate alătura oricând Greciei şi Ungariei într-un coşmar politic pentru Uniunea Europeană.
Oficialii europeni nu au însă motive noi de îngrijorare. De la voturi furate la telefoane interceptate, jocul politic în 
Ne îndreptăm spre un Parlament în care Partidul Poporului poate ajunge la 15% cu lozinci de genul “anularea tuturor taxelor şi impozitelor actuale” sau “cetățenii nu vor mai plăti rate la bănci timp de 12 luni”.
În ciuda discursului populist al lui Diaconescu, tinerele speranțe ale dreptei nu ezită să calce pragul Televiziunii Poporului. Mihail Neamțu sau Adrian Papahagi pozează pe de o parte într-o dreaptă luminată care citează din publicații conservatoare americane, pe de altă parte sunt pregătiți pentru o coabitare cu Dan Diaconescu.
În emisiunea de la OTV (link aici), după ce s-au gratulat relaxat ca de la preşedinte de partid la preşedinte de partid, Mihail Neamțu şi Dan Diaconescu au vorbit despre cum OTV a lansat politicieni precum Silviu Prigoană, Gigi Becali, sau – într-o oarecare măsură- Traian Băsescu. Mihail Neamțu a simțit nevoia să precizeze că OTV intră mai nou în concurență cu Radu “Naşul” Moraru în a revigora politica românească. Dan Diaconescu a anunțat că publicul OTV o să il tot vadă pe Mihail Neamțu.
Cine îşi doreşte să schimbe poporul?
Sebastian Lăzăroiu îl parafraza pe Bertolt Brecht ( “N-ar fi mai simplu pentru un guvern să demită poporul şi apoi să aleagă un altul?”) în replică la încercările USL de a reduce numărul de înscrişi pe liste. Şi totuşi cele mai clare dorințe de a “schimba poporul” vin dinspre intelectualii de dreapta: economistul Lucian Croitoru dezvoltă teorii despre cum “poporul de asistați” nu votează cu capul ci cu tichetul de pensie, Revista 22 săptămâna aceasta îl publică pe Andrei Cornea scriind despre “Tirania populară” şi pe Dragoş Paul Aligică vorbind despre populism. Răspunsul lui Aligică la situația sprijinului popular pentru demiterea preşedintelui este : “aceste milioane nu ar trebui să ne preocupe în sensul că cineva ar avea vreo responsabilitate faţă de ei în termeni politici sau civici. “
Mai mult, Aligică susține:
“convieţuim cu câteva milioane de oameni care se pare că, fie din a) lipsa de discernământ intelectual, b) imaturitate şi grave carenţe de caracter sau c) deficit de spirit civic şi patriotism, sunt gata să se arunce în braţele oricărui infractor, psihopat sau puteri străine care le face promisiuni ce rezonează variilor lor doleanţe, aspiraţii şi frustrări. “
În timp ce Aligică desființează poporul şi populismul, Dan Diaconescu contabilizează liniştit voturile celor 53% care regretă comunismul. Mihail Neamțu sau Adrian Papahagi zâmbesc liniştiți din studiourile lui Dan Diaconescu sau Radu Moraru. Cum se împacă aspirațiile lui Neamțu sau Papahagi cu populismul lui Diaconescu, “O doctrină primitivă intelectual, dubioasă moral şi profund periculoasă politic.”, ca să citez din Aligică?Răspunsul trist este că aceste aspirații se împacă liniştit pentru că fac parte din acelaşi plan de înnoire a dreptei gândit de Băsescu.
Răspunsul intelectualilor “băsişti” la participarea populației la referendum s-a manifestat în teorii asupra “poporului de asistați” şi într-un val de dispreț pentru cei care au participat. Sprijinindu-l pe Băsescu în chestiunea suspendării, aceşti intelectuali au evitat să privească spre coabitarea cu Dan Diaconescu sau spre dreapta de mahala sau de traseişti pe care Traian Băsescu nu va ezita să o susțină pentru a forma o majoritate.“Elita tânără academică” de la Noua Republică sau populismul lui Dan Diaconescu sunt doar vehiculele politice ale lui Traian Băsescu, nu un răspuns de substanță la nemulțumirea populației față de clasa politică.
Intelectualii de dreapta au un răspuns simplu la regretul populației pentru Ceauşescu sau pentru votul masiv la referendum: “conviețuim cu oameni fără discernământ”.Cu toate acestea, aceşti intelectuali au conviețuit cu Prigoană şi Udrea. Mai nou “tânăra elită academică” de la Noua Republică îşi petrece serile în studioul lui Dan Diaconescu, atat de drag lui Prigoana sau Basescu. Poporul român are o vorbă creştin-democrată pentru acest gen de ipocrizie şi oportunism.
***
UTOPIA PERICULOASĂ A UNEI DREPTE FALSE
Considerații despre guvernarea dreptei populare
articol aparut in revista Rost, nr. 106, februarie 2012
Suntem conduși, oficial, de o guvernare de dreapta populară, reprezentată în special de PDL și președintele Traian Băsescu. Și încă afiliată familiei politice a creștin-democraților europeni care domină instituțiile Uniunii Europene și marile puteri Germania și Franța. Trăim, prin urmare, un moment istoric de ”sincronizare” maximă cu Occidentul. Ar fi sublim, dacă nu ar fi fals cu desăvârșire. Cei care ne guvernează nu sunt nici 1) de dreapta, nici 2) populari și nici 3) mișcare creștină. Nici popularii europeni nu sunt mai autentici, însă deocamdată ne concentrăm asupra variantei autohtone.
1. Dreapta. În mod curent, actuala guvernare se revendică a fi de dreapta pentru că ar deține cheia măsurilor economice care aduc stabilitate sau chiar creștere economică, reparând dezastrul ”statului social” construit de socialiști. Cheia ar sta în ”reformarea și modernizarea statului”, adică: reducerea cheltuielilor sociale, tăierea veniturilor ”bugetarilor” și retragerea statului din economie, acolo unde mai e încă prezent. Aceasta este teza.
Care este realitatea?
Toată construcția propagandistică a poverii ”statului social” este pură ficțiune, în cel mai bun caz o temă preluată din spațiul occidental fără legătură cu România. Statul social,welfare state, sau statul asistențial, la noi, pur și simplu nu există. Adevăratul stat social există în Europa bogată a Vestului și a Nordului, care a beneficiat de o lungă perioadă de timp în care a construit asigurări sociale gigantice – și nu pe criteriile economiei de piață. În acest welfare state, ajutoarele de șomaj, pensiile, concediile plătite, asigurările de sănătate, totul a căpătatdimensiuni de lux față de starea socială a celor din răsărit. Șomerii din Marea Britanie își permiteau, nu demult, vacanțe pe plajele grecești, ca să dăm un exemplu sugestiv. Cetățenia din țările europene se acordă atât de greu și pentru că e însoțită de aceste privilegii sociale tangibile și costisitoare. Este vorba despre un sistem cu adevărat exagerat și cu adevărat falimentar pe termen lung. În mod evident, țara noastră nu a cunoscut vreodată o asemenea amploare a implicării sociale a statului și nici nu o va cunoaște. Oricât de drastică este ”austeritatea” în țările europene, ea se va aplica întotdeauna acestui palier de privilegii și niciodată piloanelor de bază ale fundației statale: armată, forțe de ordine și pază, școală, sistem sanitar.
La noi statul are probleme cu întreținerea sistemului sanitar sau a celui educațional, întreținerea unui aparat care să asigure paza și ordinea sau a unei armate care să nu fie limitată la paza bazelor militare americane. În numele crizei statului social ni se pretinde necesitatea unei ”modernizări” care lovește tocmai în aceste piloane de bază ale statalității care au funcții de responsabilitate socială fără a constitui privilegii sociale și fără să producă ”asistați sociali”. ”Modernizarea” constă aproape exclusiv în disponibilizări de personal și în ”privatizarea” unor servicii publice. Un program care ar fi doar pe planul anarho-capitaliștilor (o extremă a dreptei) dacă ar fi însoțit de dispariția sau reducerea taxelor și impozitelor la un minim. Dar statul nu doar că percepe aceleași taxe ca și până acum, ci caută modalități de aextinde fiscalitatea, cuprinzând zone până acum exceptate, cum ar fi mica gosodărie țărănească. Statul nu face altceva decât să deturneze banii din bugetul de stat de la întreținerea unor instituții publice, demantelate prin ”reformă”, către buzunarele ”privaților”, fără a exista vreo garanție că aceștia vor întoarce vreun serviciu publicului. Singura certitudine a plătitorului de taxe este că … va plăti cu vârf și îndesat, doar pentru că e cetățean român, fără să aibă vreo garanție că va beneficia de protecție, școală de calitate sau servicii medicale decente.
Patternul acesta al modernizării folosite ca paravan pentru deturnarea banului public către buzunare private nu este nou. În România veche (anterioară comunismului) s-a preferat să se investească bugetul public, constituit în cea mai mare parte din impozitele și taxele plătite de țărani (care constituiau circa 80% din populație), în ”orașe” și în ”burghezie” (în industrie), definite de ideologi neoliberali – ca Șt. Zeletin – drept viitorul țării. Drept urmare, satul românesc era slab educat și nu avea aproape deloc acces la servicii medicale, starea sanitară fiind una din cele mai deplorabile din Europa – pentru că statul investea prea puțin în aceste servicii de bază ale unei națiuni. Istorici reputați ai economiei atestă acest lucru: ”bugetul statului a fost în toată perioada interbelică un formidabil mecanism de redistribuire a mijloacelor dinspre mediul rural spre mediul urban, contribuind astfel la accentuarea contrastelor sociale” [Murgescu, 2010: 272]. Iar economistul Mircea Vulcănescu constată sec: „liberalii nu uită că scopul esenţial al stăpânirei politice este dobândirea de avantagii economice cu ajutorul organizaţiei de stat”[Vulcănescu, 2009: 245]. O definție cât se poate de actuală și pentru ”dreapta românească” de astăzi.
Evident, nimic nu este de dreapta în acest aranjament instituțional în care statul taxează cetățenii pentru avantajele private ale celor care dețin pârghiile cheie ale puterii sau pentru acei actori privați îndeajuns de influenți pentru a ajunge la resurse naturale sau financiare cu ajutorul decidenților politici. Dreapta nu înseamnă demantelarea statului și distrugerea funcțiilor sale sociale de bază.
2. Populari. În mod curent, actuala guvernare cu diversele sale mișcări de buzunar (gen Noua Republică) pretinde că reprezintă vocea oamenilor ”obișnuiți”, în special a celor care muncesc ca mici întreprinzători sau ca angajați la privat. Cu certitudine, ”bugetarii” nu sunt publicul țintă al acestor ”populari”.
Care este realitatea?
Avem și aici de-a face cu o pură ficțiune propagandistică. Și încă una destul de stranie. Bugetarul a devenit burghezul sau chiaburul de altădată iar micul întreprinzător sau angajatul la multinațională ”omul muncii”. Omul muncii capitaliste, desigur, într-un limbaj propagandistic în care avem, ca în comunism, același cult al muncii însoțit de exact același dispreț față de munca intelectuală. Micul întreprinzător nu există însă decât în calitate de slogan pentru o guvernare care nu a făcut nimic pentru a îi ușura poverile, acesta fiind, de altfel, primul lovit de ”reformă” prin introducerea impozitul forfetar și creșterea TVA. Țăranul, altă figură simbolică și reprezentativă, încă, pentru popor, a fost terfelit și arătat cu degetul, chiar de președinte, ca fiind leneșul bețiv care nu-și lucrează nici măcar ogorul din spatele casei.
Iar atunci când oameni obișnuiți ies în stradă să protesteze, într-un târziu, din cauza ”reformelor” dure ale ”austerității”, aceștia sunt identificați pe loc cu scursurile mahalalelor stupide, brutale, opuși propagandistic unei ”Românii care muncește” (și nu gândește?), cum a arătat recent ”creștinul” Teodor Baconschi.
Dar ceea ce este izbitor de anti-popular în PDL și în comportamentul politic al președintelui Traian Băsescu este atitudinea de dispreț suveran față de propriul popor.Mandatați de istorie cu sarcina măreață a ”modernizării” României, liderii noștri ”populari” se simt neînțeleși de un popor care, după cum a spus însuși președintele când a retras Legea Sănătății,”nu vrea schimbarea”. Atacurile discursive asupra unor întregi categorii sociale, culpabilizarea oamenilor pentru eșecurile guvernării, duritățile gratuite sunt simptome ale unei maladii prin care sociologul Max Weber distingea omul politic de vocație de cel ”fluieră-vânt”:
”în aceste vremuri ale unei agitaţii care, după cum credeţi dvs., nu este sterilă – dar agitaţia e departe de a fi totdeauna pasiune adevărată – dacă acum au început să apară dintr-o dată, ca ciupercile după ploaie, politicieni ai convingerilor care spun că ”lumea e stupidă şi josnică, nu eu; răspunderea pentru urmări nu mă priveşte pe mine, ci pe ceilalţi, pe cei în slujba cărora lucrez şi a căror stupiditate şi josnicie o voi eradica”, dacă e aşa, atunci o spun deschis: îmi pun problema echilibrului interior care stă în spatele acestei etici a convingerilor şi am impresia că în nouă cazuri din zece am de-a face cu nişte fluieră-vânt care nu îşi dau seama ce iau asupra lor. [Weber, 1992: 53].
3. Creștin-democrație. Cu excepția unor palide semnale etice emise de Teodor Baconschi pentru a își respecta fișa postului de ”teolog” ministru și important membru al partidului de guvernământ, identitatea creștină este absentă din discursul puterii. Nici măcar unele prevederi legale, cum ar fi interdicția căsătoriei între persoane de același sex, nu au fost asumate programatic, dând impresia că au fost strecurate ”discret”. Există, în schimb, o apropiere vizibilă și interesată între putere și Patriarhia Română concretizată într-un sprijin reciproc: ajutor financiar pentru Catedrală în schimbul asistenței binevoitoare al patriarhiei față de putere. Acest gen de apropiere este însă doar o complicitate între irozi și cărturari care nu are de-a face cu creștinismul.
Sunt însă unele accente de-a dreptul anti-creștine ale actualei puteri. Președintele a cerut apăsat continuarea ”reformelor austerității” într-un mod ”nemilos” inclusiv în domeniile programelor sociale. Mai tinerele și oportunistele portavoci ale puterii, ca Mihail Neamțu, justifică aceleași ”reforme” făcând trimiteri la Evanghelie care, în opinia sa, ar critica risipa de bani, identificând ”statul social” cu bogătanii cât se poate de privați ai parabolelor Mântuitorului. Să invoci Evanghelia pentru austeritatea răbdată de ceilalți este perfect echivalent cu a face comunism cu bogățiile altora. “Comunism cu punga altuia și ascetism cu viața altuia e ușor de făcut” nota, oarecând, Vulcănescu. Și același: ”Ce ne desparte de comuniști ne desparte și de fasciști și de catolici. (…) Nu vreau omul abstract, nici ”umanitatea”, ci OMENIA” [Vulcănescu, 2005: 724].
Se anunță, într-adevăr, vremuri nemiloase. Și tocmai în aceste vremuri s-ar cere oameni miloși. Creștinismul are o dimensiune profetică multiplă. Nu este preocupat doar de degradarea etică, ci și de cea socială. De altfel, cele două merg împreună. Nedreptatea socială, judecata părtinitoare a conducătorilor cetății, asuprirea văduvei și orfanului, jecmănirea celor mici ai poporului, camăta, lăcomia sunt fărădelegi care distrug cetatea. Spre deosebire de catolicism, unde această latură socială s-a transferat în ideologie seculară, ortodoxia nu cere soluții sistemice (cu atât mai puțin globale!) ci o prezență umană evanghelică. Omenia nu este doar un cuvânt uitat astăzi, în climatul general, ci și o calitate care se diminuează tot mai mult.Grija față de sărac, compasiunea, solidaritatea nu sunt valori ale stângii, ele trebuie să fie valori ale dreptei creștine. O dreaptă care din punct de vedere politic nu există în România.
Am atins aici doar etichetele generale pe care dreapta politică ce conduce astăzi România sau este pregătită, pe magine, să intre în joc (vezi Noua Republică) și le asumă în mod oficial. Ar mai fi multe de spus despre caracterul anti-național al acestei guvernări, despre abdicarea de la suveranitate, despre lipsa de sensibilitate față de tradiție și multe altele. În schimb, vom încheia acest excurs prin raportarea la dimensiunea esențială asumată de această dreaptă românească: reformismul modernizator. Nimic mai străin de spiritul dreptei, prudent față de instituții, structuri sociale și, mai ales, oameni, decât acest avânt al reformei permanente și accelerate în care este târâtă România. Nimic mai străin de spiritul dreptei aplicarea oarbă și fără adaptare a rețetelor economic-sociale create în birourile contabile ale finanțiștilor globali.
Trăim, în ultimă instantă, o utopie a modernizării în care nu se dorește îmbunătățirea poporului și așezămintelor sociale și naționale, ci înlocuirea cu un popor nou și o lume nouă. O utopie periculoasă a unei drepte false.
Vlad Diaconu