Iata ca ceea ce asteptam de mai multe luni sa se intample, s-a intamplat. Aproape 800.000 de bugetari si-au unit fortele pentru a lupta importiva guvernului, cerand salarii mai mari, stoparea disponibilizarilor din sectorul de stat si renuntarea la cele 10 zile fara plata pe care toti bugetarii ar trebui sa le ia pana la sfarsitul acestui an.
Trebuie spus de la bun inceput ca este dreptul sindicatelor sa protesteze si sa ceara orice, problema apare insa atunci cand guvernul cedeaza, iar consecintele acestor cedari sunt suportate in primul rand de altii.
Nu doresc sa reiau teoria aparatului administrativ romanesc supradimensionat, nerestructurat, consumator de resurse si lipsit de eficienta – s-a scris si am scris destul pe aceasta tema, insa ceea ce eu nu inteleg este atitudinea sindicatelor prin comparatie cu situatia in care se afla economia romaneasca.
Este usor sa faci greva si sa ceri, insa este mult mai greu sa spui si de unde ar trebui sa scoata guvernul banii pentru onorarea acestor cereri. Nu concediem oameni, nu reducem salariile, marim coeficientii din Legea de salarizare unica, facem toate acestea desi guvernul traieste practic de pe azi pe maine, “de la un imprumut la altul” cu alte cuvinte, iar perspectivele nu sunt deloc roz din moment ce in prima jumatate a anului, deficitul bugetar a ramas in limitele stabilite cu FMI doar pentru ca unele dintre cheltuieli au fost amanate pentru semestrul doi.
In acest moment, consider cererile angajatilor din sectorul bugetar ca fiind nerealiste si lipsite de fair play fata de angajatii din sectorul privat si in plus, as dori sa aflu raspunsul la urmatoarea intrebare:
– cum inteleg cei 1.4 milioane de angajati din sectorul public sa isi asume in solidar cu restul populatiei efectele crizei economice, daca nu accepta nici reducerea temporara a salariilor, nici reducerea numarului de angajati, nici reducerea cheltuielilor prin luarea unor zile de concediu fara plata?
sursa: khris.ro