”Ce vrei să fii, când o să fii mare?”, ne-a trecut întrebarea învățătoarei printre capetele ciufulite în îmbrânceala generalizată din pauză, ca o invitație la mărturisirea visurilor.
Cosmonaut, s-a auzit dintr-un colț, aviator, sportiv, scafandru, alpinist, căpitan de vas- din alte părți, ca bilele de biliard rostogolite pe masă, explorator, apoi au sunat precum bănuții mai banalii medic și arhitect, inginer și profesor. Am fost singurul care a spus scriitor, și parcă simt și în prezent cum mi s-a aprins fața de emoție.
Îmi amintesc că eram fascinat și de filmele lui Jacques-Yves Cousteau, cu universul submarin. Era în noi un avânt și-o credință că o să schimbăm lumea, ”iar în anul 2000, când n-o să mai fim copii”, cum se zicea într-un cântecel”, musai o să facem duș în habitaturile umane de pe Lună, dacă nu în cele de pe fundurile oceanelor. Zilele trecute, vorbeam cu un grup de puști, și le-am pus întrebarea învățătoarei mele, de fapt- cred că întrebarea dăscălițelor din toate timpurile. Avocat, polițist, fotbalist, om de afaceri, IT-ist- s-au aliniat cele mai multe răspunsuri; medic și judecător- doi pici mai rotofei, arheolog- un pistruiat ochelarist, vedetă de televiziune- o fetiță brunețică și gureșă.
Am fost contrariat de ce am auzit, de pragmatismul opțiunilor, de evaporarea la majoritatea a aspirației de-a ieși din comun. De lipsa dorinței să-și asume riscuri nebănuite. De credința că e mai bine să nu iasă din cadrul plasei de siguranță cotidiene. De lipsa combustiei pasiunii, care asigură salturile omenirii. Trist, am încercat să caut în mine răspunsuri, la cauzele opțiunilor lor. Că nu sunt visători la o așa vârstă fragedă. Dacă nu acum, când?
Să fie greutățile pe care le văd în familie, și vor să nu aibă și ei parte de așa ceva? Să fie influența din media, a școlii? Să fie netul de vină, unde la un click distanță găsești ce vrei și ce nu vrei? Să creadă că ei cunosc deja lumea, când pe un link ești în Himalaya și pe altul în Cairo ori Paris? Să fie mulțumiți cu cunoașterea la mâna a doua, facilă și înșelătoare, mediată, și de aceea să nu viseze să descopere nu știu ce grozăvie în Antarctica, să plutească într-o barcă pe Amazon? Nu știu sigur. Sub fețele lor frumoase, ca în păpușile Matrioșka, am avut impresia că se ascund bătrânei blazați, supți de viață ca oasele de măduvă. Sper să mă înșel. Viitorul e o persectivă neîncurajatoare. Și m-a încercat teama, deși nu mi-e familiară. O teamă difuză, și de aceea mai acută, de sfârșit de eră.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria