În aceste condiții, fiecare mișcare politică din România trebuie privită în context geopolitic regional. Astfel, alegerile locale nu sunt doar alegerile prin care se hotătăsc primarii localităților. Nu, alegerile locale din 5 iunie stabilesc cum va fi amenajată România de acum încolo.
Aceste alegeri, împreună cu prezidențialele din 2014 și cu alegerile parlamentare de la finalul acestui an vor încheia un ciclu. În 2014 ne-am ales cu un președinte care este și fizic și sufletește la mii de kilometri de România. Apoi, cu un guvern ilegitim ai cărui reprezentanți sunt fie incompetenți, fie vânduți altor interese de cât cele naționale. La aceste alegeri locale suntem îndemnați să votăm tot cu dreapta, de parcă vânzarea de neam și țară este o ideologie clară și trebuie propagată în continuare.
Alegerile locale – primul pas spre federalizarea României
Alegerile locale din acest an vor da tonul pentru alegerile parlamentare. Președintele dorește guvernul său iar lucrurile nu mai pot fi întârziate mult timp. Atât PNL cât și guvernul tehnocrat stau în expectativă pentru a prelua puterea. Este clar că o victorie a PNL-PDL la locale va duce la o victorie și la parlamentare și dacă Iohannis va avea primăriile și guvernul va putea câștiga ușor un nou mandat în 2019. Practic, alegerile locale din 5 iunie ne definesc viața politică pentru următorii 8 ani.
Planul PNL, care este de fapt, impus de la Bruxelles via Berlin și acceptat de marile puteri este federalizarea României. Ei își doresc să împartă România în mai multe regiuni ca să fie cât mai divizată.
Această idee nu este nouă, ea a fost susținută, într-un fel sau altul, de fiecare om politic din Ardeal. Acolo s-a născut sentimentul de superioritate față de restul țării, față de vechiul regat. Nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă că o Românie Mare este o Românie puternică și au plecat de fiecare dată urechea la interesele străine care le spuneau că Transilvania este mai bună, Transilvania se descurcă singură.
Emil Boc și Traian Băsescu au vorbit de descentralizare, Iohannis și Cioloș duc tema mai departe iar PNL urmează acest trend. Faptul că Partid Național Liberal dorește dezmembrarea României poate fi mai mult decât suspectă, dar trebie să înțelegem că PNL-ul de azi nu este cel condus de Brătieni, este condus de Blaga și Gorghiu, iar componența sa este maculată de încă actualele redute ale lui Traian Băsescu.
Dacă vorbim despre istoria PNL este clar că privind în actualul partid cădem în derizoriu, dar și dacă privim un pic în spate sunt încă întrebări care ne frământă:
• Oare ce crede Alina Gorghiu, în 2012 a fost lovitură de stat?
• Tăierile de pensii și salarii au ajutat România?
• A fost Guvernul Boc unul performant?
Autor: Alexandru David