Site icon gandeste.org

Ajutați-i pe românii sclavi din Puglia! Apelul unei românce către autoritățile române

Cazul a fost semnalat de sindicatul Cgil din Puglia și a ajuns în paginile presei din toată Italia. Cinci muncitori agricoli români, segregați de caporali în localitatea Ginosa, Puglia, au denunțat că au muncit și trăit trei luni în condiții greu de imaginat. Iată apelul unei românce.



Au fost exploatați pe câmpuri, plătiți cu sume derizorii pentru muncă fără pauze și fără zile libere. Munceau chiar și 16 ore pe zi, pe salarii de absolută mizerie, de 150 – 200 de euro pe lună, evident fără niciun fel de contract. Au fost lăsați fără documente și segregați într-o casă rurală, „printre șoareci și broaște și fără apă”, în condiții de igienă șocante.

„Există o singură toaletă exterioară lângă un puț din care lucrători iau apă pentru a găti și bea. Nu e apă curentă și în spate este o cocină pentru porci. Duhoarea este de aceea insuportabilă fiindcă intră prin ferestrele dormitorului”, au denunțat sindicaliștii de la Flai Cgil Taranto, într-o conferință de presă în 20 februarie.

Oamenii s-au revoltat, au cerut condiții decente, însă „caporalul” i-a alungat pur și simplu, fără să le mai dea nimic pentru munca lor.

În 23 februarie, alți doi români au primit asistență de la sindicaliștii de la Cgil Taranto. Este vorba de un bărbat și o femeie de naționalitate română, care au primit ajutor în stația de autobuz din zona Porta Napoli din Taranto, unde au fost abandonați de un caporal după ce au fost bătuți. Au intervenit sindicaliștii Flai și Cgil care i-au găsit pe români încă murdari și cu puținele lor lucruri înghesuite într-o plasă pentru cumpărături. Unul dintre ei avea un ochi tumefiat și multiple fracturi la nivelul feței.

Cei doi fuseseră închiși într-o casă rurală, la fel ca alți cinci conaționali care prezentaseră plângere cu câteva zile înainte, și bătuți doar pentru că și-au cerut salariul.

Cazuri foarte grave, pentru care mișcarea politică „Sinistra Italiana” (SI) din Ginosa trage un semnal de alarmă. De subliniat că recent în Puglia a murit de oboseală o zilieră italiană, Paola Clemente.

Românca Paula Maria Luca, din Sinistra Italiana Puglia, a difuzat un mesaj de solidaritate cu muncitorii exploatați, în același timp un apel pentru intervenții decise ale autorităților, române și italiene.

«Suntem frustrați și dezamăgiți în aceste zile din cauza faptelor deosebit de grave de exploatare și violență întâmplate la Ginosa.

Sunt zece ani de când spunem acele povești de sclavie și inumanitate, cum sunt cele denunțate de muncitorii agricoli români la FLAI din Taranto după ce au fost bătuți, alungați și abandonați de caporalul lor doar pentru că își cereau salariul.

Am profitat de toate ocaziile pentru a fi alături de lucrători, nu numai comunitari, și a da voce suferințelor lor.

O poveste dramatică, descrisă de cartea ”Ghetto Italia” a Prof. Leonardo Palmisano și a Ing. Yvan Sagnet pe care noi, cei de la Sinistra Italiana, am dăruit-o primarului din Ginosa. Pentru că nu mai acceptăm indiferența care a caracterizat administrațiile locale în ultimii 10 ani.

Nu mai este timp de pierdut când în pericol este viața unor femei și bărbați lipsiți de apărare, închiși în case rurale de lângă câmpuri, când ritmul și condițiile de viață și muncă sunt similare celor din lagăre.

Subiecți utili din punct de vedere economic, mijloace de producție, mașinării care trebuie să funcționeze cu forța, forța palmelor și a paharului cu apă și zahăr când leșină în serele supraîncălzite, mașinării sub soarele încins al câmpurilor puglieze care a ars ultima respirație a Paolei Clemente.

Sinistra Italiana din Ginosa solicită tuturor celor au datoria să acționeze imediat cu controale încrucișate ale Agenției Fiscale pentru reperarea domiciliului fiscal, Ministerului Muncii pentru a verifica dacă există coincidențe de adresă privind locurile de muncă, Poliției Urbane pentru a verifica declarațiile de prezență sau declarațiile antiterorism, școlilor pentru a se verifica dacă copiii înscriși sunt rezidenți sau se bucură de drepturi depline de ședere pe teritoriul italian.

Cerem comunității din Ginosa să declare de urgență prezența de cetățeni comunitari în locuințele proprietate personală.

Solicităm primarului din Ginosa să comunice toate informațiile la ambasada română din Republica Italiană pentru a se pune la dispoziție în vederea traducerii și apostilării documentelor necesare pentru ca cetățeni români să își poată regulariza situația.

Sinistra Italiana din Ginosa rămâne la dispoziția comunității și își exprimă solidaritatea față de toți lucrătorii care suferă în tăcere și își riscă viața pentru un drept fundamental în Italia și în Europa.»

Mașina unui muncitor agricol român, incendiată în Calabria

Autoturismul unui muncitor agricol român de 44 de ani a fost incendiat. S-a întâmplat în noaptea de 27 februarie la San Gregorio d’Ippona. Pentru stingerea flăcărilor la fața locului au intervenit pompierii din Vibo Valentia și carabinierii de la unitatea locală.

Sursa: Gazeta Romaneasca

Exit mobile version