Pentru cine nu este convins de ubicuitatea acestor termeni în viața noastră de zi cu zi, să dăm câteva exemple:
Pe pagina oficială de Internet a Institutului European pentru Egalitatea de Gen (European Institute for Gender Equality) aflăm că în România există[1]:
- Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a cărui arie de interese cuprinde printre altele ”gender stereotypes”, „genderbased violence”;
- apoi Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – aria de interes ”men and gender equality”;
- apoi Comisia Națională în domeniul Egalității de Șanse între Femei și Bărbați – aria de interes ”men and gender equality”.
Pe lângă aceste instituții la o simplă cautare pe Internet mai găsim: Direcția pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați în cadrul Ministerului Muncii; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi; Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați – toate aceste instituții abordând ”problematica de gen”.
Există de-asemenea o serie întreagă de organizații non-guvernamentale care abordează problematica gender: Societatea de Analize Feministe AnA, Șanse Egale pentru Femei (SEF), Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen Filia, Civic Education Project (CEP), Fundația pentru o Societate Deschisă, Centrul de Parteneriat pentru Egalitate, Societatea pentru Educație Contraceptivă, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G.
Avem apoi Festivalul Egalității de Gen[2], proiectul ”Investește în oameni”[3], atelierul ”Cum să depășim stereotipurile de gen. Bariere și provocări în viața femeilor din România”[4], întâlnirea ”Școala fără discriminare a părinților”[5], etc.
Ce este așadar ”gender mainstreaming”? Acesta este o teorie socială care se grupează în jurul ideii centrale de ”identitate de gen”. Conform acesti teorii, identitatea persoanei este un cumul de preferințe, experențe, valori, etc. imprimate de mediul social. Mai mult, sexul biologic nu joacă nici un rol în identitatea persoanei. ”Ca teorie de bază, pornește de la diminuarea înțelegerii sexului din punct de vedere biologic și promovarea în locul lui a genului (de la gender, engl.), ca principiu de diferențiere socială.”[6] Teoria susține că bărbații și femeile sunt absolut identici până la acel mic detaliu biologic lipsit de relevanță care este aparatul reproductiv. Deviza este: ”doar mediul social construiește identitatea persoanei, biologicul nu joacă nici un rol.”
Însă ceea ce este ”construit” – prin influența mediului social, poate, în mod evident, să fie ”deconstruit” și ”reconstruit” prin modificarea mediului social. Acolo unde există discriminare, susțin teoreticienii, se poate acționa prin modificarea mediului social dintr-unul ostil într-unul favorabil categoriei discriminate. Este de la sine înțeles că este mai ușor de construit identitatea unei persoane decât de modificat. De aceea atenția teoreticienilor este îndreptată în mod special asupra copiilor, aflați în perioada formării identității individuale. Ceea ce la nivel teoretic pare mai mult sau mai puțin plauzibil are în practică consecințe catastrofale. De aceste consecințe ne vom ocupa în continuare.
Gender mainstreaming susține că pentru a eradica fenomenul discriminării femeii în societate, cu alte cuvinte pentru a oferi șanse egale femeilor și bărbaților, conform bazei teoretice de mai sus, soluția este deconstrucția antagonismului bărbat – femeie și înlocuirea acestuia cu ”o educație androgină”[7]. Ce înseamnă conform acestei teorii sociale ”educație androgină”, care ar trebui promovată începând cu creșa și grădinița, și aplicată ulterior interdisciplinar și consecvent în școală?
Conform DEX androginul este ”o ființă fabuloasă din mitologia greacă, jumătate femeie, jumătate bărbat”. O ”educație androgină” ar fi deci o educație în care îi creștem pe copii ”jumătate fetițe, jumătate băieți”. Acest lucru ne este confirmat și de ghidul ”Prevenirea stereotipurilor despre femei și bărbați la vârsta copilăriei”[8] unde ni se precizează printre altele că fetițele trebuie încurajate să se joace cu mingea, iar băieții ”să alinte o jucărie de pluş sau o păpuşă, care le-ar consolida abilităţile social-afective.”
Consecința logică a educației ”jumătate femeie, jumătate bărbat” este educația ”nici femeie, nici bărbat”, de vreme ce jumătate de femeie nu e o femeie întregă și jumătate de bărbat nu e un bărbat întreg. Dar dacă cei mici sunt educați să nu devină nici femei și nici bărbați, atunci ce? Soluția ar fi genul, ne indică genderiștii. În timp ce sexul unei persoane are în vedere aspecte biologice, ”genul” definește un comportament social. Cei mici trebuie îndreptați să-și dezvolte personalitatea în concordanță cu ”genul” și nu cu ”sexul”. Că ”genul” nu e totuna cu ”sexul” este clar, din însăși definiția ”genului” care include mult mai mult decât un simplu detaliu anatomic. Iar teoreticienii afirmă că ”genul” și ”sexul” nu trebuie și nici nu sunt întotdeuna în armonie. Cu alte cuvinte un comportament pe care îl asociem în general unei femei poate fi specific unui bărbat și invers… Nu trebuie să ne mire deci că lista lungă a exemplelor de ”genuri” include: heterosexuali, homosexuali, transsexuali, intrasexuali, etc. Mai mult, copiii noștri sunt încurajați să adopte diferite identități de gen, să experimenteze, să pună sub semnul întrebării stabilitatea identității de gen… Înlocuți în fraza anterioară ”identitate de gen” cu oricare din exemplele concrete ale ”genului” și trageți singuri concluzii cu privire la tipul de experiențe pe care copiii noștri sunt încurajați de către genderiști să le facă.
Cine s-ar fi gândit că pe ușa din spate a democraticei egalități de șanse între femei și bărbați se strecoară homosexualii, transexualii, intersexualii, etc.? Dacă avem nevoie de dovezi, să privim peste gard la vecinii noștri mai ”civilizați”: în Germania li se recomandă astăzi profesorilor, în numele egalității dintre bărbați și femei, să tematizeze subiecte precum homosexualitatea, modele alternative de famili, etc. în obiectele pe care le predau: profesorul de latină să predea poeziile despre homosexualitate ale lui Catullus, profesorul de desen să discute cu elevii despre boema pariziană la început de secol cunoscută pentru promovarea unui stil de viață libertin, etc.
Deși nu este susținută de nici un fel de dovezi științifice, ba este chiar infirmată în special de neurobiologie, această teorie nu numai că a fost impusă la toate nivelurile politice și sociale, inițial în America, ulterior în Uniunea Europeană și de aici în toate țările membre, dar ea a început deja să acționeze în straturile cele mai de jos, în școală ca și în divertisment, la locul de muncă ca și pe stradă. Cât de bizare sunt rezultatele eradicării ”sterotipurilor de gen” sau a aplicării ”problematicii de gen” în viața de zi cu zi se poate vedea cu ușurință în exemple luate din Germania sau de aiurea: în Berlin instituțiile publice încep să se doteze cu o a treia toaletă pentru persoanele care nu vor sau nu pot spune despre sine dacă sunt bărbați sau femei. Tot în Berlin figura verde, masculină de pe semafoarele rutiere a stârnit o amplă dezbatere la nivel politic, căci, nu-i așa, e o formă de discriminare cu care femeile sunt confruntate de fiecare dacă când trebuie să traverseze strada. Nici figura feminină cu codițe și fustă nu a fost acceptată, întrucât aceasta încurajează stereotipurile de gen în care femeile poartă părul lung și fustă. La ora actuală problema aceasta este încă deschisă[9]. Manuale școlare, broșuri, reclamele stradale, etc. au fost modificate în sensul egalității dintre femei și bărbați: au dispărut fotografiile în care femeile apar în roluri clasice de gospodine, mame, etc., precum și fotografiile de grup în care numărul bărbaților e majoritar. De cenzura ”gender” din presa scrisă nici nu mai are rost să pomenim. Ați observat reclamele de la televizor din ultima vreme? Și de acolo au dispărut gospodinele sau femeile din fața mașinilor de spălat. În locul lor ne zâmbesc în reclame superbe ”bussines women” în costume Armani și bărbați cu copilul într-o mână și aspiratorul în cealaltă. Mai trebuie precizat că e vorba de o directivă europeană? Toate aceste măsuri au drept scop ”reeducarea” în spirit ”gender”, ”androgin” și este evident că ea este extrem de eficientă în cazul persoanelor al căror proces de maturizare e în curs de defășurare: copiii și tinerii.
Și în Germania ca și în România cancerul acesta se infiltrează pe tăcute, de sus în jos, prin comitete și comisii, prin studii, proiecte și recomandări, prin instruirea cadrelor didactice, modificarea manualelor, violarea limbajului. Și ca peste tot, se depun eforturi susținute ca tocmai cei care s-ar putea opune și în sarcina cărora se află de altfel educația copiilor să nu afle despre ce este vorba: părinții sunt categoria cea mai neștiutoare, iar aici intră chiar și acei părinți cu grad ridicat de instruire.
Da, sunt de-acord să milităm pentru șanse egale pe piața muncii între băieți și fete, dar avem nevoie pentru aceasta de ”educație androgină”? Alte soluții nu mai există? Da, sunt de-acord să milităm pentru dreptul la liberă alegere al femeii, dar pentru alegerea reală între carieră și educația copiilor, nu doar stimularea integrării ei pe piața muncii și ridiculizarea și culpabilizarea consecventă a mamei care a ales să rămână lângă copii. Bietele noastre mame nici nu mai știu astăzi că e dreptul lor legitim să rămână lângă copii: prin atacuri legislative și economice repetate, familia românească nu mai poate trăi astăzi decent fără încadrarea în muncă a ambilor părinți. Se uită însă un lucru: daca mama și cu tata sunt la serviciu, copiii cu cine rămân? Iar statul își freacă mâinile bucuros: a rămas să se ocupe singur de ”educația androgină” a copiilor noștri, așa cum i-a fost dictat de la Bruxelles.
Prin studiul comparativ al materialelor din spațiul german și român constat următorul lucru: grija minuțioasă și consecventă de a nu face în materialele românești nici un fel de afirmații care ar putea să ridice semne de întrebare sau ar putea indica fondul problemei în discuție. Termeni ca ”homosexual”, ”transsexual”, ”sex”, ”familie formată din membri de același sex”, etc. care abundă în materialele gemane, aici lipsesc cu desăvârșire. În locul acestor termeni expliciți se folosesc expresii de genul: ”diversitate de gen” (dar nu se precizează nicăieri că aceasta înseamnă heterosexuali, homosexuali, intrasexuali, transsexuali, etc.), ”familia tradițională anacronică” (iarăși, nu se numește nicăieri care este și cum arată familia modernă), ”educație androgină” (fără a se preciza că aceasta este echivalentă cu perturbarea gravă a personalității adolescentului prin punerea mereu și mereu sub semnul întrebării a identității sale sexuale – căci dacă nu suntem bărbați și femei cum ne îndoctrinează noii ideologi, atunci ce suntem?).
Recunosc că trebuie să dai dovadă de mare talent să numești lucruri fără să le spui pe nume, chiar și atunci când ai la îndemână un întreg vocabular conceput special pentru aceasta. Dacă nu ar fi tragic, aș propune spre amuzament următorul tabel cu traducera în limba română a concluziilor studiului ”Perspective asupra dimensiunii de gen în educatie”[10] (editat în 2004!). Se înțelege de la sine că aceste concluzii evidențiază starea înapoiată în care se află bietul român, stare din care trebuie scos de urgență pentru a putea intra în Europa:
Tablou comparativ
| Concluziile studiului ”Perspective asupra dimensiunii de gen în educatie” în limbaj de gen (pag. 12) | Concluziile studiului ”Perspective asupra dimensiunii de gen în educatie” în traducere românească |
| Conţinuturile educaţionale promovează un model static al relaţiilor de gen, fiind indusămai degrabă segregarea decât colaborarea de gen. | Materialele didactice cu care copiii intră în contact în școală promovează familia românească stabilă, fiind promovat mai degraba spațiul privat al familiei decât adulterul cu persoane de sex opus sau de acelați sex. |
| Genul este construit dihotomic, tendinţa fiind de esenţializare a diferenţelor de gen (definirea se face mai mult prin deosebiri decât prin asemănări). | În România copiilor li se induce ideea că se împart în două categorii: fete și băieți, tendința fiind de evidențiere a diferențelor dintre aceste categorii – se înțelege în detrimentul variatelor categorii sociale definite prin ”genul persoanei” cum ar fi: heterosexuali, homosexuali, intrasexuali, transsexuali, etc. |
| Rolurile de gen sunt preponderent tradiţionale şi anacronice (nu sunt actualizate, nu oferăo imagine la zi a situaţiei, inhibând posibilitatea comparării, a alegerii dintre alternative). | Împărțirea în femei și bărbați este tradițională și anacronică, neactualizată și în neconcordanță cu realitatea la zi, inhibând posibilitatea comparării și alegerii între stiluri de coexistență socială cum ar fi heterosexuali, homosexuali, intrasexuali, transsexuali, etc. |
| Construcţia genului se face prin uniformitate şi nu prin diversitate (nu se asociază genului diverse situaţii, circumstanţe de vârstă, economice, culturale, educaţionale, experienţă personală etc.) | În ciuda inovațiilor revoluționare în domeniul științelor sociale, românii continuă să creadă că sunt ori bărbați ori femei, având tendința să ignore diversitatea exprimată prin heterosexuali, homosexuali, intrasexuali, transsexuali, etc. O mică precizare: există și asexuali – persoane care nu sunt interesate de sex. Precizarea este necesară pentru a nu discriminarea persoanele în vârstă menținate cu înduioșătoare grijă în concluzii. |
În această lumină și proiecte de genul ”Școlii mamelor” a carismaticei Andreea Marin sunt periculoase. Proiectul ”Școala mamelor” luptă pentru emanciparea femeii (în acest caz particular al mamei), dar nu în sensul susținerii acesteia să rămână lângă copii dacă își dorește, ci, ca toate mișcările feministe din care se trage genderismul, în sensul integrării acesteia în muncă, al emancipării de sub ”dominația” partenerului, a independenței față de familie. Se sugerează prin astfel de proiecte că femeile sunt lipsite de protecție, de un cadru social în care să se dezvolte și în ultimă instanță de soluții. În aceste condiții, ”Școala mamelor” apare drept soluția salvatoare. Numai că femeile nu sunt deloc lipsite de soluții. În primul rând codul penal prevede sancțiuni pentru violența în familie, iar în al doilea rând există structuri sociale de genul familiei mărite, al bisericii, etc. unde astfel de probleme erau rezolvate în mod tradițional. Dacă asculți reclama făcută proiectului îți vine să te întrebi cum au rezistat femeile atâtea mii de ani fără ”Școala mamelor”…
O dovadă că proiectul ”Școala mamelor” se alătură corului gender mainstreaming este și faptul că partenerul transnaţional al proiectului este fundaţia JOL – LET din Ungaria[11]. Fundația Jól-Lét Közhasznú Alapítvány are ca obiect de activitate ”Men and gender equality” după cum aflăm de pe pagina de Internet a Institutului European pentru Egalitate de Gen (European Institute for Gender Equality)[12].
Se prea poate ca activitatea desfășurată de inițiatorii proiectului să fie benefică pentru cele câteva zeci, sute sau poate mii de mame care au apelat la ”Școala mamelor”. Doar că se pune întrebarea: care este prețul pe termen lung al acestui demers? Consolidarea unei ideologii care va afecta generații întregi de mame silite să facă ”carieră” pentru a nu fi ostracizate și generații întregi de copii siliți să crească alături de educatoare și cadre didactice instruite să-i educe după normele noii corectitudini politice?
Să tragem concluziile: gender mainstreaming susține că familia tradițională formată din mama, tata și copii este anacronică și încurajează sterotipurile de gen. În locul ei trebuie promovată familia modernă care poate îmbrăca forme variate: de la familia cu membri de același sex și pânâ la familia formată din mai mult de doi membri adulți (poliamorie). Gender mainstreaming susține că trebuie să îi educăm pe cei mici în spirit ”androgin”, în sensul formării acestora deschiși spre orice formă de manifestare masculină sau feminină indiferent de sexul biologic. Promovarea stilului de viață homosexual, transsexual, etc. trebuie să se facă înainte de istalarea, fixarea ”stereotipurilor de gen” ceea ce este echivalent în fapt cu sexualizarea copiilor de la vârste înspăimântător de mici.
Oricât ar fi de îngrijorătoare agitația și strigătele stridente ale celor de la Accept, ALEG, etc. care cer introducerea orei de educație sexuală în școală, ele sunt doar vârful vizibil al unui iceberg de dimensiuni greu de imaginat. Dacă noi, părinții putem lupta cu acest colos nu știu. Dar cred că suntem datori copiilor noștri să încercăm. Voi reveni.
_____
NOTE
[1] http://eige.europa.eu/gender-mainstreaming/countries/romania/structures
[2] http://aleg-romania.eu/festivalul-egalitatii-de-gen-19-21-septembrie-2014/
[3] http://genderbudgets.ru/biblio/ghid-privind-prevenirea-stereotipurilor-de-gen-la-.pdf
[4] http://www.cpe.ro/acasa/13-acasa/127-atelier-despre-stereotipurile-de-gen-bariere-si-provocari-in-viata-femeilor-din-romania
[5] http://www.cncd.org.ro/noutati/Proiecte/Proiectul-Scoala-fara-discriminare-a-parintilor-262/
[6]http://www.provitabucuresti.ro/docs/argument/Teoria%20genului%20si%20pericolele%20sale.pdf
[7] Vezi spre exemplu http://www.unicef.org/romania/ro/STUDIU_de_GEN.pdf, pag. 127 sau http://genderbudgets.ru/biblio/ghid-privind-prevenirea-stereotipurilor-de-gen-la-.pdf, pag. 16 unde se vorbește de ”orientarea către un rol de gen androgin”.
[8] http://genderbudgets.ru/biblio/ghid-privind-prevenirea-stereotipurilor-de-gen-la-.pdf, pag. 18
[9] Vezi ”Gender Gaga. Wie eine absurde Ideologie unseren Alltag erobern will” de Birgit Kelle
[10] http://www.unicef.org/romania/ro/STUDIU_de_GEN.pdf
[11] http://www.scoalamamelor.ro/1/Despre-noi
[12] http://eige.europa.eu/men-and-gender-equality/methods-and-tools/hungary/activity-jol-let-kozhasznu-alapitvany-well-being-public-interest-foundation
Autor: Ana-Maria Carp (Economistă, rezidentă în Germania. Colaborează cu Asociația PRORELIS Iași)
Sursa: Cultura Vietii