Site icon gandeste.org

Adrian Severin: Epopeea frustraților (articol publicat în 2005)

Atunci cand vor puterea, alogenii stiu sa inteleaga si sa manipuleze perfect suferintele popoarelor in mijlocul carora traiesc. Este cazul corsicanului Bonaparte pentru francezi, al austriacului Hitler pentru germani, al gruzinului Giugasvili (Stalin) pentru rusi sau al tatarului Basescu pentru romani. Cu totii au reusit sa duca popoarele respective la cote de entuziasm inexplicabile, sa le trezeasca o irationala admiratie si loialitate fata de lider, sa le insufle un spirit de sacrificiu suicidar. Primii trei si-au lasat tarile in ruina. Cel de al patrulea trebuie oprit inainte de a o face.

Cum au reusit asemenea persoane sa atraga sustinerea oarba a unor mase atat de mari de oameni atat de diferiti? Frapeaza caracterul orizontal al acestei sustineri, precum si contrastul cultural dintre lider si sustinatorii sai. In cazul Romaniei, grupul de fani cuprinde persoane din categorii socio-profesionale foarte diferite (intelectuali complexati, afaceristi recent imbogatiti, aristocrati scapatati, studenti exaltati, burghezie urbana si intelighentie rurala). Le tine impreuna frustrarea si teama de marginalizare.

Romania post-totalitara cunoaste generalizarea unui sentiment de insatisfactie. Cauzele sunt numeroase. Trecerea de la o lume a certitudinilor rele la una a incertitudinilor ademenitoare si discrepanta dintre asteptari (de obicei nerealiste) si realizari (de obicei sub posibilitati) genereaza nevroza. Adaptarea la un mod de viata nou induce inegalitati dureroase care pun in discutie sisteme de valori. Stresanta este si coruptia care insoteste regimurile de tranzitie precum hotii de cadavre urmeaza deplasarea frontului. Imbogatirea incipienta alimenteaza invidia celor care se tem de marginalizare dar si nelinistea celor care cred ca nu acumuleaza suficient de repede si de mult. Peste acestea se suprapun greselile guvernarii, calamitatile naturale si perfidia unor puteri straine gata sa profite de slabiciunea tarii.

Insatisfactia face ca oamenii sa fuga in viitor; adica sa se refugieze in ideologie proiectand o societate ideala. Uneori nemultumirea isi are originea in mizeria existentiala. Alteori ea masoara distanta dintre veleitati si perceptia asupra propriului statut social. Cu cat acest statut este mai bun, cu atat atingerea tintei pare mai realista, iar departarea ei mai iritanta. O astfel de iritare naste complexe si frustrari.

Putem imparti, asadar, nemultumitii in avuti si saraci. Primii sunt dinamici, dar si nervosi, radicali, intransigenti. Elevi, studenti, persoane cu venituri mari si studii superioare constituie optimistii, dar si furiosii politicii. Ceilalti sunt apatici, pesimisti, defensivi. Ei isi apara nevoile avand asteptari moderate. Neimpacati cu soarta, primii sunt surescitati. Acceptandu-si cu resemnare statutul, cei din urma sunt stabili psihic.
Succesul eroilor alogeni se sprijina in primul rand pe slabiciunea umana a nemultumitilor frustrati. Pentru aceasta categorie vulnerabila ideea unei subversiuni generale de care se face vinovata o oligarhie corupta identificata, in Romania, cu PSD, este atragatoare. Un PSD care fiind constant sustinut de nemultumitii calmi majoritari, pare coplesitor si arogant. Pe un atare fond, solutia reinnoirii totale prin foc si spada a societatii seduce sufletele obosite de mediocritatea celor aprioric invinsi. Lor li se adreseaza mesajul unuia dintre ei care nu este, totusi, ca ei: Traian Basescu.

Nimeni nu percepe mai bine gustul frustrarii si revolta neputintei ca alogenii. Nimeni nu simte mai bine ura fata de o lume care pare a te tine la periferie si in care te integrezi calcand-o in picioare. De aici apar liderii “nonconformisti” primiti cu bucurie de cei care cred ca ordinea inconjuratoare este vinovata de esecurile lor. Asemenea lideri sunt cu atat mai sustinuti, cu cat cei care ii sustin ii simt straini si, deci, inferiori. Frustratii isi leaga sperantele de un Fat Frumos salvator pe care nu il accepta decat daca este suficient de urat spre a le oferi un contrast avantajos.

Pe cand ceilalti politicieni au cautat cate un segment social pe care sa il reprezinte, domnul Basescu a adunat in tabara sa frustratii de pretutindeni – veleitari ratati si idealisti complexati, culturnici exaltati si analisti schizoizi, intelectuali cu nume si agramati cu avere, junii teribilisti si senilii frivoli. Ei au alcatuit o armata de zgomot care, ocupand spatiul mediatic, a dat sentimentul ca intreaga natiune isi doreste un lider epopeic. Multi oameni de buna credinta au cazut in capcana. Epopeea propusa de Traian Basescu era, de fapt, terapia pentru calmarea disperarii izvorate din mediocritate.

Problema este nu numai ca oamenii nu pot trai zilnic in epopee ci ca, avand cauze diferite, frustrarile nu pot fi tratate in bloc. Or, ajuns la putere, Fat Frumos cel urat dispune doar de paliativul agitatiei permanente, adica linisteste o criza generand altele. Asa se explica de ce cu Traian Basescu Romania nu i-a pierdut nici pe corupti si nici pe birocratii comunisti, ci si-a pierdut linistea. Si asa va fi cat timp el va ramane la Cotroceni.

Autor: Adrian Severin

Sursa: 9am.ro

Exit mobile version