Site icon gandeste.org

Adevăratul prim-ministru al ţării

Titlul nu este o exagerare! Din septembrie 1990 de când a fost numit guvernator al Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu conduce destinele ţării. Indiferent de culoarea politică a Executivului sau de cum îl chema pe primul-ministru, toţi, dar absolut toţi au fost nevoiţi să se sfătuiască cu Isărescu. Să se sfătuiască e elegant spus: să-l asculte e cel mai corect! Da, pentru că în prezent puterea economică e cea care dictează, iar de 19 ani politica economică a României a fost condusă – pe faţă sau din umbră – de marele boss din Lipscani. Puţină lume ştie că din 1993 Mugur Isărescu e membru al Clubului de la Roma şi că este singurul român care face parte din celebra Comisie Trilaterală. Două organizaţii care fac jocuri la nivel planetar. În zadar, destule formaţiuni politice au încercat să-i ia capul, cum se spune în popor. De fiecare dată, finanţele internaţionale au transmis că singurul om din România care pricepe ce se întâmplă cu finanţele şi cu politicile monetare este Mugur Isărescu.

Vrem, nu vrem, Mugur Isărescu devine o legendă. A intrat în Cartea Recordurilor ca fiind guvernatorul care a stat cel mai mult la conducerea unei bănci naţionale. Isărescu putea să plece în domeniul privat, până acum, de zeci de ori, unde se putea umple de bani. Nu ştiu de ce nu a făcut-o. Îmi place să cred că a fost vorba la mijloc de patriotism, de simţul datoriei. Din acest punct de vedere începe să rivalizeze cu fondatorul BNR, Eugeniu Carada!

Florian Bichir
sursa:  libertatea.ro

Exit mobile version