Site icon gandeste.org

A TREIA VILĂ, renovată pentru Iohannis: “Sarcina noastră este să îi asigurăm lux şi eleganţă”

O a treia vilă este în renovări pentru Klaus Iohannis. Preşedintelui i se pregăteşte şi vila oficială de la Predeal, preferata lui Traian Băsescu în vacanţele de iarnă, din cele două mandate de la Cotroceni. Gelu Vişan, cel care a dezvăluit şi cât se investeşte la Vila Lac 3, spune că de aproape o lună se lucrează la reşedinţa şefului statului din Predeal.

RA-APPS a început lucrări de reparaţii nu numai la Vila Lac 3, reşedinţa oficială din Bucureşti unde este aşteptat să se mute Klaus Iohannis.

Renovări s-au făcut şi la vila de protocol din Neptun, acolo unde şeful statului şi soţia sa, Carmen, îşi petrec vacanţa în aceste zile, dar şi la cea din Predeal.

Potrivit România TV, la modernizarea vilei din Predeal se lucrează de zor. Liderul PMP, Gelu Vişan, spune că lucrările au început de aproximativ o lună.

Este imposibil ca, într-o ţară democratică, să ceri altfel de lucruri RA-APPS, pentru că tot ce s-a intâmplat ca modificări sunt cerinte exprese ale familiei Iohannis, şi să nu se afle. Oamenii vorbesc.

In legătură cu Vila Lac 3, la ora la care discutam, pretenţiile megalomanice ale preşedintelui Klaus Iohannis depăşesc cu mult 1,5 miioane de euro.

În ceea ce priveşte aceste facilităţi care i se acorda celui mai important om in stat, este in regulă. Este bine ca presedintele României să beneficieze în micile perioade libere de un anumit confort. (..) În acelaşi timp, tot la solicitarea expresă a domnului Iohannis au intrat si vilele de la Neptun şi Predeal, pe banii românilor. Este un lux pe care noi il asiguram. 

Ne-a obişnuit în acest moment şi probabil toate resedintele de vară sau de ce-o fi ale dommului Iohannis să beneficieze de acelaşi regim. Domnia sa va cere peste tot modificări ca să fie în acord cu marii designeri care îi fac doamnei rochii. Sarcina noastră a poporului este să îi asiguram dlui Iohannis lux şi elegantă în funcţia care i-a venit în cap“, a declarat Gelu Vişan, la România TV.

Sursa: Romania TV

Exit mobile version