Site icon gandeste.org

A fost odată o țară sau despre somnul rațiunii românești (2)

Ziua Națională a României este un prilej de bâlci mediatic și pomană primită la îmbulzeală…

Astăzi este Ziua Națională a României, dar cu tristețe constat că majoritatea românilor sunt atât de copleșiți de grija zilei de mâine, cât și de alte preocupări mai mult sau mai puțin importante, încât nu vor mai putea conștientiza că celebrarea zilei naționale a patriei lor este un eveniment care ar trebui trăit și apreciat așa cum se cuvine.

De câțiva ani, acestei sărbători naționale i s-a distorsionat imaginea. Slujbașii neobosiți ai sistemului criminal au transformat Ziua Națională a României într-un bâlci mediatic, un cadru grotesc unde românii petrec sărbătoarea pe ritm de manele cu o bere și un mic obosit, considerând ei că în acest mod fac cinste țării și eroilor care s-au jertfit pentru libertate și pace, drepturi existențiale stipulate de Constituție, drepturi care ne sunt aproape inexistente și nefiind aplicate în viața reală, deoarece nu suntem nici liberi și nici nu avem pace de vreme ce suntem înglobați într-un sistem care ne tratează ca pe niște sclavi lipsiți de cele mai elementare drepturi, dar în schimb ni se impun atât de multe obligații copleșitoare.

În fiecare oraș al țări, mai mare sau mai mic, la 1 Decembrie, primăriile și asociațiile culturale organizează festivități de celebrare a zilei naționale, prilej cu care se adună lume… dar nu pentru a trăi în spirit patriotic evenimentul, majoritatea celor prezenți se îmbulzesc la mesele încărcate cu bunătăți să primească o porție de mâncare, împingându-se unii pe alții și înjurându-se în cel mai necivilizat mod. În asemenea condiții, numai despre celebrarea celei mai importante sărbători naționale nu poate fi vorba. Televiziunile românești, cam aproape toate, se vor întrece să ridiculizeze semnificația datei de 1 Decembrie prin difuzarea de emisiuni care batjocoresc simbolurile noastre naționale, așa cum au procedat și în anii anteriori.

Anul trecut și cu doi ani în urmă, pe data de 1 Decembrie am poposit timp câteva minute pe fiecare canal TV românesc, ca să văd cum cinstesc oamenii televiziunii cea mai importantă sărbătoarea națională. Haznalele TV, că altfel nu pot fi numite, au batjocorit la cote maxime semnificația primei zile din luna decembrie. Prin platourile TV am văzut un african dansând cu drapelul nostru legat în zona pubiană, pe ritmul unei muzici sălbatice, preluată parcă de la acele triburi canibale de prin străfundurile junglelor africane. N-am nimic împotriva altor culturi străine, dar chiar nu era momentul potrivit să fie introduse în decor astfel de manifestări. La aceleași televiziuni, în alte emisiuni dedicate zilei naționale, țiganii maneliști au cântat imnul național manelizat în uralele publicului din culise care era extrem de entuziasmat. Țiganii ca țiganii, trag la vatra lor, dar de ce le-au permis să ne batjocorească sărbătoarea? Animatoarele care dansau în emisiune, erau imbrăcate execrabil de sumar cu fuste de nici o palmă colorate în culorile drapelului, se unduiau ca niște dansatoare la bară, lăsând să li se vadă părțile intime în toată splendoarea lor. Bătaie de joc, oameni buni! M-a apucat disperarea văzând asemenea apostazii mediatice, n-am putut decât să renunț la aceste canale cu dejecții televizate și să caut mai departe.

Singurele televiziuni care și-au păstrat demnitatea, legat de emisiunile pe care le realizează, au rămas: TVR1, TVR2 ȘI TVR3, acolo am găsit un 1 Decembrie sărbătorit frumos cu artiști de muzică populară cântând melodii patriotice, am vizionat filme istorice și emisiuni de bun simț care difuzau materiale video exact la obiect, însă, nu mare mi-ar fi mirarea ca aceste televiziuni decente să fie inchise, tot așa cum au făcut cu postul TVR CULTURAL, singurul post TV care sprijinea arta și cultura. Sper ca 1 Decembrie 2015 să fie o zi apreciată la adevărata ei semnificație prin cinstirea și venerarea într-un spirit profund patriotic a tuturor simbolurilor noastre naționale.

Autor: Andreea Arsene

Andreea Vasilica Arsene este scriitoare debutantă și jurnalistă. Debut jurnalistic în 2013.  A publicat articole de atitudine în ziarul Națiunea pe subiecte socio-politice și istorice, a fost redactor la grupul de presă Alcero-Națiunea 2014- 2015. Debut scriitoricesc-2014 în antologia colectivă de poezii ,,Vise Târzii’’ în cadrul evenimentului internațional de lansare de carte Bookfest.

Cărți de autor publicate: carte de poezii ,,Clipă Măiastră’’ publicată în toamna anului 2014 și lansată la evenimentul de carte național Gaudeamus ROMEXPO. Al doilea volum de poezii intitulat ,,Alter ego-uri’’ publicat în toamna acestui an și prezentat în cadrul evenimentului Gaudeamus București 2015.Alte lucrări scriitoricești în curs de publicare pentru anul viitor. ,,Tăcerea mieilor de gheață’’ carte de poezii și o carte de proză ce va cuprinde majoritatea articolelor scrise pentru diverse publicații.

Exit mobile version