Site icon gandeste.org

A CUMPĂRAT Microsoft tăcerea intelectualilor? Legătura dintre Pleşu, Liiceanu şi concernul american implicat în scandaluri de corupţie

Cu toate că dosarul care a scandalizat România se referă, în principal, la licențele Microsoft, companiile de peste ocean par a fi scăpat cu fața curată, în timp ce cele românești au fost declarate inamici publici, Asta deoarece Microsoft a avut grijă să investească bani buni în perioada desfășurării contractelor sale în cele mai cunoscute voci anti-corupție, astfel că liderii de opinie care și-au construit o carieră din a tuna și fulgera împotriva incorectitudinii se cufundă în tăcere când vine vorba de manevrele Microsoft în România, scrieștiripesurse.ro.

Una dintre cauze ar putea fi faptul că „intelectualii lui Băsescu” au făcut parte din privilegiații sponsorizați de Microsoft România în perioada 2003-2006 și poate de aceea niciunul din numele participante la conferințele Microsoft nu s-a pronunțat public cu privire la … Microsoft, printre ”fanii” Microsoft numărându-se nume grele precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și H.R. Patapievici, Mircea Mihăeș sau actualul ambasador al României la Chișinău, Marius Lazurca, iar maestrul de ceremonii și intermediarul legăturii intelectualilor cu Microsoft a fost Ioan T. Morar.

O descriere a felului cum funcționa această operațiune scumpă de promovare a Microsoft o găsim chiar la unul din participanți, Mircea Mihăeș, într-un articol din România Literară nr. 47 din 2004, iar legătura Microsoft cu grupul de susținători al lui Traian Băsescu, cei mai importanți fiind răsplătiți ulterior cu funcții la Institutul Cultural Român sau în diplomație, s-a concretizat în conferințe ținute în toată țara și în cărți publicate de Humanitas, editura lui Liiceanu, Andrei Pleșu fiind cel care a dialogat efectiv despre rolul Microsoft în lume la conferința ”Despre inimă” din 8 decembrie 2006, cea de-a 18-a conferință Microsoft. (textul integral poat fi găsit AICI. În cadrul acestei conferințe, Pleșu dialoghează cu CEO Microsoft România de la acea vreme, Silviu Hotăran.

Perioada desfășurării conferințelor Microsoft în care intelectualii cunoscuți ai țării făceau imagine publică pentru companie a avut loc în aceeași perioadă în care Microsoft are rolul principal în contractele din România, astfel că tăcerea acelorași intelectuali pe această temă este, din acest punct de vedere, foarte grăitoare. Investiția în bunăvoința publică față de Microsoft a fost costisitoare și deocamdată nimeni nu a cercetat câți bani a cheltuit compania în a-și asigura o imagine bună sau protecția vizavi de activitățile sale, sau câți km de autostradă se puteau construi din acești bani, dar rezultatul este pe măsură: Dosarul Microsoft pare a fi despre oricine altcineva, numai despre Microsoft nu, notează stiripesurse.ro.

Autor: Alexandra Davidoiu

Sursa: Active News

Exit mobile version