Site icon gandeste.org

7 semne că economia mondială a luat-o razna

Ce schimbări surprinzătoare a adus începutul lui 2011 în finanțe și afaceri.
Salvarea Portugaliei va fi probabil finanțată, parțial, chiar de fosta sa colonie: Brazilia. Portughezii și-au tras un glonț în picior când au refuzat planul de austeritate al guvernului deși mai au bani de plătit datoriile doar până în iunie.

France Telecom și Deutsche Telekom se gândesc să-și folosească în comun rețelele în mai multe țări, inclusiv România. Asta ar însemnao fuziune tehnică între Orange și Cosmote.

În China, în februarie, importurile au depășit exporturile. Asta s-a mai întâmplat doar în martie 2010 și înainte de 2005. Lunile următoare vor arăta dacă este doar o variație sezonieră sau începutul unei tendințe.

România a avut excedent comercial în ianuarie (FOB/FOB, adică fără costurile de transport și asigurare), primul în 20 de ani.

General Electric a avut un departament de taxe atât de performant și un lobby atât de puternic încât dintr-un profit de 5,1 miliarde dolari în SUA a reușit să plătească anul trecut zero taxe federale.

Noul guvern irlandez denunță promisiunile făcute de predecesori și anunță că nu va plăti chiar toate pagubele băncilor. Asta ar reduce nota de plată cu un sfert, la doar 50 de miliarde de euro. “Piețele” au fost luate prin surprindere mai mult decât de obicei, așa că n-au avut timp să mai intre în panică – veste bună pentru toate guvernele care n-au de gând să plătească chiar toate oalele sparte de bancheri. Doar Banca Centrală Europeană e deocamdată în stare de șoc și dă din cap a negare. Ca bonus, noul prim-ministru Enda Kenny a anunțat că nici nu se gândește să mărească impozitul pe profitul companiilor, lucru cerut de aproape toată Uniunea Europeană.

McDonald’s nu mai este cel mai mare lanț de restaurante din lume. A fost depășit de Subway: 33.749

sursa: riscograma.ro

Exit mobile version