Site icon gandeste.org

6 intrebari (retorice) despre reducerea RMO si imprumutul FMI

Anul trecut BNR declara ca reducerea rezervelor in lei a fost o greseala, acum reducerea RMO in valuta pare o mare oportunitate pentru economie. Nici imprumutul cu FMI nu parea posibil in declaratiile oficialilor in 2008 iar acum presa straina relateaza ca FMI salveaza Romania. Ne asteapta si alte surprize?

1.Daca se dorea cu orice pret realuarea creditarii de ce nu se injecteaza mare parte din imprumutul obtinut de la FMI direct in venele CEC? In acest fel nu ar mai fi fost nevoie nici de Pactul de la Viena, semnat cu principalele 9 banci din Romania, prin care acestea se angajeaza sa nu retraga din tara sumele proaspat disponibilizate din RMO (apropo, in Romania sunt peste 30 de banci iar intelegerea de la Viena s-a semnat numai cu 9. Restul au voie de la Prefectura sa iasa cu banii din tara? ).

2.Am fost inspaimantati cu fraze de genul “daca Romaia nu se imprumuta, presiunea pe curs era fantastica iar bancile care isi repatriau banii ar fi urcat euro la 5-6 lei”. Serios? Si de unde aveau bancile respective bani de repatriat din moment ce acestia fusesera plasati in credite la populatie si companii? Angajau niste ucrainieni sa le ia inainte de scadenta, cu sau fara buletin?

3.BNR a redus intempestiv RMO in valuta de la 40% la 0% pentru pasivele cu scadenta mai mare de 2 ani dand verde bancilor pentru a rambursa liniile de finantare de la bancile-mama si alti creditori. Ce se intampla insa daca imprumuturile cu scadenta mai scurta de 2 ani, care sunt blocate in proportie de 40% la BNR in prezent, sunt refinantate rapid pentru scadente mai lungi, pentru a profita de portita reducerii RMO de ieri? Le facem morala bancherilor in presa, ii trage BNR de urechi public?

4.Acordul semnat cu bancile straine privnd mentinerea banilor eliberati din RMO in Romaia nu prevede nici un fel de sanctiuni in caz ca nu se respecta. Ii credem pe cuvant? Daca, dupa modelul Petrom-OMV, sumele sunt externalizate prin tot soiul de contracte semnate intre sucursale si bancile-mama (contracte de consultanta, achizitii, etc)?

5.In urma cu cateva luni BNR declara ca eliberarea unor sume din RMO in lei a fost o greseala, bancile negrabindu-se sa se apuce de creditat economia. Acum Banca Centrala face aceeasi schema, dar cu RMO in valuta. Similar, Presedintele Basescu declara in urma cu ceva vreme ca nu se va apela la FMI iar acum e avocatul neconditionat al imprumutului. Ce se intampla daca peste alte cateva luni se demostreaza ca nu se injecteaza bani in economie iar cursul isi reia cresterea, cum s-a intamplat in Ungaria, Romania ramanand si cu banii luati din rezerve si cu imprumutul de la FMI de rambursat? Sa speram in niste demisii de onoare?

6.De ce grabesc bancile straine sa isi extraga cu forcepsul banii din Romania? Stiu, bancile-mama au probleme, dar au primit recent infuzii de capital. Sa fie oare o mare frica de un default al regiunii astfel incat se retrag bani din tarile mai vulnerabile si unde politicienii sunt mai usor de “convins”?

Cristian Dogaru
sursa: baniinostri.ro

Exit mobile version