Cred că dl Nicolescu i-a băgat complet în dureri de cap pe cei de la Bruxelles! I-a speriat cât de darnic poate fi săracul cu bogatul, desigur în spiritul solidarităţii! Dar, ca reprezentanţi ai unei structuri centru-periferie, aceştia pot saluta punerea în comun a resurselor căţeilor, dar nu şi ale stăpânilor! Să nu uităm că UE a luat deja României resursele energetice, atât actuale cât şi potenţiale, prin decizia că acestea, odată exploatate, pot fi exportate oriunde fără ca posesorul lor să aibă vreo prioritate în aprovizionare, cu alte cuvinte deţinătorul neavând niciun drept să-şi folosească propriile resurse pentru dezvoltarea sa! Iar cât priveşte preţul, prin aşa-zisa liberalizare impusă tot de la Bruxelles, cel plătit de consumatorul din ţările cu resurse este îndreptat cu paşi repezi către preţul plătit de consumatorul din ţările fără resurse, dar dominante în UE! Aşa că pentru UE nu mai e necesar să pună în comun resursele şi nevoile! Centrul ia pur şi simplu cu japca resursele periferiilor şi cu asta basta! Dle Nicolescu, vă închipuiţi cumva că, dacă vor exploata gaze de şist în România, americanii de la Chevron le vor pune în comun la UE?! Aţi avut măcar curiozitatea să vă întrebaţi dacă o ţară ca Austria, care se plânge pe la Bruxelles că România nu-i creează condiţii să exporte liber resursele energetice româneşti pe care le exploatează prin OMV, va “socializa” cumva cu UE energia electrică pe care o obţine din amplasamentele hidroenergetice proprii?! Atenţie, cu pusul în comun de resurse! Asta merge pentru căţei, dar nu şi pentru stăpâni! S-ar putea să vă dezmoştenească cei de la OMV, de unde aţi venit la guvern! Noroc că v-a adoptat dl Ponta!
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Jurnalul.ro