Astăzi, minciuna şi manipularea reprezintă arme de distrugere în masă şi de înrobire a popoarelor şi sunt la fel de eficiente precum armele tradiţionale. În multe cazuri, se completează reciproc. Ambele metode servesc câştigării alegerilor şi distrugerii statelor „incomode”.
Există multe metode pentru prelucrarea opiniei publice, în care ideologia capitalistă a fost înrădăcinată şi adusă la nivel de mit. Vorbim despre un complex de adevăruri mincinoase, care, repetate de un milion de ori, peste generaţii, au devenit axiome. Ele au fost dezvoltate şi prelucrate pentru a sădi încrederea în capitalism şi pentru a câştiga sprijinul şi încrederea maselor.
Aceste mituri se răspândesc şi se susţin propagandistic de către mass media, instituţii de învăţământ, tradiţii de familie, reprezentanţi ai bisericii, ş.a.m.d. Iată cele mai răspândite dintre aceste mituri.
Mitul 1. În capitalism, oricine se poate îmbogăţi dacă munceşte mult şi bine.
Sistemul capitalist îi va asigura automat bogăţie celui care munceşte bine. În subconştientul lucrătorului se formează speranţe iluzorii, dar dacă ele nu se realizează, omul se va considera vinovat el însuşi.
În realitate, în capitalism, probabilitatea succesului, oricât ai munci, e aceeaşi ca la loterie. Bunăstarea, cu rare excepţii, se obţine nu prin muncă susţinută, ci prin încălcarea legilor şi lipsa de scrupule a celor care dispun de mai multă influenţă şi putere.
E un mit faptul că succesul este rezultatul muncii susţinute, care alături de ceva noroc şi o serioasă doză de credinţă, depinde doar de spiritul de intreprinzător şi de competitivitatea fiecăruia. Acest mit creează un cerc de adepţi ai sistemului, pe care acesta se şi sprijină. O mână de ajutor oferă şi religia, în special cea protestantă.
Mitul 2. Capitalismul creează bogăţie şi bunăstare pentru toţi.
Bogăţia concentrată în mîinile unei minorităţi, mai devreme sau mai târziu, se va redistribui tuturor. Scopul? Să se dea posibilitatea angajatorului să acumuleze avere, fără să se pună la îndoială şi fără să se cerceteze modul în care a obţinut-o. În acelaşi timp, se susţine speranţa că, mai devreme sau mai târziu, angajaţii vor fi recompensaţi pentru munca depusă şi pentru abnegaţie.
În realitate, chiar şi Marx a dedus că ţelul final al capitalismului nu este distribuirea bogăţiei, ci acumularea şi concentrarea ei. Creşterea prăpastiei între bogaţi şi săraci, din ultimii zeci de ani, mai ales după propăşirea neo-liberalismului, a dovedit-o.
Acest mit a fost unul dintre cele mai răspândite pe durata fazei „bunăstării sociale” de după al doilea război mondial. Sarcina principală? Distrugerea ţărilor socialiste.
Mitul 3. Toţi ne aflăm în aceeaşi barcă.
În societatea capitalistă nu există clase sociale, astfel că responsabilitatea pentru căderi şi crize apasă asupra tuturor, şi, în consecinţă, plătesc toţi. Scopul? Formarea unui complex de vinovăţie la angajaţi, permiţând astfel angajatorilor creşterea veniturilor proprii, odată cu mutarea cheltuielilor asupra populaţiei.
În realitate, responsabilitatea este exclusiv a elitei, formate din miliardari, care sprijină puterea şi e, la rândul ei, sprijinită de putere. Elita beneficiază întotdeauna de imense privilegii fiscale, licitaţii, speculaţii financiare, zone off-shore, nepotism, etc.
Acest mit este impus de elită pentru a evita responsabilitatea pentru sărăcirea populaţiei şi inducerea obligativităţii pentru aceasta de a plăti oalele sparte.
Mitul 4. Capitalism = libertate
Adevărata libertate se atinge numai sub capitalism, prin intermediul aşa-numitei autoreglări a pieţei. Scopul? De a face din capitalism ceva de genul religiei, “să crezi fără să cercetezi”, eliminând dreptul populaţiei de a participa la procesul decizional macroeconomic.
Cu adevărat, libertatea neîngrădită de a lua decizii e cel mai înalt nivel al libertăţii, dar ea e accesibilă doar unui cerc restrâns al puternicilor lumii, nu poporului şi nici măcar structurilor guvernării. În cursul summit-urilor, la forum-uri, într-un cerc restrâns, în spatele uşilor închise, conducătorii marilor companii, ale băncilor şi ale corporaţiilor transnaţionale iau hotărârile fundamentale economico-financiare, cu caracter strategic sau sau pe termen mediu sau scurt. Piaţa, deci, nu se autoreglează, ea este manipulată.
Acest mit a fost folosit, de exemplu, pentru a justifica amestecul în treburile interne ale statelor necapitaliste, susţinându-se că nu există libertate, ci reglementări.
Mitul 5. Capitalism = democraţie
Numai în capitalism există democraţie. Acest mit, care derivă din cel anterior, a fost creat pentru a împiedica dezbaterile asupra altor modele de organizare socială, susţinându-se că toate sunt dictaturi. E vorba despre acapararea de către capitalism ale unor concepte ca libertate sau democraţie, alterându-le sensul.
În realitate, societatea e împărţită în clase, iar cai bogaţi, o ultra-minoritate, domină tot restul. Această ˝democraţie˝ capitalistă nu e altceva, ea însăşi, decât o dictatură mascată, iar ˝reformele democratice˝ – procese opuse progresului. La fel ca mitul 4, şi acesta serveşte ca pretext pentru a critia şi a ataca statele necapitaliste.
Mitul 6. Alegeri = democraţie
Alegerile sunt sinonime democraţiei, care, de fapt, la asta se şi reduce. Scopul constă în demonizarea şi împiedicarea analizei altor sisteme politice şi electorale, sisteme în care liderii se stabilesc prin metode diferite de alegerile burgheze, de exemplu după vârstă, experienţă, popularitate, etc.
În realitate, tocmai sistemul capitalist manipulează şi mituieşte, votul fiind o noţiune generică, iar alegerile – doar un act formal. Simplul fapt că, la alegeri, întotdeauna câştigă un exponent al minorităţii burgheze, demonstrează nereprezentativitatea lor. Mitul că acolo unde se desfăşoară alegeri, e şi democraţie, e unul dintre cele mai adânc înrădăcinate, acceptat ca atare chiar şi de unele forţe şi partide de stânga.
Mitul 7. Alternanţa la guvernare = politică alternativă
Partidele burgheze care se succed la guvernare, au platforme politice alternative. Scopul constă în permanentizarea sistemului capitalist în limitele clasei dominante, alimentând mitul că democraţia se reduce la alegeri. În realitate, e evident că sistemul parlamentar bi-partid sau multi-partid reprezintă, de fapt, un sistem mono-partid. E vorba de două sau mai multe facţiuni ale unei singure forţe politice, care se succed, simulând existenţa partidelor cu politici alternative. Populaţia va alege întotdeauna un agent al sistemului, convinsă fiind de contrariu.
Mitul despre partidele burgheze care au platforme politice diferite şi sunt chiar în opoziţie, este unul dintre cele mai importante, fiind indus permanent, pentru ca sistemul capitalist să poată funcţiona.
Mitul 8. Politicianul ales reprezintă poporul, deci poate hotărî în numele lui.
Politicianul, după alegeri, este împuternicit de populaţie, deci poate guverna cum crede de cuviinţă. Scopul mitului? Livrarea către populaţie de promisiuni false şi mascarea măsurilor reale, care vor fi puse în practică.
În realitate, alesul nu îndeplineşte ceea ce a promis, sau, şi mai rău, începe să aplice măsuri nedeclarate, deseori opuse celor promise, sau chiar încălcând Constituţia. Deseori, astfel de politicieni, aleşi de minoritatea activă, la mijlocul mandatului ating minimum de popularitate. În astfel de cazuri, pierderea popularităţii nu duce la înlocuirea lor constituţională, dimpotrivă, duce la renaşterea democraţiei capitaliste sub forma unei dictaturi, mascate sau nu.
Practica sistematică a falsificării democraţiei în capitalism e unul din motivele pentru care creşte absenteismul la alegeri.
Mitul 9. Nu există alternativă la capitalism
Capitalismul nu e ideal, dar e unica variantă politico-economică posibilă, şi deci, cea mai potrivită. Scopul constă în excluderea studierii şi popularizării altor sisteme şi, prin toate mijloacele, inclusiv violente, eliminarea concurenţei.
În realitate, există şi alte sisteme politico-economice, cel mai cunoscut fiind socialismul ştiinţific. Chiar şi în interiorul sistemului capitalist există varianta socialismului democratic sud-american sau capitalismului socialist european.
Acest mit este chemat să sperie populaţia, pentru a preveni dezbaterile asupra alternativelor la capitalism şi pentru a asigura un mod de gândire unic.
Mitul 10. Austeritatea generează bogăţie
Criza economică e generată de excesul de facilităţi acordate angajaţilor. Dacă facilităţile se reduc, statul economiseşte şi ţara se îmbogăţeşte. Scopul? Mutarea responsabilităţii plăţii datoriilor capitaliştilor asupra sectorului de stat, incluzând pensionarii.
Obligarea oamenilor să accepte sărăcirea, convingându-i că e o măsură temporară.
Înlesnirea privatizării sectorului de stat.
Populaţia e lămurită că se economiseşte pentru ˝salvare˝, fără să se pomenească că aceasta se obţine prin privatizarea celor mai profitabile sectoare, ale căror profituri viitoare vor fi pierdute.
Această politică duce la scăderea veniturilor statului şi a salariilor, pensiilor şi ajutoarelor
Mitul 11. Mai puţină implicare a statului – cu atât mai bine
Sectorul privat administrează mai bine decât cel de stat. Scopul? ˝Îndulcirea pastilei˝ pentru austeritate, pentru uşurarea privatizării activelor şi serviciilor.
Acest mit îl completează pe cel anterior.
În realitate, de regulă, privatizarea e mai rea pentru angajaţi, întrucât creşte presiunea asupra plătitorilor de impozite, iar salariile şi pensiile scad. Din punct de vedere capitalist, controlul asupra sectorului public reprezintă doar posibilitatea de a obţine profit. Capitalismul nu are nimic de a face cu echitatea socială.
Acest mit are un puternic caracter ideologic pentru capitalismul neo-liberal. Ţara trebuie condusă de sectorul privat, iar statul doar să-l susţină.
Mitul 12. Actuala criză a capitalismului e temporară şi se va rezolva spre binele populaţiei
Actuala criză economico-financiară e una obişnuită, ciclică pentru capitalism, nu una de system, şi nu va duce la căderea lui. Scopul? Înainte de toate, capitalul financiar, transformat în cămătar, să poată continua să fure statul şi să exploateze oamenii, cât de mult se va putea. E de asemenea un mod de a se menţine la putere.
Dar, în realitate şi conform lui Marx, ceea ce se întâmplă astăzi este o criză de sistem a capitalismului, adică a creşterii contradicţiilor dintre caracterul de masă al producţiei şi caracterul particular de acumulare de venituri, şi nu are soluţie. Unii teoreticieni capitalişti, inclusiv ˝socialiştii˝ şi social-democraţii, susţin: capitalismul va supravieţui dacă se va schimba.
Ei susţin că criza se explică prin greşelile politicienilor, ale bancherilor hrăpăreţi şi speculanţilor, sau prin lipsa ideilor liderilor şi a mecanismelor de rezolvare ale conflictelor. Dar, ceea ce vedem azi, e scăderea continuă a nivelului de trai al oamenilor, fără nici o speranţă de îmbunătăţire.
Sursa: SearchNewsGlobal, preluare dupa mediocruladevarat.wordpress.com