Mircea Cărtărescu: “După recentele alegeri prezidenţiale, între noua putere şi noua opoziţie a început un concurs pasionant, cu un final imprevizibil: care dintre cele două e-n stare să facă, în timpul cel mai scurt, cel mai mult rău României.”
Deocamdată puterea, reprezentată de guvernul Boc, are un uşor avantaj, dar opoziţia vine puternic din spate. Sâcâit de concurenţa pe care liberalii încep să i-o facă în chestiunea cianurii de la Roşia Montană (şi la care o să revin imediat), guvernul Boc a găsit, ca să iasă-n evidenţă, o drăcărie şi mai mare. Una aşa, di granda, pe care s-o simţim în deceniile următoare nu pe propria piele, ci de-a dreptul în maţe.
Ce s-o fi gândit primul-ministru? Suntem mereu pe ultimele locuri în statisticile europene. Ia hai să fim şi noi o dată lideri mondiali în ceva, ca să mai încălzim inimile românilor pe gerul ăsta. Modelul lui o fi fost cântecul lui Andrieş despre vremea lui Vlad Ţepeş, când, raporta cu mândrie un boier, „La producţia de ţepe suntem, doamne, pe primul loc în lume,/ I-am depăşit pe-americani, fără ruşine putem spune”. Ţeapa lui Boc constă în transformarea României într-un cobai pentru tot soiul de experimente specioase.
Vom fi, aflăm din surse oficiale, prima ţară din lume care va folosi pe scară largă un nou tip de pesticide pe bază de initium, o substanţă chimică extrem de controversată, despre care unii cred că ar putea spori frecvenţa cancerului de colon şi a altor boli sinistre într-o proporţie uriaşă. Produs de o companie germană, noul fungicid va începe să fie folosit de anul acesta în România pentru stropitul viilor sub numele de Enervin, iar pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă va fi folosit tot un fungicid pe bază de initium, numit Zampro.
Din pagina oficială a firmei producătoare aflăm că primele ţări care aveau să experimenteze noile fungicide trebuiau să fie cele din America Latină. România, mai şmecheră, le-a luat-o însă înainte. În pagina web a Farm Chemical International. com ni se spune că testarea noii substanţe a durat doar patru ani şi că „fermierii români, dornici să se impună pe pieţele europene”, ar cere cu insistenţă noile fungicide…
Oameni buni, poate că noul fungicid nu e chiar otravă curată (deşi toate sunt), poate că nu-i adevărat că un miligram de initium ingerat are nevoie de un an ca să se elimine, poate că nu creşte incidenţa cancerului de colon chiar cu 65 la sută. Totuşi: de ce Dumnezeu ne-am oferit tocmai noi pentru experienţe? De ce noi, amărâţii Europei şi-ai lumii, ne-am legat la cap şi cu asta? N-ar fi trebuit ca guvernul, Ministerul Agriculturii şi chiar mult-lăudatul nostru comisar pentru agricultură de la Bruxelles să ne fi informat şi pe noi în privinţa acestor sinistre pericole, ca, dacă tot murim, să nu murim tocmai proşti?
Senatorul Iulian Urban, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor din România (aflu din „Bucharest Herald”), a trimis o scrisoare deschisă Ministerului Agriculturii, avertizând în privinţa pericolului grav la care ne expunem cu toţii, şi a făcut apel la societatea civilă. Mă raliez eforturilor Domniei Sale. Cer şi eu insistent o explicaţie din partea tuturor celor ceau luat decizia ca România să fie prima ţară din lume care să folosească un produs controversat şi insuficient testat, care-ar putea afecta sănătatea şi viaţa a milioane de persoane.
Geloasă, probabil, pe eficienţa puterii în impunerea răului pe plaiurile noastre mioritice, opoziţia încearcă să-i sufle măcar tema cianurii. Tot la Bruxelles s-a pus recent de un seminar despre proiectul de la Roşia Montană, organizat de Adina Vălean, europarlamentar, soţia lui Crin Antonescu. Conferinţa s-a dovedit o ferventă şi bine organizată pledoarie pentru Rosia Montana Gold Corporation, firma care vrea să deverseze în Apuseni trei sute cincizeci de mii de tone de cianură.
Imaculatul Crin, pe care l-au votat orbeşte toţi idealiştii din România, nu este, cum se vede, cu nimic mai bun decât Videanu şi ceilalţi promotori ai acestui proiect catastrofal. Am mai scris despre Roşia Montană. Sentimentul meu este că, la cât de precar e argumentat, la cât de mici sunt perspectivele de reuşită, la cât de mare poate fi catastrofa ecologică de pe urma lui, singura explicaţie a faptului că acest proiect încă are susţinători în clasa politică e pur şi simplu corupţia, mituirea multora dintre cei în cauză. Iată ce am ajuns: cuşca de cobai şi groapa de gunoi a lumii. Este consecinţa amoralismului total al clasei noastre politice, ca şi a demisiei societăţii civile, care-ncepuse să se-nfiripeze în anii ’90 şi care apoi a decăzut în mod trist. Aşa încât lumea românească nu mai are ajutor din nicio parte.
Am fost omorâţi cu zile prin foame, frig şi frică în trecut, suntem omorâţi mai departe, cinic şi cu bună ştiinţă, şi în ziua de azi. Vizionară a fost bătrânica din banc, cea care-i sugera lui Ceauşescu să încerce şi cu cianură…
Iată că o fac azi demnii lui urmaşi.
Mircea Cărtărescu
sursa: evz.ro