Site icon gandeste.org

“Generaţia neruşinată”: două milioane de britanici nu au lucrat niciodată

Atac conservator la adresa laburiştilor: Cel puţin cinci milioane de britanici apţi de muncă nu au lucrat măcar o zi după venirea la putere a Partidului Laburist, în 1997, arată un studiu. Şi numărul celor care n-au lucrat vreodată e de asemenea impresionant.
Datele exacte, care urmau să fie prezentate joi de Partidul Conservator, sunt de natură să întărească ideea potrivit căreia guvernul laburist a cultivat o generaţie “neruşinată”, dependentă de stat, comentează “The Daily Mail”. O analiză a statisticilor oficiale arată că trei milioane de persoane din Anglia şi Ţara Galilor nu au avut nici o slujbă în perioada 1996-2001, în timp ce alte două milioane nu au muncit niciodată.
Până acum, cele mai recente cifre se refereau doar la numărul şomerilor, care s-a ridicat la 2,4 milioane – cel mai înalt nivel din 1995, însă au apărut tot mai multe dovezi că există o adevărată armată de britanici care ar fi apţi de muncă, dar nu au lucrat niciodată.
În rândul acestor “trupeţi” sunt incluşi oameni pensionaţi pe caz de boală, părinţii singuri şi tinerii care nu sunt integraţi în învăţământ sau în muncă.
sursa: cotidianul.ro
Situaţia va fi expusă public de către Theresa May, responsabila cu probleme legate de muncă şi pensii a Partidului Conservator. May a arătat că, potrivit statisticilor anterioare, din numărul persoanelor clasificate ca fiind fără slujbă, dar apte de muncă, doar 100.000 nu au lucrat niciodată. În plus, alţi 140.000 de şomeri nu au mai lucrat din 1996. Dar aceste bilanţuri nu includ milioanele de indivizi care nu lucrează şi nici nu sunt înregistraţi ca şomeri.

După includerea acestei din urmă categorii reiese că aproximativ cinci milioane de britanici nu au mai lucrat după venirea la putere a laburiştilor. Având în vedere că ultimele statistici relevante sunt din 2001, realitatea ar putea fi şi mai dramatică. May opinează că eşecul laburiştilor în reformarea sistemul de asistenţă socială, în perioada în care economia ţării prospera, a avut un cost economic şi social “uriaş“.

“Adevărul este că, sub laburişti, a existat o creştere continuă a ghetourilor sociale – şomajul nu a dispărut în timpul anilor de dezvoltare. Abia dacă a fost deghizat, rebotezat şi ascuns vederii în tot mai largile buzunare ale sărăciei”, a spus May. Ea a adăugat că printre cei cuprinşi în statistici, dar care nu se regăsesc în bilanţurile oficiale, se numără aproape 800.000 de oameni care sunt asistaţi social de peste zece ani, pentru diverse “incapacităţi”, mulţi părinţi divorţaţi şi cu copii sub 16 ani, precum şi tinerii care nici nu învaţă, nici nu lucrează.

Lor li se adaugă aproximativ opt milioane de persoane “inactive economic”, care nu muncesc şi nici nu caută de lucru. “Aceştia sunt oamenii care au fost ascunşi de laburişti în ultimii zece ani. (Partidul Laburist – n.red.) a ridicat încet un zid între muncitori şi şomeri, sperând să-şi ţină eşecurile departe de privirile publicului”, a subliniat politiciana conservatoare.

sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version