Știm cine E. David. Eugen David este fost inginer miner, un om înalt și el nu se ferește de oameni. Este cam știrb, și muncit, dar l-am revăzut vesel. S-a declarat, după închiderea minei, drept mic fermier și cu banii primiți nu s-a grăbit să meargă la caritasuri sau cîrciumi. Ne-am revăzut într-o parcare, cînd venise Comisia la Roșia Montană, Marea Comisie, Parlamentarii. Oamenii dintre zei, cum s-ar spune. Cei ce hotărăsc, Bătrînii Triburilor. El era cu hainele de lucru, mai degrabă vesel decît nervos. Cu o pricepere care ar trebui decorată de Jandarmerie, acest fost inginer, astăzi țăran mîndru și învățat de munții peste care trăiește, știe cum să le vorbească oamenilor și, pentru a nu se naște un conflict, i-a dus pe moții lui și pe cei care au vrut să-l însoțească la Cîmpeni. La Roșia a rămas o Comisie, alături de niște așa-ziși mineri care nu erau din partea locului. Cei din toată partea locului l-au urmat acolo, într-o ultimă încercare de a salva munții. Comisia nu era a lor. „Pe cine reprezintă ea? Anume, s-ar spune, ea reprezintă Statul. Ce a făcut Statul? Vinde pămînt, case, animale, oameni, în beneficiul unei firme străine”. Așa a spus. El a plecat în drumul lui, pentru că îl cheamă David. Iar eu am plecat la întîlnirea cu statul. Privind în jur, mi-am amintit. Cine e Statul.
Nu știm cine e Frank Timiș
Proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montană a început oficial în anul 1997. Neoficial însă, bazele afacerii au fost puse în anul 1995. Afacerea a fost pusă la cale cu sprijinul nemijlocit al unor înalţi funcţionari ai statului, îndeosebi din cadrul Ministerului Industriilor, persoane care i-au oferit unui anume Frank Timiş atît informaţii secrete cu privire la zăcămîntul vizat, cît şi sprijin pentru asocierea firmei sale cu mai multe societăţi de stat. Bazele viitoarei afaceri de la Roşia Montană au fost puse, de fapt, cu doi ani înainte de semnarea oficială a unei înţelegeri între firma lui Frank Timiș. În 1995, din cauza scurgerii informaţiilor din interiorul Ministerului Industriilor privind resursele naturale (minister condus atunci de ministrul Dumitru Popescu), mai ales, la modul practic, prin vînzarea unor hărți secrete aflate în posesia Regiei Autonomă a Cuprului (RAC) Deva, mai multe informații s-au dus direct către diverse personaje interesate privind informații despre resursele din Apuseni (via minister). În acelaşi an, a fost înfiinţată în Australia, de către Vasile Frank Timiş, firma Gabriel Resources. Lucrurile nu au stat mult pe loc. În 4 septembrie 1995, Regia Autonoma a Cuprului Deva a semnat un contract cu Gabriel Resources. Obiectul contractului îl reprezenta „prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase din iazuri de decantare vechi în amestec cu minereu auro-argintifer la Roşia Montană şi Gura Barza Brad”. Interesant este faptul că Regia Autonomă a Cuprului Deva a anunţat că intenţionează în viitorul apropiat să se asocieze cu Gabriel Resources în 5 septembrie 1995, la o zi după ce semnase contractul. Există informaţii neconfirmate oficial că pentru alegerea partenerului străin şi parafarea acestei afaceri s-a implicat Ioan Gâf Deac, fost secretar de stat în Ministerul Industriilor. Întîmplător sau nu, în 1996 acesta a fost numit ambasador în Australia. Laurenţiu Fulga, redactorul-şef al publicaţiei Spirit Românesc din Sydney, declara că „odată ajuns în Australia ca ambasador, Ion Gâf Deac l-a recrutat imediat pe maramureşeanul din Borşa, Vasile Frank Timiş, ce avea la activ două condamnări pentru trafic de droguri, şi l-a adus ca investitor strategic în România. Astfel apare mega-escrocheria din țara mea natală, de la Roşia Montană”. Despre Gâf Deac s-a afirmat în mai multe rînduri că este fost ofițer acoperit al Securității, cu importante informații despre resursele noastre naturale, mai ales în ceea ce privește metalurgia neferoasă și uraniul și că ar fi fost, de fapt, în strînse legături cu fostul KGB. Dar despre asta voi mai vorbi. În sine, destinul său este unul foarte interesant. În 28 mai 1996, Frank Timiş, înregistrează împreună cu un anume Gerald Edward Wood, firma Gabriel Resources Limited, cu sediul în Jersey, din Channel Islands-Marea Britanie. Aceasta va fi societatea prin care Frank Timiş va intra în 1997, în parteneriat cu RAC Deva, devenită ulterior Minvest SA. Asocierea oficială cu Regia Autonomă a Cuprului s-a făcut începînd din iunie 1997. Pentru început, Frank Timiş a căzut de acord împreună cu RAC Deva să înfiinţeze societatea „Euro Gold Resources” SA (viitoarea Roşia Montană Gold Corporation), o firma mixtă pentru exploatarea zăcămîntului aurifer de la Roşia Montană, suprafaţa arondata acestei afaceri fiind iniţial de 12 km pătrati.
Acum au, sper să nu mă înșel în minus, de patru ori mai mult. În timp, șpăgile și interesul pentru ele au început să crească în aceeași măsură. În 11 iunie 1997, acţionariatul firmei Euro Gold arata astfel: Gabriel Resources (65%), RAC Deva (33,8%), Cartel Bau SA Cluj (0,4%), Comat Trading SA Bistriţa (0,4%) şi Floricon SA Deva (0,4%). În noiembrie 1999, printr-un act adiţional, cota de participare a Gabriel Resources a fost majorata la 80%. Prin acelaşi act adiţional a fost schimbat şi obiectul de activitate al firmei mixte. Dacă la început se făcea referire doar la prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase, ulterior s-a adăugat „explorarea şi exploatarea zăcămintelor aurifere”. Dar lucrurile se leagă, în sine, cu alte evenimente, pe care le veți vedea istorisite tot aici.
În ianuarie 2000, societatea mixtă şi-a schimbat numele în „Roşia Montană Gold Corporation” SA, cu sediul în Roşia Montană. Schimbările de nume şi acţionariat au fost însoţite de o mărire semnificativă a zonei date în exploatare, de la 12 km pătraţi la 42,3 km pătraţi. Ca un amănunt ciudat, înainte de apariţia societăţii mixte „Roşia Montană Gold Corporation”, aceasta era cotata deja pe bursa metalelor preţioase din Vancouver, iar ulterior pe bursa din Toronto, cîştigul fiind de peste 75 milioane de dolari. În acel moment, acţionariatul de la Roşia Montană era următorul: 80% Gabriel Resources Limited, 19,3% Minvest SA Deva şi cîte 0,22% fiecare din firmele Foricon SA Deva, Comat Trading SA Bistriţa şi Cartel Bau SA Cluj. Cum s-a putut întîmpla așa ceva? Este, în fond, vorba de resurse naționale esențiale pentru viitorul patriei, pe care Serviciile trebuie să le apere. Sper că își iubesc patria deopotrivă cu noi, nu-i așa? Ia să vedem.
George e Maior
În iunie 2005, Gabriel Resources a trimis Ambasadei statului canadian la București o listă cu numele oamenilor politici cu care doreşte să se întîlnească. Era o firmă importantă, principalul investitor pe piața bursieră de la Vancouver a aurului nostru și exploataatorul ei anunțat. Pe lista de oameni politici întocmită de reprezentanţii Gabriel Resources apare în 2005 şi George Maior. La acea dată George Maior era senator PSD, dar de Alba (unde e Roșia, unde Gabriel Resources au plătit campanii electorale) și, mai mult, şeful Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranţă naţională din Senatul României. Pînă în noiembrie 2005, tatăl lui George Maior, Liviu Maior, ocupase chiar funcția de Ambasador al României tocmai în Canada. George Maior a vorbit 30 de minute cu reprezentanţii companiei Gabriel Resources. Ei bine, ca între tată și fiu, istorici, aceasta ar fi o întîmplare? Gabriel Resources solicitase atunci întîlniri oficiale cu preşedintele Traian Basescu, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, cu Adrian Năstase și Mircea Geoană. S-au întîlnitt doar cu domnul Maior. Confirmarea a venit în luna decembrie 2006, cînd cotidianul Ziua a primit din partea biroului de presă al SRI un răspuns afirmativ la întrebarea dacă actualul director al SRI, George Maior a participat la întîlnirea din iunie 2005. S-a zis că da.
Înainte de Maior, Serviciul Roman de Informaţii sesizase în mai multe rînduri instituţiile abilitate cu privire la neregulile constatate în afacerea Roşia Montană. Nici una din sesizările SRI nu a avut vreo finalitate. Una din aceste sesizări privea un ofiţer superior din cadrul MApN, Direcţia Topografie Militară, care a fost suspectat că ar fi furnizat grupului reprezentat de Frank Timiş informaţii clasificate cu privire la zonele vizate de afaceristul australian. Cazul, care ţinea de siguranţa naţională, a fost instrumentat de procurori din cadrul Parchetului Militar. Dosarul a fost finalizat cu neînceperea urmăririi penale, cauza fiind totuşi disjunsă şi înaintată către PNA, de unde a fost trimisă la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT). Ofiţerul MApN a ajuns ulterior director la firma lui Frank Timiş, alături de alţi foşti demnitari din Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (de exemplu, fostul preşedinte al Agenţiei, Mihail Ianas, numit administrator al societăţii lui Frank Timiş care se ocupă de resurse petroliere, Regal Petroleum Romania).
Despre cel din urmă, Aurel Sântimbrean, geolog și fos inginer şef al Exploatării miniere de stat Roşia Montană însărcinat cu prospecţiunile miniere din zonă spunea așa: „Mihai Ianas a vîndut companiei RMGC documentele strategice ale zăcămîntului aurifer. M-a surprins cum a putut Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, condusă de profesorul Ianas, să pună la dispoziţia unei companii înregistrate într-o căsuţă poştală din insulele Barbados o astfel de documentaţie! Am înţeles ca ar fi vîndut-o cu 150 de milioane de lei vechi. Dar această documentaţie, cuprinsă în 23 de volume de planşe plus zeci de volume de text, nu trebuia dată nici cu 150.000 de miliarde! Vorbind de forajele suplimentare ale RMGC, cred că era necesar să se facă doar cîteva, pentru a verifica precizia cercetărilor noastre. Dar nu să se ia toate carierele la rînd şi să fie sfredelite, împotriva oricăror reguli tehnice, cu cheltuieli uriaşe”.
SRI tace și o să tacă. Domnii știu de ce.
Aur. Petrol. Aur. Aur.
În paralel cu proiectul Roşia Montană, Frank Timiş declanșase operaţiuni similare şi în alte zone cu zăcăminte aurifere, precum Certej, Bucium, Zlatna, Bolcana sau Băiţa – Crăciuneşti. Pentru exploatarea zăcămintelor aurifere din zona Certej, Frank Timiş s-a folosit de o nouă societate, European Goldfields, alături de un anume Van Rens. În 1997, Frank Timiş a înfiinţat în România, prin firma australiană Castle Europa, societatea Deva Gold SA, cu sediul în Certeju de Sus. În această societate se regăsesc aceiaşi acţionari români din firma Eurogold Resources: Cartel BAU SA (0,25%), Comat Trading SA (0,25%), Foricon SA (0,25%) şi Societatea Naţională a Aurului, Cuprului şi Fierului MINVEST SA Deva (19,25%). Firma lui Frank Timiş, Castle Europa deţine 80% din Deva GOLD SA. Cîți ofițeri din servicii sînt acolo, nu mă întrebați. Dar să ne amintim de unii. Printre administratorii DEVA GOLD SA se regăsea Gabriel Dumitraşcu, devenit ulterior director general al societăţii Roşia Montană Gold Corporation SA. Dumitraşcu făcea parte dintre foştii demnitari români atraşi în firmele lui Frank Timiş. Înainte de a deveni administrator la firma lui Timiş, Dumitraşcu era directorul general al Departamentului de Monitorizare şi Control Ecologic din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului (MAPPM) şi director al Agenţiei de Mediu Bucureşti. Nu întîmplător, Dumitraşcu este unul dintre cei care a susținut fervent, din cadrul Ministerului Mediului, afacerea de la Roşia Montană. Frank Timiş, intrat ulterior sub protecţia lui Ovidiu Tender, s-a implicat masiv şi în alte firme, pătrunzînd în ţări precum Ucraina (gaze naturale – prin Regal Petroleum), Grecia (zăcăminte petroliere şi aurifere, prin Regal Petroleum şi European Goldfields), Marea Britanie (listări pe bursă, pentru firmele Regal Petroleum şi European Goldfields), Sierra Leone (diamante, prin Sierra Leone Diamond Corp.), Libia şi Egipt (petrol, Regal Petroleum). Frank Timiş a fost implicat şi în societatea Balkan Petroleum, cea care a preluat la un moment dat 97% din RAFO Oneşti. Acţionarii Balkan Petroleum erau VGB (controlată de fraţii Marian şi Octavian Iancu) şi firma londoneză Central Europe Petroleum, aceasta din urmă fiind fosta, până în februarie 2003, Regal Petroleum Services Limited, parte a grupului de firme Regal, controlate de Frank Timiş. Dar despre Frank Timiș se știe doar un adevăr cert. Frank Timiş a fost arestat de două ori în Australia pentru deţinere şi trafic de droguri, înainte de a ajunge mare magnat în România. Poate știe mai multe următorul.
Ioan e Talpeș
Ioan Talpeş este absolvent al facultăţii de Istorie-Filosofie din Bucureşti (1970). În 1980 termină Şcoala de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu din Sibiu şi devine un colaborator apropiat al lui Ilie Ceauşescu la Institutul de Studii Militare. În aceasta calitate publică în Scînteia nesfîrşite elogii la adresa lui Nicolae Ceauşescu. De exemplu: „ca întotdeauna în momentele de răscruce ale istoriei moderne a neamului românesc, evenimentele au purtat amprenta unei personalităţi de excepţie, care şi-a împletit destinul cu al poporului din care făcea parte, dedicîndu-şi întreaga viata slujirii și propăşirii intereselor majore ale patriei sale – tovarăşul Nicolae Ceauşescu.” Apoi, ale noilor săi idoli din capitalismul post-comunist. În 1988 este numit redactor-şef al Editurii Militare, unde rămîne pînă în iulie 1990, cînd devine consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. În 1992 devine şeful Serviciul de Informaţii Externe (fost DIE), funcţie pe care o deţine pînă 1997, cînd este numit ambasador la Sofia. După 2000, Ion Iliescu îl numeşte consilier prezidenţial pe probleme de securitate. Între 2001 și 2004, Ioan Talpeş a fost şeful administraţiei prezidenţiale. Din martie 2004 pînă în octombrie 2004, Ioan Talpeş a fost Ministru de Stat pentru Coordonarea Activităţilor din Domeniile Apărării Naţionale, Integrării Europene şi Justiţiei. Ioan Talpeş a fost implicat în mai multe scandaluri: cazul Treptow, diplomatul american pedofil, afacerea Matser – Tender (privind afacerile cu bani de la cartelurile drogurilor din Columbia – ale unui înalt oficial NATO, Jean Willem Matser, arestat și judecat în Olanda). La începutul anului 1997 generalul Dumitru Ciobanu, şeful Unităţii de Contraspionaj din Serviciul de Informaţii Externe (SIE) înaintează un raport către Presedintia României în care îl acuza pe fostul director al SIE, Ioan Talpeş, că a încasat suma de șase milioane dolari SUA de la Zaher Iskandarani. Personal, am aflat că ar fi primit, ca mare colecționar de artă, o mică stauetă a lui Hammurappi. Din aur, din tezaurul din Irak al lui Saddam, oferită lui de un anume Omar Hayssam. Dar altceva ne interesează aici.
Ce caută NATO la Roșia Montană?Relaţiile dintre Talpeş, Tender şi Frank Timiş
În luna iunie 2002 a avut loc la Snagov reuniunea şefilor de servicii secrete din țările membre NATO. Toate cheltuielile au fost suportate de patru sponsori, printre care figurează Frank Timiş și Ovidiu Tender. Cel care a comunicat presei lista sponsorilor a fost Willem Matser, directorul pentru studii avansate din cadrul Biroului Consilierului Special pentru Europa Centrală și de Est al Secretarului General NATO, spunînd că respectă iniţiativa şi curajul de aducere a acestor sponsori a domnului Talpeş. Vasile Frank Timiş, cu dublă cetăţenie (română şi australiană), cum tot spun, despre care se știe doar că are două condamnări pentru deţinere de heroină în Australia, a reuşit să acapareze, printr-o complicata reţea de firme off-shore, cel mai mare zăcămînt de aur din Europa, situat la Roşia Montană. Apariţia lui Frank Timiş ca sponsor la o reuniune NATO de rang înalt poate să indice faptul că Ioan Talpeş, responsabilul cu organizarea acestui eveniment, este unul dintre protectorii din umbră ai lui Frank Timiş. Sau că a trebuit să facă asta, ceea ce e și mai grav. Ca sponsor al reuniunii NATO de la Snagov apare și „Tender Holding”, grup de firme deţinut de Ovidiu Tender împreună cu familia sa. Holdingul Tender conţine 11 firme care, la rîndul lor, conţin altele. De exemplu, SC Nuclearo-Montaj (care lucrează și pentru centrala nucleară de la Cernavodă) are în componenţă alte 14 firme. În domeniul agricol, holdingul are în exploatare peste 110.000 hectare de teren. În domeniul petrolier, firma a acordat asistenta tehnică pentru companii naţionale petroliere din Irak, Iordania și Libia. Firmele Rafo şi Carom ţineau de asemenea de imperiul lui Tender. Ovidiu Tender a fost şi reprezentantul Uniunii Camerelor de Comerţ și Industrie din Kazahstan. La acea dată, Ovidiu Tender era director în firma lui Frank Timiş, „Gabriel Resources“. Despre trecutul lui nu știm. Măcar că nu a făcut trafic cu heroină în Australia, chiar dacă a ținut în mîini un sfert din petrolul României și peste jumătate din industria strategică. De fapt, cum îi cheamă?
A cui e România? Despre rolul politicienilor și autorităților în afacerea RMGC: Mircea Geoană
În 24 februarie 2006, Mircea Geoană s-a declarat deranjat de campania publicitară care se face în ultimul timp la „Roşia Montană“, afirmînd că aceasta este făcută de Felix Tătaru şi că dedesubtul repornirii acestui proiect, cu daune economice, poate fi lesne ghicit. Felix Tătaru este deţinătorul GMP Advertising. o companie de publicitate care s-a ocupat de campania electorală a lui Traian Băsescu, a lui Adriean Videanu, candidat la Primăria Capitalei, și a altor reprezentanţi ai Alianţei PNL-PD.
Licenţa de exploatare pentru Roşia Montană, cat și pentru perimetrul Bucium au fost obţinute fără concurs de ofertă publică de către Compania Naţională a Cuprului, Aurului și Fierului Mininvest S.A. Deva în anii 1998-1999. În cursul anului 1999 prin Ordinul 123/1999, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a aprobat transferul de licenţă de exploatare pentru perimetrul Bucium de la Compania Naţională a Cuprului, Aurului și Fierului Mininvest S.A. Deva către Euro Gold Resources S.A. Nu există probe din care să rezulte că există aviz de la Ministerul Mediului și Protecţiei Apelor asupra studiului de impact asupra mediului și în privinţa planului de refacere a mediului inclusiv dovada depunerii garanţiei bancare. Această situaţie s-a repetat pentru perimetrul Roşia Montană prin Ordinul nr.310/2000 prin care Agenţia pentru Resurse Minerale a aprobat transferul licenţei de exploatare către Roşia Montană Gold Corporation S.A. aprobat iniţial pentru Compania Naţională a Cuprului, Aurului și Fierului Mininvest S.A. Deva. De asemenea, trebuie subliniat că la întocmirea planului general de urbanism s-au ignorat prevederile art. 4 și anexa I (rezervaţii și monumente ale naturii) din Legea nr. 5/200 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, art.26 și art.57-60 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.
Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANMR)
În 1997 a fost creata o companie mixtă între Regia Autonomă a Cuprului Deva (mai tîrziu transformată în Minvest) (19,31%), Gabriel Resources Limited – Canada (80%) și trei acţionari mici (Cartel Bau S.A., Foricon S.A., Comat S.A. – fiecare deţinînd 0,23%). Noua companie, numită S.C. Eurogold Resources S.A. a fost înregistrată în august 1997, cu scopul desfăşurării tuturor activităţilor de explorare în Perimetrul Roşia Montană.
În 1999, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a acordat licenţa de concesiune pentru exploatarea unei suprafeţe de 23,8823 km pătraţi localizată în Roşia Montană, către Regia Autonomă a Cuprului Deva (în prezent Compania Naţională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest S.A. Deva. Ulterior a transferat licenţa către Societatea Comercială Roşia Montană Gold Corporation S.A. Termenii licenţei prevăd că Roşia Montană Gold Corporation deţine dreptul exclusiv de a desfăşura activităţi miniere la Roşia Montană pentru o perioadă iniţială de 20 de ani, care poate fi prelungită pe perioade succesive de 5 ani. Compania Naţională Minvest S.A. Deva deţine 19,30% din acţiunile RMGC şi este o companie afiliată la licenţa de exploatare, desfăşurând în continuare o activitate de producţie de dimensiuni reduse, subvenţionate de stat (Licenţa nr. 47/iunie 1999).
În decembrie 1998 Agenţia Naţională de Resurse Minerale a oferit către Minvest (titular) și RMGC (ca și companie afiliată) o licenţă de concesiune pentru exploatare. Licenţa a intrat în vigoare în iunie 1999. în octombrie 2000, licenţa a fost transferata de la Minvest către RMGC, Minvest fiind companie afiliata și RMGC fiind titular. Ca atare, Minvest continuă operaţiunea sa minieră la scară mică Roşia Min, pe cînd RMGC desfăşoară activităţi de explorare și activităţi timpurii de dezvoltare a proiectului.
Conform Licenţei de Concesiune pentru Explorare în Perimetrul Bucium Nr. 218 datată 6 aprilie 1999: „Agenţia Naţională de Resurse Minerale recunoaşte, prin certificatul de înfiinţare Nr.328/4/6/97, Minvest S.A ca și fondator al S.C. Eurogold Resources S.A, cu sediul în Deva, (…) reprezentată prin Stephen F. Bugg, Director pentru explorări.”
Călin Popescu Tăriceanu
În luna aprilie 1997, o scrisoare a Bursei din Vancouver punea în alertă autorităţile române, cărora le solicita informaţii despre o companie minieră cu acţiunile tranzacţionate la aceasta bursă – Gabriel Resources Ltd. cu sediul în Denver, Colorado. Din informaţiile deţinute de Bursa din Vancouver, Gabriel Resources deţinea mina de la Roşia Montană în asociere cu societatea de stat Regia Deva. Bursa din Vancouver dorea să afle dacă informaţiile lor sînt adevărate. Mihail Ianas, la acea dată preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, s-a adresat superiorilor lui din Ministerul Industriilor și Comerţului, condus de Călin Popescu Tăriceanu, solicitîndu-i acestuia să investigheze cine a aprobat constituirea unei societăţi mixte în care este inclusa mina de la Roşia Montană și dacă Gabriel Resources a adus într-adevăr o contribuţie echivalentă cu 80% din valoarea capitalului. Răspunsul ministrului Tăriceanu a fost următorul: „o astfel de companie nu s-a constituit și nici o investigaţie în acest scop nu este necesară (…) România este deschisă oricăror investitori străini care doresc să aducă în țară capital și tehnologii performante, mai ales în domeniul minier, și ne afirmăm toată disponibilitatea de a sprijini orice acţiuni de cooperare cu parteneri străini, cu condiţia respectării stricte a legislaţiei române.“ (Ştefania Simion, Slăbiciunile autorităţilor favorizează proiectul Gabriel Resources, în Revista 22, nr. 870, 10 noiembrie 2006 – 16 noiembrie 2006)
În iunie 1997, în calitate de ministru al Economiei şi Industriilor, Călin Popescu Tăriceanu comunică Agenţiei pentru Resurse Minerale acordul său pentru asocierea între Gabriel Resources și RAC Deva, asociere care va purta numele de S.C. Roşia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC). La acea vreme, managerul general al Gabriel Resources, Frank (Vasile) Timiş, era consultantul Partidului Democrat pentru întocmirea proiectului Legii Minelor 61/1998, al cărei scop declarat este acela de a promova și reglementa investiţiile străine în sectorul minier din Romania. RAC Deva, cu numele schimbat în Minvest Deva, primeşte din partea Agenţiei pentru Resurse Minerale licenţa de concesionare și exploatare a minereurilor din perimetrul Roşiei Montane, avînd calitatea de titular, iar RMGC afiliat. Licenţa este ulterior transferată de la Minvest Deva către RMGC, în octombrie 2000. Ambele Hotărîri de Guvern pentru aprobarea, respectiv transferul licenţei, sînt semnate de Radu Berceanu, devenit între timp ministru al Economiei și Industriilor în locul lui Tăriceanu. (Ştefania Simion, Slăbiciunile autorităţilor favorizează proiectul Gabriel Resources, în Revista 22, nr. 870, 10 noiembrie 2006 – 16 noiembrie 2006)
În 18 ianuarie 2005, primul ministru Tăriceanu a declarat în cadrul unei întîlniri cu omologul său maghiar Gyurcsany Ferenc că proiectul Roşia Montană „se află într-o fază incipientă și Ministerul Mediului a primit doar o notă privind înscrierea proiectului“ şi că nu se pune problema de a reacţiona la eventuala aplicare a acestui proiect, atîta timp cît nu exista nici măcar avizul din partea Ministerului Mediului. „Guvernul va analiza acest proiect din punct de vedere financiar, ecologic, social, economic, din perspectiva legislaţiei europene.“ Premierul ungar a lăsat să se înţeleagă că aceasta investiţie nu trebuie respinsă din start: „pentru ca ne-am ars o dată cu această problema, acum suflam și în iaurt. Noi suntem interesaţi de o investiţie care nu periclitează țara noastră. În discuţiile pe care le vom avea, vom încerca să stabilim în ce măsura investiţia se poate baza atît pe normele europene, cît și pe înţelegerile bilaterale“. Pe de alta parte însă, ministrul ungar al Mediului, Persany Miklos, a declarat ca Ungaria nu doreşte realizarea investiţiei de la Roşia Montană, deoarece există multe riscuri atît pentru cetăţenii români, cît și pentru cei maghiari.
În 27 octombrie 2005, prim ministrul Călin Popescu Tăriceanu a declarat în cadrul unei întîlniri cu oficiali maghiari că proiectul de la Roşia Montană este unul privat şi că derularea sa nu depinde de deciziile guvernului român.
În 25 martie 2006, prezent la întrunirea liderilor liberali din Europa care a avut loc la Budapesta, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că mediul înconjurător nu va fi grav afectat de exploatarea minieră de la Roşia Montană: „partea ungară are temeri întemeiate, cu toate acestea vom trimite documentele legate de acest proiect pentru ca și dumneavoastră să vedeţi că viitoarea exploatare minieră nu va afecta mediul înconjurător“.
În 16 noiembrie 2006, într-o conferinţă de presă comună susţinută de prim ministrul român şi de omologul său maghiar Ferenc Gyurcsany, Călin Popescu Tăriceanu a declarat „vă asigur că există din partea noastră o foarte mare deschidere şi transparenţă şi, prin acţiunile pe care le întreprindem, dorim să îndepărtăm temerile autorităţilor ungare referitoare la acest proiect”.
Theodor Stolojan
În august 2004 s-a declarat împotriva proiectului Roşia Montană. Theodor Stolojan a declarat: „de ce am accepta noi dispariţia a patru munţi la Roşia Montană? Îmi pare rău că acest proiect se derulează în Romania cu încălcarea legilor țării, fiind lăsat să avanseze fără să aibă acordul de impact asupra mediului. Poziţia mea este foarte limpede: nimeni nu se poate atinge de natura zonei și de tezaurul arheologic care trebuie conservat acolo unde se află. Investitorii n-au decît să propună alte metode de exploatare a aurului, în afara flotaţiei cu cianuri și a distrugerii munţilor. Încă o dată: mi se pare scandalos că a început fără a avea avizul de mediu. Îşi mai face cîte unul cîte o casă şi îşi ia avizele după aceea, cu pile la primărie. Dar un proiect de o asemenea anvergură cum a fost lăsat să scape de sub controlul autorităţilor statului? Ori ne trezim și ne preţuim natura, care este o valoare supremă, ori nu avem ce căuta în Europa. Sigur ca avem nevoie de resurse, de dezvoltare, dar astfel de sacrificii nu pot fi justificate în fața viitorului. Nici o țară europeană n-ar accepta să-și sacrifice munţii în astfel de condiţii”.
UDMR (Marko Bela şi Atilla Korodi)
UDMR este împotriva proiectului de minerit de la Roşia Montană. Poziţia UDMR este puternic susţinută de autorităţile maghiare. În 15 decembrie 2006 Markó Béla, preşedintele UDMR, s-a declarat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Markó Béla a precizat că poziţia UDMR-ului este categoric de respingere a proiectului. El a declarat că pînă când există cele mai mici riscuri, nu este voie ca proiectul de la Roşia Montană să fie aprobat, iar deocamdată nu sunt garanţii care ar înlătura obiecţiile formulate. La Roşia Montană trebuie impus punctul de vedere al protecţiei mediului şi nu interesele grupului financiar investitor.
Korodi Attila, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, a avut o poziţie neutră cu privire la proiectul de minerit de la Roşia Montană. În general s-a rezumat la comunicarea aspectelor tehnice care ţin de proiect. De exemplu, în 24 octombrie 2006, cînd reprezentanţii Gabriel Resources au declarat ca societatea va pune la dispoziţia guvernului român un fond de garanţie de 70 milioane de euro care vor putea fi folosiţi în cazul în care societatea nu va realiza ecologizarea zonei, răspunsul lui Atilla Korodi a fost „că nu doreşte să comenteze” motivînd că „trebuie analizată la sînge orice fel de informaţie de la Roşia Montană“. Singura sa luare de poziţie a fost în 12 februarie 2007, cînd a declarat că acuzele asociaţiei Alburnus Maior aduse Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor sînt nefondate. Alături de Greenpeace, asociaţia Alburnus Maior acuzase ministerul că sfidează opinia cetăţenilor în procesul de autorizare pentru Roşia Montană.
Partidul România Mare (PRM) se opune proiectului gabriel Resources pentru Roşia Montană, pe două planuri:
1. PRM, în principal liderul său, Corneliu Vadim Tudor, consideră că zăcămintele de metale rare trebuie să fie monopol de stat. În mai 2003, în urma unei întîlniri cu preşedintele Ion Iliescu, Vadim Tudor declara: „L-am rugat pe Ion Iliescu să găsim, împreună, o formulă pentru instituirea monopolului de Stat asupra zăcămintelor de metale rare ale tării, cu o referire directă la cele cca 900 de tone de aur și cel putin 2.000 de tone de argint din zona Roöia Montană – Bucium, unde dau tîrcoale tot felul de aventurieri străini”. În februarie 2004, Vadim Tudor spunea: „În tara asta se fura totul, de la ochii mortului, pentru transplantul de cornee, și pînă la aurul și argintul de la Roșia Montana.”
În aprilie 2004, într-un interviu la TVR1 cu Corneliu Vadim Tudor, acesta afirmă: „Depinde ce dorim noi să preluăm din capitalismul popular, experimentat în alte tări. Monopolul de stat pe bogătiile tării. Este inadmisibil să vină tot felul de aventurieri și să dea tîrcoale la munții de aur și argint ai României. Stiți de scandalul din jurul zăcămintelor mari de aur și argint de la Roșia Montană, unde nu sînt numai 300 tone de aur, stimate amfitrion Horia Alexandrescu și distinsi telespectatori. După estimările specialistilor nostri – și avem multi ingineri minieri care au lucrat chiar în mine de aur – sînt circa 800 de tone de aur numai acolo. Datorită prelevărilor, datorită concentratiei aurifere, atîtea grame de aur la tona de steril, sînt identificate și filoane foarte lungi de aur și există, repet, 800 de tone de aur și peste 2.000 de tone de argint. Cu ce drept moral vin unii să decoperteze munții, să dezafecteze cimitire, asezări întregi, ca să ia aurul acestei țări?” * Reporter: „As vrea să adaug ceva. Eu stiu că proiectul este înghetat.” * CVT: „De ce e înghețat? Pentru că PRM a introdus o moțiune în Camera Deputaților. Am avut moțiune simplă, am făcut apel la Academia Română, care, spre cinstea ei, a dovedit că are o constiintă civică extraordinară. Chiar Biserica Ortodoxă Română s-a opus, pentru că era vorba de răvășirea unor situri arheologice, de castre romane, de altare de cult.” * Reporter: „Chiar și probleme de mediu, dar eu vreau să vă spun un lucru de ultimă oră. Chiar astăzi a fost difuzată o stire, care spunea că firma respectivă a fost penalizată cu o amendă de 1 miliard de lei, pentru că nu și-a plătit dările către buget. Iată încă o fațetă a problemei.” * CVT: „D-le Horia Alexandrescu, acolo s-au perceput comisioane foarte mari. Au venit acești domni de la Gold Corporations…” * Reporter: „Să nu dăm nume…” * CVT: „Noi știm că s-au plătit salarii și comisioane la unii și la altii și acum ei nu-și mai pot recupera banii, pentru că i-am blocat noi. Eu nu zic să nu se exploateze. Să se exploateze aurul tării! Dar, în folosul acestei natiuni, care este prea săracă să mai dea ceva cuiva.”
2. PRM, în principal parlamentarii partidului, consideră proiectul extrem de dăunător pentru mediu. 3 mai 2005, declaraţie politică a lui Aurel Ardelean, senator PRM: „O parte importantă a istoriei Daciei Romane şi, ulterior, a noastră, ca popor, a fost scrisă la Roşia Montană. Aurul Apusenilor a fost utilizat de romani pentru a construi amfiteatrul unic şi antic din Verona. Vestigiile de la Roşia Montană sunt o parte a moştenirii culturale nu doar a României, ci a întregii lumi. Este nevoie de protejarea acestei zone istorice şi consider că moştenirea romană conservată la Roşia Montană, siguranţa mediului înconjurător în care va trebui să investim 30 de miliarde de euro, ne obligă acum, la ceasul intrării noastre în rândul ţărilor europene, să nu fim pripiţi în a decide distrugerea unei zone care a supravieţuit în bătălia cu timpul. Cântărind beneficiile potenţiale şi riscurile implicate în proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, rezultă că, în forma actuală, proiectul nu poate fi catalogat drept lucrare de (citez) „interes public în beneficiul economic al ţării“, iar beneficiile de interes privat nu justifică riscurile şi duc la concluzia că iniţiativa trebuie abandonată înainte de a produce consecinţe dezastruoase iremediabile. Vă mulţumesc.”
August 2006: Gheorghe Funar, senator PRM, secretar al Senatului României, scrisoare deschisă adresată ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor: În atentia doamnei ministru Sulfina Barbu: „Avînd în vedere numeroasele fapte penale săvîrșite de către unii dintre colaboratorii dvs. în legătură cu Raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului (EIM) pentru proiectul Roșia Montana, vă solicit următoarele: 1) Să vă adresați Parchetului, nominalizîndu-i pe aceia dintre angajații de la MMGA care au încălcat prevederile Codului Penal în legătură cu Raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului (EIM) pentru proiectul Roșia Montana. Vă reamintesc că legea vă obligă ca în termen de maximum 3 zile să vă adresați Parchetului. În caz contrar, riscați să deveniți complice. 2) Să dispuneți respingerea motivată a acordului de mediu sau, dacă vreti să prelungiți agonia celor de la Roșia Montana Gold Corporation, să emiteti o decizie de refacere a Raportului, cu respectarea prevederilor legale.”
Academia Română
Academia Română este unul din cei mai înverşunaţi critici ai Proiectului Roşia Montană. Şi-a exprimat opoziţia organizînd dezbateri, publicînd studii făcute de membri săi, adresînd memorii autorităţilor cu putere de decizie.
Concluzia unui studiu referitor la exploatările miniere de la Roşia Montană realizat de Academia Română în 2002 este că zona muntoasă ar fi practic distrusă, cultura Apusenilor iremediabil afectată, iar aşezările romane datând din primele secole după Hristos, ar dispărea pentru totdeauna.
Argumente:
Proiectul de exploatare auriferă nu reprezintă o lucrare de interes public în folosul economiei naţionale, care să justifice efectele colaterale asociate cu acesta.
Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 de ani, prin strămutarea unei părţi a populaţiei, demolarea de clădiri, biserici, mutarea de cimitire şi alte acţiuni similare este inacceptabilă.
Exploatarea proiectată pentru o perioada de 17 ani nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale şi economice ale zonei rămînînd nerezolvate sau agravîndu-se după aceasta perioadă.
Numărul locurilor de muncă în perioada operaţională a exploatării (estimat la circa 300) este nesemnificativ în raport cu nevoile locale.
Strămutarea şi relocarea forţată a persoanelor care refuză să-şi vîndă proprietăţile riscă să antreneze statul roman în procese la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Exploatarea periclitează zona arheologică Alburnus Maior, de mare valoare istorică şi culturală, cu caracter de unicat.
Proiectul contravine Convenţiei privind patrimoniul mondial, cultural şi natural, adoptat de la Conferinţa generala a UNESCO din 16 noiembrie 1972, acceptată de România prin Decretul 187/1990, Ordonanţei de Guvern nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi Legii nr. 5/2000 care declara zona Roşia Montană sit protejat.
Folosirea cianurii de sodiu pentru solubilizarea aurului şi depozitarea în bazin deschis a reziduurilor tehnologice conţinînd resturi de cianura, produşi de neutralizare a cianurii (cianaţi, tiocianaţi) şi complecşi ai metalelor grele cu cianură, creează motive serioase de îngrijorare, chiar dacă se aplică tehnologiile curente cele mai avansate.
Nu există garanţia că la terminarea operaţiunii firma investitoare va putea asigura costurile de închidere a exploatării şi de refacere a mediului afectat.
Ionel Haiduc
S-a născut pe 9 mai 1937 la Cluj. Este de profesie chimist, membru al Academiei Române. În 5 aprilie 2006 a fost ales în funcţia de preşedinte al Academiei Române. Este împotriva proiectului de la Roşia Montană. În 2003, Ionel Haiduc a prezentat un comentariu tehnic asupra studiului de fezabilitate şi asupra descrierii Proiectului Roşia Montană în care se arăta îngrijorat de „marile pericole pe care le prezintă iazul de decantare, atît în timpul exploatării, cît şi pe o perioadă ce nu poate fi definită, după oprirea producţiei şi a operaţiei de ‘ecologizare’ (dacă o posibilă ‘falimentare’ a R.M.G.C. nu va amîna sine die orice operaţie de acest fel)”.
http://terraiii.ngo.ro/pdf2/Observatii%20privind%20proiectul%20Roşia%20Montană%20Justin%20Andrei.pdf
În 29 mai 2003 Academia Română şi-a exprimat, din nou, dezacordul cu privire la investiţiile de la Roşia Montană. Ionel Haiduc a declarat că „un aspect deloc neglijabil este incompatibilitatea proiectului cu legislaţia europeană, mai ales în contextul candidaturii României pentru aderarea la Uniunea Europeană“. Ionel Haiduc a citat în sprijinul poziţiei Academiei concluziile unui studiu întocmit de experţi jurişti de la Institutul de Drept European al Universităţii din Viena. Documentul menţionează, printre altele, că situaţia în care partenerul canadian (Gabriel Resources Ltd.) deţine 80%, iar partenerul român doar 20% din acţiunile RMGC contrazice criteriul de „interes public în beneficiul economic al ţării“. Concluzia generală a studiului este că proiectul nu corespunde criteriilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi contrazice nu numai legislaţia de mediu a Uniunii Europene / Comunităţii Europene, ci şi standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. „Nu poate fi ignorat riscul unor procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în care Statul Român (şi nu firma RMGC) va trebui să suporte consecinţele unor sentinţe nefavorabile“.
http://209.85.135.104/search?q=cache:qtGiXKq9dwgJ:www.gov.ro/socciv/publicatii/200509/200305.doc+%22eugen+simion%22+Roşia+Montană&hl=ro&ct=clnk&cd=71&gl=ro
În 15 iulie 2004, Ionel Haiduc a publicat studiul Analiza cost-beneficii a proiectului minier realizata de catre Academia Romană”. Concluzia studiului său este următoarea: „Cîntărind beneficiile potenţiale şi riscurile implicate în proiectul de exploatare miniera de la Roşia Montană rezulta ca în forma actuala proiectul nu poate fi catalogat drept lucrare de ‘interes public în beneficiul economic al tarii’, iar beneficiile de interes privat nu justifica riscurile şi duc la concluzia ca iniţiativa trebuie abandonata înainte de a produce consecinţe dezastruoase iremediabile. (…) În concluzie, daca beneficiile pentru firma RMGC sunt neîndoielnice, rezulta că beneficiile în favoarea Statului Roman şi ale comunităţii din zona sunt minime, nesigure şi discutabile”. http://www.RoşiaMontană.ro/index_ro.shtml?x=2043&cmd%5B76%5D=x-76-2043
În luna august 2006 Ionel Haiduc a publicat o „Evaluare a Studiului de Impact asupra Mediului pentru Proiectul Roşia Montană cu accent pe aspectele juridice”. Concluzia acestui studiu este că „proiectul minier Roşia Montană reprezintă o provocare majoră pentru societatea civilă din România datorită îngrijorărilor legate de aspectele de mediu, sociale, culturale, economice şi juridice asociate cu acesta. Fiind în acelaşi timp discutabil dacă exploatările de aur aduc o bunăstare durabilă, o mulţime de exemple din toată lumea, inclusiv din România, dovedesc că există riscuri şi costuri semnificative pentru ţările gazdă şi pentru cetăţenii lor. În foarte multe cazuri aceste riscuri şi costuri devin evidente numai după ce o exploatare este operativă, dar atunci pagubele s-au produs deja şi deseori guvernele au prea puţină putere sau deloc în a le remedia”. http://www.RoşiaMontană.ro/index_ro.shtml?x=2043&cmd%5B76%5D=x-76-2043
La începutul lunii februarie 2007, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române a declarat: „Academia îşi menţine în totalitate poziţia exprimată anterior, considerînd că proiectul de la Roşia Montană nu trebuie acceptat de statul român. Efectele secundare şi riscurile pentru România ale acestei preconizate exploatări la suprafaţă nu se justifică, deoarece nu este un proiect de interes public. în cazul unei autostrăzi, al unei hidrocentrale, vrînd, nevrînd, trebuie să accepţi nişte sacrificii, nişte strămutări de populaţie sau dinamitări de munţi, dar în cazul unui proiect privat, nu e normal sa acceptam astfel de distrugeri. Avertizam autorităţile că-şi asumă mari riscuri daca ignora poziţia noastră şi a societăţii civile, fiind posibil sa ajungem într-o zi în aceeaşi situaţie ca Indonezia sau Peru, unde autorităţile regreta că şi-au dat acordul iniţial; ar dori să stopeze proiecte similare, extrem de distructive, dar nu mai pot, e prea tîrziu.”
Camil Bujor Mureşanu, profesor universitar, doctor în istorie, directorul Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj. Este împotriva proiectului Roşia Montană. În decembrie 2002 Camil Bujor Mureşanu a semnat Scrisoarea deschisa a cercetătorilor şi cadrelor didactice universitare, specialişti în istorie şi arheologie adresată în luna decembrie 2002 preşedintelui României, Ion Iliescu. Scrisoarea deschisă se încheie cu următoarea cerinţă: „vă rugăm să dispuneţi anularea certificatelor deja emise pentru monumentele cercetate în 2001 şi oprirea emiterii altora pentru obiective punctuale, pînă la încheierea cercetării şi obţinerea unor date concludente asupra întregului ansamblu de vestigii. în acel moment, o comisie de reputaţi specialişti din tara şi din străinătate, pe baza evaluării rezultatelor cercetărilor, va decide forma de conservare, arealele de descărcare de sarcina arheologica, sau va solicita modificarea proiectului Gold Corporation. De asemenea, vă rugam să precizaţi, conform legislaţiei în vigoare, obligaţia protejării acestui complex ansamblu, unic în lumea romana şi definitoriu pentru viata dezvoltata de-a lungul secolelor în Munţii Apuseni”.
Eugen Simion, critic literar, profesor universitar, membru al Academiei Române şi preşedinte al Academiei din 1998 pînă în aprilie 2006. Este împotriva proiectului Roşia Montană. În februarie 2003, Eugen Simion, a declarat pentru BBC că patru secţii ale Academiei – Ştiinţe Biologice, Ştiinţe Geonomice, Ştiinţe Chimice şi Ştiinţe Istorice – au studiat proiectul de exploatare întocmit de Roşia Montană Gold Corporation şi au încercat să determine consecinţele imediate şi cele în timp. Concluziile, a spus Eugen Simion, nu sunt deloc încurajatoare: „sînt chiar catastrofale pentru mediul Apusenilor“.
În 4 martie 2003, Eugen Simon a prezentat punctul de vedere al Academiei Române privind Proiectul de dezvoltare minieră Roşia Montană. Concluzia acestui punct de vedere a fost următoarea: „ţinînd seama de consecinţele distrugătoare pentru mediu şi ameninţătoare pentru colectivităţile umane, ca şi aspectele arheologice şi istorice, Academia Româna, care exprima poziţiile celor mai de seama oameni de ştiinţă şi de cultură ai ţării, cere factorilor responsabili ai destinelor României sa împiedice realizarea acestui proiect”. Punctul de vedere al Academiei a fost înaintat Parlamentului României.
http://209.85.135.104/search?q=cache:QdWClg7x-qMJ:www.acad.ro/com2003/pag_com03_0304.htm+%22eugen+simion%22+Roşia+Montană&hl=ro&ct=clnk&cd=3&gl=ro
În luna iunie 2003, Eugen Simion, la acea dată preşedintele Academiei Române, a acordat un interviu săptămînalului Formula AS în care s-a referit la proiectul Roşia Montană, declarînd că „ne-am implicat în chestiunea Roşia Montană, dar ne-am implicat în felul nostru, adică prin specialiştii noştri şi cu analize strict ştiinţifice. Patru dintre secţiile noastre, Chimie, Biologie, Geonomie şi Istorie, au cercetat, fiecare din unghiul lor, şi au ajuns la concluzii care pun în discuţie valabilitatea proiectului. (…) După părerea noastră, soluţia „Gold Corporation” nu este o soluţie de durata, nu asigura aceste locuri de munca nici pentru mult timp şi nici intr-un număr necesar. Iar efectele sunt dezastruoase. (…) „Ministrul care ar aproba proiectul de la Roşia Montană şi-ar asuma o grea răspundere în fața țării!”
http://www.formula-as.ro/reviste_568__44__acad.eugen-simion.html
Comitetul ad hoc
Comitetul ad hoc de experţi s-a constituit în cadrul Comisiei mixte romano-ungare pentru protecţia mediului. În perioada 30-31 martie 2005 a avut loc prima întîlnire a Grupului ad hoc de experţi pentru analizarea surselor de risc asupra mediului cu potenţial efect transfrontalier. La aceasta reuniune, delegaţia română a informat partea ungară asupra desfășurării procedurii EIA, precizînd ca propunerile părții ungare vor fi ataşate listei de control pentru conţinutul documentaţiei EIA. Delegaţia română a propus delegaţiei ungare efectuarea unei vizite în zona Roşia Montana. În vederea informării publicului asupra acestui proiect, pe site-ul MMGA a fost publicat Memoriul de prezentare al proiectului „Roşia Montana”.
În 14 aprilie 2005, preşedintele Comisiei de politică externă din Parlamentul ungar, Zsolt Nemeth a declarat că Ungaria sprijină aderarea României la Uniunea Europeană, însă are şi unele rezerve. Una din aceste rezerve se referă la capitolul Mediu, mai precis la exploatarea minieră de la Roşia Montană, proiect pe care Ungaria îl doreşte abandonat.
Comitetul de Analiză Tehnică (CAT)
Comitetul de Analiză Tehnică (CAT) este compus din reprezentanţii tuturor instituţiilor guvernamentale care ar putea avea legatură cu vreuna din componentele proiectului minier. Rolul acestora este de a dezbate avantajele și dezavantajele proiectului din toate punctele de vedere, în urma deliberărilor urmînd să acorde sau nu autorizaţia pentru proiect.
În data de 10 mai 2005 a avut loc la sediul MMGA reuniunea Comitetului de analiza tehnica (CAT) la nivel central împreuna cu autorităţile implicate (Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, Ministerul Economiei și Comerţului, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Administraţiei și Internelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Integrării Europene, Academia Româna, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale și Administraţia Naţională „Apele Romane”).
În cadrul acestei reuniuni, autorităţile și instituţiile mai sus menţionate au realizat etapa de încadrare și definire a domeniului evaluării, au ajuns la consens privind principalele aspecte din lista de control, au propus unele modificări la aceasta lista și au formulat cerinţe/întrebări care trebuie, de asemenea, sa fie analizate în Raportul la studiul de evaluare a impactului.
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor
Proiectul de la Roşia Montana a fost posibil datorita semnăturii fostului ministru al Industriilor în guvernarea CDR, Radu Berceanu. În noiembrie 1999, în calitate de ministru al Industriilor în guvernarea CDR, a aprobat companiei Gabriel Resources avizul de exploatare a perimetrului aurifer, acesta fiind actul oficial de demarare a investiției de la Roşia Montană. Nu numai Radu Berceanu a susţinut aceasta afacere, ci și fostul deputat PD Alexandru Sassu care, în calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare ce analiza cazul Roşia Montană, a ţinut să sublinieze în dese rînduri avantajele acestui proiect.
În 10 august 2006, în cadrul unui interviu acordat săptămînalului Capital, Sulfina Barbu a făcut cîteva declaraţii referitoare la proiectul Roşia Montană: „Sîntem în etapa de dezbatere publică care va avea loc în 14 oraşe din Romania și în alte tari, pînă pe 28 august. (…) Dacă titularul de activitate (Gabriel Resources) nu vine cu soluţii la observaţiile ridicate de public, atunci proiectul nu intra în analiză.” Întrebată ce părere are despre campania publicitară a proiectului, Sulfina Barbu a răspuns: „Din punctul meu de vedere, nu e normal sa faci reclama fără sü ai soluţia validată.”
Despre implicarea altor politicieni în dosarul Roșia Montană Gold Corporation, Marius Oprea a publicat:
http://www.observatorcultural.ro/Studiu-de-impact-asupra-mitei.-Dosarul-Rosia-Montana-(I)*articleID_29195-articles_details.html
și
http://www.observatorcultural.ro/Studiu-de-impact-asupra-mitei.-Dosarul-Rosia-Montana-(II)*articleID_29271-articles_details.html
Autor: Marius Oprea
Sursa: Orlando Balaș