Site icon gandeste.org

Țara europeană MAI SIGURĂ decât GERMANIA. Nu este în zona euro!

Cele mai sigure obligaţiuni în Uniunea Europeană nu sunt deloc cele germane, ci cele daneze. Graţie acestui lucru, Copenhaga nu are probleme cu datoria şi rămâne în afara zonei euro. Investitorii nu numai că nu câştigă, dar plătesc un surplus.

Pentru investitorii care sunt angajaţi cu capital în zona euro, obligaţiunile daneze pot constitui o protecţie în cazul scenariului extrem al dezmembrării monedei comune. În acest caz, având obligaţiuni daneze, vei şti în continuare ce ai, în timp ce nu se ştie ce valoare vor avea obligaţiunile ţărilor zonei euro, chiar şi cele germane” – spune pentru Bloomberg Ian Stannard, strateg monetar la Morgan Stanley.

Danemarca – la fel ca şi Suedia, care rămâne în afara zonei euro, şi Elveţia, care  nu face parte din UE – a devenit o staţie atractivă şi sigură pentru investitori. Drept rezultat, coroana daneză câştigă în valoare şi creşte cererea de obligaţiuni daneze.

Dar aprecierea monedei nu este deloc avantajoasă. În primul rând, dăunează exportului danez, care devine puţin competitiv; în al doilea rând, coroana este oricum legată de euro, deci banca centrală daneză trebuie să intervină,pentru a menţine cursul în limita de 2,25.

După ce joia trecută BCE a redus dobânda procentuală în zona euro la 0,75%, adică mult sub inflaţie, acelaşi lucru îl face şi Nationalbank – reducând-o la 0,2%. Aceasta înseamnă că băncile comerciale trebuie să-i plătească băncii centrale dobânzi pentru că aceasta primeşte de la ele depozite. Este primul caz de acest fel în istoria de aproape 200 de ani a Nationalbank.

Mai bine din punctul de vedere al danezilor este că scade randamentul obligaţiunilor lor. În cazul celor de 10 ani, care constituie cea mai bună unitate de măsură a încrederii investitorilor, randamentul a ajuns la începutul săptămânii la 1,13% – fiind nu doar mai mic decât în cazul obligaţiunilor germane, dar cel mai mic din ntreaga UE. Mai mult, randamentul obligaţiunilor daneze de doi ani a scăzut la nivelul record de mic de – 0,225. Adică investitorul care le cumpără pierde nu numai real, pentru că este sub nivelul inflaţiei, dar pierde şi nominal (randament negativ au obţinut în această săptămână şi obligaţiunile franceze şi germane).

Ceea ce se întâmplă în Danemarca arată cât de gravă este criza în zona euro. Este atât de gravă, încât oamenii sunt dispuşi să plătească pentru a putea ţine banii în altă parte – a scris marţi în coloanele ziarului “New York Times” laureatul economic al Premiului Nobel, Paul Krugman.

Potrivit prognozei guvernamentale din mai, deficitul bugetar va scădea în acest an la 1,7% din PIB, adică va fi mult sub limita maximă admisă de Comisia Europeană de 3%, iar datoria publică se ridică la 41% din PIB, ceea ce reprezintă mai puţin de jumătate din media pe zona euro.

În plus, rezervele valutare daneze au atins în iunie nivelul record de 511,6 miliarde coroane (aproape 69 miliarde euro). Potrivit unui sondaj din iunie, împotriva renunţării la coroană în favoarea euro se pronunţă 68,5% din danezi, iar pentru intrarea în uniunea monetară se pronunţă 29%.

sursa: capital.ro

Exit mobile version