Site icon gandeste.org

Unde este războiul declarat criminalității?

Cea mai importantă știre de ieri în scandalul Caracal a fost una care m-a lăsat cu gura căscată. DIICOT-ul și Poliția au dus la Casa groazei o aparatură sofisticată care să-i ajute să detecteze conținutul gropilor betonate. Tot satul așteaptă să afle rezultatul cercetărilor cu miraculosul ochean de privit în adîncul pămîntului și al betoanelor.



Și, dacă nu găsesc nimic? Și dacă găsesc un camion de oase, România tot acolo se află, pe locul în care era în momentul în care a fost obligată să descopere și să accepte proporția corupției din instituții. În cazul de față, acest tsunami al corupției și al neprofesionalismului a spart ușile Poliției și ale parchetelor și ne-a lăsat să privim la polițai în chiloți, la procuori înfrățiți cu polițaii, la mafii locale îmbîrligate în jurul primarului, al procurorului șef și al polițiștilor.

Oare nu era mai bine ca în locul sofisticatului aparat de scanat gropile Ministerul de Interne sau Guvernul să fi trimis la Caracal și la Slatina un ochean de scrutat instituțiile publice? Să vadă ce-i stricat și ce merge, ce-i blocat și cine-i incompetent și corupt? Veți spune că un asemenea aparat nu există. Este adevărat, unul care să coste sute de mii de euro încă nu a fost inventat. Dar unul ieftin, cu care să putem depista starea instituțiilor din Caracal, din Slatina  și din multe  alte orașe ale României există. El se numește ”ochiul liber”. Se vede cu ochiul liber că instituțiile României de azi nu mai au nevoie de aparate de evaluat și de măsurat, ci de măsuri. Mai ieri-alaltăieri, primul ministru ieșea la rampă și ne anunța o schimbare de atitudine, un început de campanie care să mobilizeze toate  sunt forțele. Unde sunt acestea? Unde este campania? Cu un aparat trimis să citească în gropi nu facem mare brînză. Iată ce afirma Viorica Dăncilă pe 31 iulie:
„România trebuie să depăşească foarte repede această criză a instituţiilor răspunzătoare de siguranţa cetăţeanului, să reparăm ce e de reparat, să înlocuim ce e de înlocuit, să le facem cât mai repede să funcţioneze, aşa cum ar fi trebuit să funcţioneze acum cinci zile şi, din păcate, nu au făcut-o. Trebuie să ne adunăm toate forţele – instituţii ale statului, forţe politice, ONG-uri, români – să luptăm împotriva criminalităţii, împotriva tuturor faptelor care ne pun în pericol siguranţa şi ne lezează drepturile fundamentale.”

Care sunt măsurile? Că șeful Poliției locale, după o carieră de speriat lumea, a ieșit la pensie ca un mare boier? Ce măsură este aia că faimosul Buda de la comanda Poliției a fost trecut la Poliția de Frontieră? Mă tem că acestea sunt doar sancțiuni, iar nu măsuri menite a schimba spectaculos starea lucururilor.

Între timp, ies la iveală nenumărate alte cazuri. Un caracalean și-a vîndut casa și averea ca să-și caute fiica răpită. S-a blocat tot la Poliție. Ziarele au redescoperit procesul cu rețeaua de prostituate din același Caracal, condusă de interlopul Cocoș, lichidat în penitenciar. Și tot un dosar îngropat de autorități. Dosare similare se găsesc peste tot în țară. Și rețele, și protectori, și dispăruți. Iese la iveală un tip de comerț transfrontalier în care româncele sunt marfa de preț a Europei de Est.

Fenomenul se arată de proporții care nu mai lasă loc vorbelor goale și promisiunilor politice.

Declarațiile imediate ale Vioricăi Dăncilă făcute după izbucnirea scandalului au venit ca un pansament.  Dar, pe măsura trecerii timpului, ele tind să pară doar promisiuni deșarte. Au trecut 20 de zile și încă nu avem un proiect de pentru un departament care să se ocupe de traficul de minori, de soarta dispăruților. Sau altceva care să însemne o schimbare importantă.

”Sunt femeie, sunt mamă, am crescut un copil, ştiu ce înseamnă grija, ştiu câtă nevoie avem să ne ştim copiii şi familia în siguranţă. De aceea, mă voi implica personal în această reformă. Voi urmări şi voi coordona toate eforturile de eradicare a acestor fenomene. Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri şi fără amânări, declar război împotriva criminalităţii!”, a spus Viorica Dăncilă.

De acord că lupta împotriva criminalității a fost abandonată în favoarea unui carnaval al anticorupției. Dar a trecut vremea Luluței Kovesi și România află că în fapt se confruntă cu fenomenul dispariției a mii de copii și cu răpirea de fete pentru export. Care sunt măsurile Guvernului Dăncilă? Nu mai țin declarațiile de complezență și încurajare.  Lucrurile au scăpat atît de tare de sub control în aceste trei decenii și se arată a fi de proporții greu de imaginat. Nu se mai poate interveni împotriva lor cu două destituiri și un detector de gropi. Din acest punct de vedere, Viorica Dăncilă mai are foarte puțin timp la dispozițe. Dacă își imaginează că poate să ne anunțe măsuri importante după alegerile prezidențiale sau la începutul anului următor, se înșală amarnic.

Tragedia de la Caracal ne-a arătat o față urîtă a țării noastre și nu-i mai lasă timp nici măcar de o cuvîntare.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version