Site icon gandeste.org

Umbra lui Voiculescu în Parlamentul României

Știți care a fost gîndul care l-a colindat, cu insistență, pe Joe Biden în clipele premergătoare ceremoniei și imediat după ce s-a instalat la Casa Albă?
-„Oare ce părere are și ce scrie profesorul Dan Voiculescu despre instalarea mea?“. Și, dacă șeful staff-ului de la Casa Albă n-o fi uitat să-i transmită lui Adrian Ursu-Hrușciov să bage relatarea despre festivitățile de la Casa Albă înaintea imaginilor cu întoarcerea din vacanță a Biancăi Drăgușanu și de relatarea despre divorțul beizadelei Bădălău de starleta Pătrășcanu!

La Washington, ecoul consemnării făcute de Dan Voiculescu pe blogul său trebuie să fi fost enorm. Pînă și Antena 3, din rețeaua de afiliați ai CNN, a difuzat fragmente din mesajul marelui economist de pe Dâmbovița. Și la București și în restul Balcanilor, postarea a circulat pe net și din mînă în mînă, mai ales, în rîndul politicienilor și ai filoamericanilor. Unii dintre ei se si căinau că lor nu le-a venit ideea cu „unitatea”, descoperirea Varanului fiind cuvîntul-cheie al împăcării celei mai divizate Americi din istorie. De îndată ce postarea profesorului a fost difuzată de Antena 3, grupuri compacte de protestatari Antifa și Black Lives Matter au și început să strige „unitate-unitate”, cuvîntul adus la lumină și revigorat de profesorul român luminînd zorii noului mandat. Iată fragmentul mobilizator și gîdilicios lansat de profesorul pensionar Dan Voiculescu pentru toată planeta, cu deosebire pentru SUA, și cu fine aluzii la scena politică românească:

Deloc întâmplător, cuvântul UNITATE se regăsește constant în mesajele publice ale Președintelui Joseph Biden – cel mai experimentat lider politic care a câștigat Casa Albă – și ale Vicepreședintei Kamala Harris – prima femeie din istoria Statelor Unite care obține o asemenea demnitate, o personalitate cu un excepțional potențial în politica americană.
M-aș bucura ca acest cuvânt – UNITATE – să fie auzit, înțeles și asumat inclusiv de către liderii politici români, indiferent de partidele și doctrinele pe care le susțin. Pentru că, așa cum a spus astăzi noul președinte al Statelor Unite ale Americii: «fără unitate nu există pace, progres, națiune.»

După cum singur își caracterizează rampa de lansare a marilor adevăruri economice, politice sau umanitare „Acest blog va cuprinde adevarurile lui Voiculescu. Despre politica, despre presa, economie si viata, trecut, prezent si viitor. Pot fi adevaruri subiective sau unilaterale, dar, mereu, adevaruri”.

Trecem peste absența semnelor diacritice care, de la înălțimea gîndirii sale strategice, oricum nu se văd, el fiind adeptul trecerii Limbii române la o variantă internațională, fără prea multe fițe și dantelării.
Contribuția profesorului pensionar Dan Voiculescu la descoperirea și lansarea conceptului de unitate s-a conturat pe fondul unor îndelungi cercetări și experimente personale. Cea mai cunoscută contribuție a sa este socotită „unitatea” cu PSD-ul după alegerile prezidențiale și parlamentare din 2004, cînd descoperitorul importanței „unității” pentru „pace, progres, națiune” a părăsit PSD-ul și a schimbat barca, sărind peste noapte alături de Traian Băsescu și de Partidul Democrat. Testarea și interpretarea conceptului de unitate l-au făcut pe Dan Voiculescu o prezență în și pe lîngă majoritatea guvernărilor, deși partidul său nu a depășit niciodată 1%.

Alte două aventuri politice încheiate

Ca să nu purcedem la redactarea unui tratat de economie politică a marilor succese fără de partid și a „unității” practicate de profesorul pensionar Dan Voiculescu, nu ne rămîne decât să descriem pe scurt ultima sa operă de succes.
În iunie 2020, „în urma depunerii de cereri, deputații PPU-SL Alexandru Băișanu, Grațiela Gavrilescu, Andrei Gerea, Eugen Durbacă și Dorel Căprar au înființat gruparea umanistă în cadrul grupului PSD”, a declarat Alexandru Băişanu.

Partidul lui Dan Voiculescu a obținut în decembrie același rezultat ca în ultimii 30 de ani. Adică mai nimic! Numai că, data aceasta, strategul politic al unității de fațadă a mai plasat și un mecanism cu efect întîrziat în afara partidului său. Pe lîngă PPU-SL, constant chinuit și batjocorit de electorat (în ciuda gonflării insistente pe Antena 3!), a mai pitit și un grup politic în interiorul PSD. Și cu succesul PSD-ului, pîș-pîș, a strecurat și el un grupuscul în noul parlament al României. Explicația este simplă. Pentru serviciile grosolane (cele mai multe, contra cost!) aduse PSD prin intermediul televiziunii Antena 3, Dan Voiculescu a primit cîteva locuri eligibile și pe listele PSD. Nu de alta, dar, în felul acesta, la trecerea unor legi sau la moțiunile de cenzură, reprezentantul unității din PPU-SL negociază și el și pune condiții. Condiții, nu glumă!

Umbra lui Dan Voiculescu asupra Parlamentului: Își face „grupare”

Ca să nu aveți îndoieli și spaime, reproduc declarația făcută de Grațiela Gavrilescu zilele trecute:
“Având în vedere valorile social-liberale pe care le-am promovat transparent în întreaga mea activitate politică și parlamentară, am decis, împreună cu acei colegi parlamentari care îmi împărtășesc afinitatea pentru social-liberalism, să formăm Gruparea parlamentară umanistă, social-liberală”.
Ce este „gruparea parlamentară”? Un nou concept de unitate în diversitate, croită numai pe bază de interese.
Așadar, „deputatul Grațiela Gavrilescu, împreună cu alți patru colegi parlamentari – deputații Steluța Cătaniciu, Vlad Popescu și Ana Loredana Predescu, și, respectiv, senatorul Laurentiu Mihai – au anunțat înființarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale. Cei cinci vor activa ca parlamentari independenti, afiliați Grupurilor parlamentare ale PSD” relatează News.ro în baza comunicatului de vineri al PPU-SL.

Unitate, nu glumă! Profesorul pensionar Dan Voiculescu se află la varianta 500 a interpretării practice a „unității” pe care a învîrtit-o cu un inegalabil talent de sforar și oportunist.
Și pe care, cu ocazia ceremoniei de instalare a lui Joe R. Biden a încearcat să o transmită și americanilor!

Autor: Cornel nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version