În ultimii 25 de ani mi-am început adeseori ziua citind textele pseudoeconomice produse de dl. Paul Krugman apărute fie în secțiunea editorială a nytimes.com fie în secțiunea rezervată domniei sale în spațiul ziarului și publicată sub titlul Conștiința unui liberal. Și tocmai pentru că au trecut mai bine de 25 de ani, știrea că dl. Krugman se pensionează m-a bulversat, mi-a provocat o ușoară stare de neliniște.
Din punctul meu de vedere dl. Krugman nu este altceva decât un propagandist al socialismului post-modern, de-a lungul anilor nu am observat multă substanță intelectuală în scrierile dumisale. Ca discipol fidel a lui Keynes a susținut toate aberațiile economice ale stângii postmoderne un exemplu aproape nevinovat fiind textele publicate pentru a sprijini politic administrația Obama în contextul Legii privind Creșterea și Reinvestirea/2009 atunci când dl. Obama a trebuit să convingă publicul asupra ficțiunii care spune că un dolar investit de guvern în economie suferă un efect de multiplicare producând o creștere supraunitară a PIB. În pofida evidențelor, dl. Krugman a scris ani la rând maculatură privind așa numitul efect de multiplicare al cheltuielilor guvernamentale, ecourile propagandei referitoare la efectul de multiplicare a cheltuielilor guvernamentale putând fi auzite chiar și în prezent deși nimeni nu mai este naiv să chiar spere să și găsească efecte de multiplicare în cazul cheltuielilor guvernamentale/bugetare actuale, fie ele propuse de dl. Biden (SUA), la nivelul UE sau în cazul bugetelor guvernului Ciolacu. Ortodoxia keynesiană a fost o constanță a politicilor popularizate de dl. Krugman, acesta a propus chiar ca, pentru a depăși criza economică, liderii politici să declare război unei civilizații extraterestre pentru a putea cheltui în voie iar mai apoi, după ce rețeta keynesiană de ieșire din recesiune își va fi făcut efectul, aceștia să descopere că amenințarea extraterestră a fost o eroare. Chestiunea invaziei extraterestre nu este o încercare de a glumi făcută de un economist lipsit de simțul umorului, reprezintă chiar nucleul dur al științei economice contemporane. Iar dacă la ideea de a distruge capital de dragul ieșirii din recesiune adăugăm și un soi de pozitivism econometric care bântuie prin textele diverșilor economiști (îl includem aici pe dl. Krugman) avem întreg tabloul deprimant al pseudoștiinței economice contemporane.
Și totuși îi sunt oarecum recunoscător domnului Krugman pentru cei mai bine de 25 de ani de propagandă. Căci citindu-i producțiile știam la ce să mă aștept, știam ce va urma în politica și presa canadiană, europeană și mai apoi chiar și în cea românească. Sigur, dl. Krugman era un propagandist cu ștaif, textele publicate în nytimes.com trebuie să aibă un – indiferent de valoarea acestora – o anumită ținută editorială. Este ușor de citit Krugman pentru că intențiile acestuia sunt mereu transparente, știm dinainte că este în eroare, nu erau posibile surprize, textul era mereu clar, lipsit de ambiguități inutile, puteam să fiu sigur că datele sunt corecte, că minciunile sunt mereu corect ambalate.
Sunt un om care dorește să înțeleagă lumea în care trăiește, sunt interesat de economie, nu am timp de propagandă, doresc să pot să discern rapid între propagandă și realitate economică. Și tocmai de aceea Krugman era atât de valoros, de accea în lipsa lui Krugman mă simt ușor dezorientat și destul de vulnerabil. După cum generația bunicilor și a părinților mei știa că poate ușor găsi adevărul citind în diagonală Scânteia sau Neuer Weg la rândul meu citesc în diagonală Pravda pe stil nou adică NYTimes și în special pe Krugman pentru a înțelege liniile propagandei corporatist-globaliste iar mai apoi citesc sporadic fie Mîndruță/Glăvan sau Digi24 pentru a observa cum sunt transferate accentele propagandistice krugmaniene spre periferia românească. Când din motive de vreme urâtă sau boală am mai mult timp decât îmi doresc pentru activități neproductive deschid din motive ce-mi scapă ledevoir.com sau la-croix.com, eventual mai cronofăgesc prin presa germană demult devenită de necitit pentru orice om cu un oarecare respect de sine.
În lipsa lui Krugman m-am plimbat în cotloane obscure ale spațiului online, am găsit bunăoară editorialul publicat în evz.ro de un fost securist, este vorba de dl. Tudor Păcuraru. Pentru a-și demonstra teza abracadabrantă dl. Păcuraru pretinde că rezervele de aur rusești sunt în continuă scădere ajungând în zona 279 tone (sic). Desigur, orice om care urmărește fenomenul economic știe și câteva cifre precum și evoluțiile prețurilor importante, aurul fiind poate cel mai important dintre prețuri. Textul securistului de serviciu la Evenimentul Zilei fiind în răspăr cu datele pe care le știam m-a bulversat oarecum, am pierdut două trei minute citind ordura produsă de dl. Păcuraru, apoi a trebuit să mai pierd alte două trei minute pentru a verifica dacă acesta nu are totuși dreptate. Firește, cifrele domnului Păcuraru erau grosolan manipulate, rezerva de aur rusească fiind în jur de 2300 tone.
La fel de aberante și degrabă mincinoase sunt și știrile produse de dl. Guran, de fapt textele acestuia sunt mai mereu dincolo de adevăr și de minciună, panseurile pseudo-economice produse de acesta au o valoare euristică specifică premiului Gâgă, anume varianta autohtonă a premiului Nobel primit de dl. Krugman. Chiar deunăzi am citit că ”marea dilemă a deficitului bugetar e o prosteală mult mai simplu de rezolvat decât pare”, trebuie doar ca ”toată populația României trebuie să priceapă că inflația e provocată de creșterile de salarii și pensii fără acoperire în economie” și să accepte ca ”o actualizare a salariilor publice și a pensiilor trebuie făcută, dar nu imediat unei creșteri de prețuri”. Cum dl. Guran nu este dl. Krugman este inutil să-i amintim acestuia că inflația este mereu și pretutindeni un fenomen monerar, dl. Guran tocmai a descoperit că că oul inflației a apărut după găina creșterii prețurilor și nu-și va pierde timpul cu detalii.
În context este de subliniat că presa economică românească este practic de necitit, este un soi de odă adusă corporatismului woke, odă pe care din motive de acuratețe a exprimării și precizie a datelor prefer să o citesc în engleză.
Desigur, îmi fac exercițiul zilnic, citesc zilnic noutățile apărute pe site-ul Institutului von Mises (varianta în engleză, varianta românească fiind corporatism woke de proastă calitate) iar adeseori știrile austriecilor de la von Mises includ și cheia în care trebuie citită propaganda mainstream dar asta nu înseamnă decât că am încă o anumită rezervă de timp până când va trebui să găsesc un înlocuitor pentru domnul Krugman căci nu doresc să devin prizonierul unei eventuale propagande austriece.
Nu știu încă cu cine-l voi înlocui pe dl. Krugman, acesta avea rarul talent de a condensa într-un spațiu restrâns toate direcțiile propagandistice importante. Cum sunt retras din viața profesională am mai mult timp decât aveam pe vremuri, nu sunt sub presiunea timpului pentru a fi nevoit să găsesc degrabă un înlocuitor pentru dl. Krugman. Se cuvine deci să-i mulțumesc domnului Krugman pe această cale, sunt printre cei care l-au citit constant, sunt printre oamenii care consideră că dl. Krugman a fost de folos. Ne-a fost de folos deși știm că activitatea acestuia nu a făcut ca lumea în care trăim să devină o lume mai bună.
Autor: Ovidiu Tânjală