Site icon gandeste.org

Noul Termopile pune în încurcătură greii Europei

Grecii au votat ”Nu” la referendum. Cel puțin așa anunță ”Le Monde”. Nu-ul de astăzi înseamnă că nu-și mai doresc alte măsuri de austeritate, așa cum le dictează și impun creditorii internaționali, care nu și-au primit tranșa de dobândă de la debitorul grec. S-or fi săturat și grecii să caute prin gunoaie ceva de mâncare. Votul de astăzi înseamnă că grecii vor să fie respectați și auziți atunci când se negociază viața lor. Dar, în același timp, poate însemna și o viitoare sărăcie lucie. Poate înseamna moartea lentă a Greciei.

Da, se poate ca poporul grec să fi ales azi să moară! Dar a ales să moară cu demnitate și mândrie. A ales ca, murind, să tragă semnalul de alarmă, o atitudine pe care nici o țară mică nu și-a permis-o în fața marilor puteri, care dispun de finațele Europei. După această comă, Uniunea Europeană – dacă dorește să mai existe – e obligată să-și reconsidere atitudinea față de acei cetățenii pe care-i consideră de mâna a IIa, locuitorii din statele mici. După această moarte clinică în care a ales să intre Grecia, Uniunea Europeană e obligată să-și schimbe modul de abordare față de statele mici, pe care le-a primit în construcția gigantică, fără a le oferi, practic, și o egalitate deplină. Poate că Tsipras, ca pe vremuri Leonida, a înțeles să moară, dar a ales să moară demn nu în genunchi. Iar poporul grec a votat să îl urmeze. Cu certitudine greii financiari ai lumii vor fi mai atenți cu subjugarea, prin intermediul creditelor, statelor mai mici.

E știut faptul că toții că banii care vin, cu așa zisă mărinimie, de la instituțiile financiare de credit ale Europei, se reîntorc tot în buzunarul statelor bogate, prin diverse metode. Știu că statele mici n-au însemnat decât o piață de desfacere pentru cele puternice. Știu că au venit bani de investiții de la europeni dar mai știu și că autostrăzile le-au făcut tot ei, resuresele au ajuns tot la ei iar poporului nu i-a mai rămas decât să se transforme într-un simplu consumator. Ne-au impus să le investim banii în lucruri de care nu aveam, deocamdată, nevoie, ne dictează ce anume să producem, cum, cât, ce și unde să vindem . Pe noi ne-au obligat să facem parcuri în câmp, să creștem melci și alte asemenea trăznăi pentru că trebuiau să bifeze niște programe. Pe greci ce i-or fi pus? Poate că a venit vremea să mai spună cineva și ”NU”. Tocmai de aceea, indiferent de urmări, în acest moment mă bucur pentru demnitatea cu care au ales azi grecii.

Uniunea Europeană a ajuns la un grad uriaș de birocrație, în care nu mai înțelege nevoia reală a statelor care o compun. Se situază în transcendental, undeva deasupra popoarelor care o compun. Oamenii care decid acolo fac planuri, impunând măsuri despre care cred ei că cetățenii au nevoie, fără să se aplece asupra dorințelor și cererilor reale ale unui popor. Spun de multă vreme că, dacă Uniunea Europeană nu va coborî din ceruri, unde s-a aburcat și de unde ne dictează ce și cum să facem noi, pigmeii de pe pământ, dacă nu va înțelege că fiecare popor are nevoile lui speciale, tradițiile lui și că ce merge într-o parte nu poate merge și în partea cealaltă, Uniunea Europeană merge spre pieire. Poate că Grecia va muri înaintea Uniunii dar moartea Greciei va însemna începutul sfârșitului.

Autor: Lili Craciun

Sursa: Justitie oarba

Exit mobile version